Breaking News! Soția lui Gabriel Vasiliu, concurent Puterea Dragostei, a fost ucisă în Olanda. Autorul crimei ar fi un cetățean britanic

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 10 sep 2024, 21:49

Autorul crimei ar fi un cetățean britanic, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit într-o stare deplorabilă

Sursa: Facebook Gabriel Vga

Tragedie în lumea mondenă: Ana Maria Vasiliu, soția fostului concurent al emisiunii Puterea Dragostei, Gabriel Vasiliu, a fost ucisă cu sânge rece în Olanda.

Conform primelor informații transmise de Cancan, autorul crimei ar fi un cetățean britanic, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit într-o stare deplorabilă.

Citește și: Ce a făcut Șacalul, suspectul care ar fi ucis două tinere pe litoral, cu telefoanele victimelor. Prietenii Denisei au știut că e ceva necurat la mijloc: „Ea nu-şi dădea bunurile ei nimănui”

Soția lui Gabriel Vasiliu a fost ucisă 

Gabriel Vasiliu, cunoscut publicului pentru participarea sa în cadrul sezonului doi al emisiunii de la Kanal D, a ajuns unul dintre cei mai susținuți concurenți și chiar finalist. După încheierea competiției, viața lui Gabriel părea să se îndrepte spre o frumoasă poveste de dragoste, când și-a găsit dragostea în Ana Maria Stoica. Cei doi formau un cuplu din anul 2019 și, în 2022, și-au unit destinele în fața altarului.

Cu toate acestea, fericirea lor a fost de scurtă durată, căci Gabriel Vasiliu a fost ulterior condamnat la închisoare. El ispășește în prezent o pedeapsă de trei ani pentru trafic de persoane și infracțiuni legate de droguri.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

În încercarea de a-și diminua pedeapsa, Vasiliu și-a recunoscut vina și a cerut să fie judecat conform procedurii simplificate, însă nu a scăpat de închisoare, instanța contopind pedepsele sale.

În timp ce Gabriel Vasiliu se află în spatele gratiilor, tragedia a lovit din nou familia. Ana Maria a fost ucisă, iar circumstanțele în care s-a produs această tragedie rămân în mare parte necunoscute.

În acest moment, sora victimei, care locuiește în Spania, a fost chemată pentru identificarea cadavrului, ceea ce indică gravitatea situației și condiția în care a fost găsit trupul neînsuflețit al Anei Maria.

Citește și: Două tinere ar fi fost ucise de cel supranumit Șacalul! Au fost găsite fără suflare în Constanța. Denisa a fost părăsită pe câmp și sfâșiată

Deși încă nu sunt disponibile mai multe detalii despre crima din Olanda, ancheta este în curs, iar familia așteaptă răspunsuri.