BREAKING NEWS: Explozie urmată de un incendiu la Aerostar Bacău. Trei persoane au fost transportate de urgență la spital

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 23 aug 2022, 03:55

Explozie urmată de un incediu la Aerostar Bacău

Sursa: Facebook ISUJ Bacau

O explozie puternică a avut loc marți la societatea Aerostar SA Bacău. Alarma s-a dat în jurul prânzului, iar în urma incendiului, trei angajați au fost transportați de urgență la spital.

O explozie puternică, urmată de un incediu a avut loc marți, în jurul prâznului, la Aerostar Bacău. Din primele informații se pare că explozia s-a produs la una dintre secții. Până la sosirea pompierilor, angajații firmei au reușit să stingă flăcările.

Trei angajați au fost transportați la spital în urma exploziei de la Aerostar Bacău

Conform reprezentaților ISU Bacău, în urma exploziei urmate de un incendiu, 3 persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajul medical ajuns la fața locului. 

„Am fost sesizați că a avut loc un incendiu lichidat la Aerostar. S-au deplasat doi inspectori de prevenire din cadrul ISU pentru a evalua situația. Știm că au fost 3 victime, preluate de Ambulanță”, au transmis reprezentanții ISU  pentru Ziarul de Bacău.

În ceea ce privește starea celor trei victime, se pare că două dintre ele ar fi suferit arsuri la picior și față, iar un angajat a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unui atac de panică. 

„Sunt două victime cu arsuri și o alta cu atac de panică. În acest moment nu știm mai multe, colegii sunt la fața locului.”, a spus Aura Crețu, directoarea Serviciului Județean de Ambulanță.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Atentat în SUA: O mașină SUV a intrat intenționat în mulțime în timpul unei parade de Crăciun. Mai multe persoane au murit și alte 40 sunt rănite

Care este cauza exploziei de la Aerostar Bacău?

La scurt timp după ce s-a dat alarma, reprezentații Aerostar Bacău au precizat că este vorba despre un accident de muncă care ar fi apărut după ce o substanță cu care se lucra s-a aprins.

„A fost o problemă care se va analiza, un accident de muncă nu foarte mare, o substanță cu care se lucra s-a aprins”, a explicat managerul companiei Aerostar Bacău pentru sursa citată anterior.

Se pare că explozia s-ar fi produs după ce doi dintre angajați ar fi intrat în cala unui avion comercial pentru a dezinfecta spațiul. Unul dintre recipientele cu dezinfectant ar fi expodat, însă instalația montată pentru detectarea fumului din hală nu ar fi pornit. În acest caz, ITM Bacău a trimis un inspector la Aerostar Bacău pentru a investiga accidentul de muncă și a vedea cum s-a produs acesta cu exactitate.

Citeste si: Accident rutier soldat cu patru victime pe DN2, în Ialomița. Șapte mașini, implicate în coliziune