Brigitte Pastramă, victima violenței domestice: „Să îmi pună o floare pe mormânt”. Declarațiile cutremurătoare despre momentul în care a crezut că o să își piardă viața

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 06 iun 2023, 11:25

La acea vreme, Brigitte Pastramă se ocupa cu aprovizionarea restaurantului pe care ea și partenerul ei îl dețineau

Sursa: captura video

Brigitte Pastramă a trecut prin momente cumplite de-a lungul vieții, iar unul dintre cele mai traumatizante a avut loc atunci când a fost bătută de tatăl fiicei sale. Brigitte și-a găsit puterea în învățăturile lui Dumnezeu și în rugăciune.

Brigitte Pastramă a fost invitată în emisiunea „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive, unde a vorbit despre momentul în care a fost bătută de tatăl fiicei sale. Aceasta a reușit să scape ca prin minune și a luat o decizie extrem de importantă.

Brigitte Pastramă a fost bătută de tatăl fiice sale

La acea vreme, Brigitte Pastramă se ocupa cu aprovizionarea restaurantului pe care ea și partenerul ei îl dețineau. Deoarece muncea mult, oboseala s-a acumulat și, într-o seară, în timp ce aștepta să se umple cada, a adormit.

Apa a ajuns la vecina de dedesubt, care, în toiul nopții, a venit la ușa lor. Atunci, tatăl fiicei sale s-a enervat și, deoarece Brigitte i-a răspuns într-un mod pe care el nu îl acceptă, a început să o lovească.

 „S-a enervat ăsta rău de tot și a început să mă lovească.

A fost o luptă unu la unu cu tatăl fetei. Am crezut că îmi văd moartea cu ochii, m-am speriat foarte tare”, a dezvăluit Brigitte.

Amintindu-și de ce a citit în Biblie, aceasta și-a făcut semnul crucii pe cerul gurii, cu limba, cerându-i ajutorul lui Dumnezeu, pentru a scăpa. „Am zis « Tatăl Nostru » și am zis « Doamne Iisuse, ajută-mă! » și, în momentul ăla, am spus « Te iubesc! Iartă-mă, nu mai fac! ».

Citește și: Cum arată acum fiica în vârstă de 14 ani a lui Brigitte Sfat. Cele două sunt nedespărțite după ce bruneta și-a anunțat divorțul

Ceva m-a făcut să zic asta, după ce am zis « Tatăl Nostru » și, atunci, el, dintr-o dată, s-a trezit din nebunia în care era cuprins și i-a părut rău, dar mi-a fost o frică.

Cu ce am avut pe mine am plecat. Ăla a fost momentul când eu am părăsit domiciliul conjugal”, a mărturisit soția lui Florin Pastramă.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

La acea vreme, Brigitte Pastramă se ocupa cu aprovizionarea restaurantului pe care ea și partenerul ei îl dețineau
[Sursa: captura video]

Brigitte Pastramă se învinovățește pentru bătaia încasată

Brigitte Pastramă este de părere că, dacă ar fi fost atentă la modul în care vorbește și dacă nu ar fi răspuns în felul în care a făcut-o, tatăl fiicei sale nu ar fi lovit-o.

„De gura mea, că am răspuns obraznic, cred. Și pentru că era și el obosit și s-a trezit speriat. De obraznică, s-a supărat că am răspuns obraznic. Avea o problemă cu răspunsurile mele obraznice, atunci. Nu este o reacție pozitivă pe care a făcut-o, dar am răspuns obraznic.

Atunci, am fugit cu ce am avut pe mine. M-am gândit așa: mai bine fata mea, când face 18 ani, să pot să îi dau un răspuns vis-à-vis de ce am plecat, decât să vină, să îmi pună o floare la mormânt, atât de tare a fost șocul meu”, a mai spus aceasta.

Situația scăpase foarte mult de sub control, iar leziunile provocate au fost atât de grave, încât a avut nevoie de certificat INML. Acolo, a fost îngrijită de personalul medical, temându-se că tatăl fiicei sale ar putea veni după ea.

Citește și: Motivul pentru care Brigitte Pastramă și-a făcut mai multe operații estetice. Incredibil ce i-a făcut fostul soț: „S-a închis în baie cu prietena mea cea mai bună și...”

„Am avut hematom pe splină și fisură pe craniu în urma acelei bătăi, a fost grav, am fost și la INML atunci. Femeile astea două au avut grijă de mine, m-au ascuns, pentru că oamenilor le era frică de el (…) Eu am știut că ceva mă va proteja, dar mi-a fost frică că nu o să-mi mai văd niciodată fata, că o să mor, că nu o să-mi mai văd copiii”, a mai povestit Brigitte Pastramă.