La Festivalul Brazilor de Craciun, s-a licitat, in scopuri caritabile, o bijuterie oferita de Razvan Ciobanu, de 6500€! Cum arata piesa

Autor: Adelina Minulescu
Actualizat: 08 dec 2017, 16:20

Razvan Ciobanu, indragitul jurat de la 'Bravo, ai stil!', emisiunea difuzata de Kanal D, s-a implicat in cadrul Festivalului Brazilor de Craciun, gala umanitara organizata anual de Fundatia Salvati Copiii, prin conceperea unui obiect cu totul special, ce a fost licitat in cadrul evenimentului pentru suma de 6.500 Euro.

"Pentru mine este a doua oara cand particip la acest eveniment, am fost emotionat pentru ca mi-am dorit ca acest obiect de arta sa fie licitat pentru o suma cat mai mare care sa sprijine educatia copiilor din mediile defavorizate. Ideea a fost sa creez ceva cu totul si cu totul special, care sa bucure ochiul si spiritul in toata perioada anului, nu numai de Craciun. Piesa este o masca si se numeste "Anonyheart" tocmai pentru ca oamenii cu inima mare, care ajuta neconditionat si care nu asteapta recunoastere sunt de cele mai multe ori anonimi.

Mi-am dorit ca acest obiect, creat in colaborare cu designerii de bijuterii de la Tria Alfa, sa fie reprezentativ atat pentru mine- ca designer vestimentar, cat si pentru Tria Alfa- ca designer de bijuterie", a declarat Razvan Ciobanu.
 
Ilinca Vandici, prezentatoarea show-ului "Bravo, ai Stil!" si colega de emisiune a lui Razvan Ciobanu, a dorit sa il sustina si a urcat pe scena, alaturi de designer, pentru a prezenta piesa lucrata manual, acoperita cu aur de 24 de karate si cristale swarovski.

 
"Am dori sa ma implic in acest proiect alaturi de Razvan pentru ca este o initiativa extrem de frumoasa, curata, pentru ca sunt alaturi de cei care au nevoie de ajutor si pentru ca eu cred ca trebuie sa ne implicam in viata celor carora destinul le este uneori potrivnic", a subliniat Ilinca Vandici.
 

Festivalul Brazilor de Craciun, unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din Romania, deschide usa scolii copiilor din medii socio-economice vulnerabile, prin trei programe de suport: Scoala dupa Scoala – de prevenire a abandonului şcolar, A Doua Sansa – de (re)integrare scolara si Gradinitele Estivale – servicii de educatie prescolara. Sumele obtinute in cadrul Galei vor fi folosite pentru sprijinirea proiectelor educationale ale organizatiei Salvati Copiii.

 

Taguri: