Prințul Paul al României a fost prins la Paris, informația fiind făcută publică de poliția Română. În prezent, autoritățile fac demersurile necesare pentru a-l aduce în țară.
Prințul Paul al României a fost prins la Paris. Ce pedeapsă are de ispășit?
După ce în anul 2020 a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul fostei Ferme Regale Băneasa, Prințul Paul al României a fugit din țară, acesta fiind dat în urmărire internațională.
Din primele informații, Prințul Paul al României a fost prins pe stradă, iar în momentul în care a fost verificat de poliție, acesta ar fi prezentat un pașaport eliberat de Marea Britanie.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră. Vă reamintim că, la data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Reamintim că Prințul Paul al României a fost condamnat definitiv la închisoare în luna decembrie a anului 2020. Acesta a fost găsit vinovat de autorități pentru săvârșirea unor fapte de corupție în dosarul fostei Ferme Regale Băneasa. Din momentul condamnării, Prințul Paul al României a dispărut fără urmă, acesta fiind capturat pe 27 iunie 2022 la Paris.
Citeste si: Prințul Charles a cumpărat mai multe proprietăți în țara noastră, dar se mândrește cu casa de la Viscri