Bucăți dintr-o dronă ar fi fost observate la 8 kilometri de Tulcea, spune armata.
Bucăți de dronă pe teritoriul României. Ce a transmis Ministerul Apărării
Potrivit ISU Tulcea, autoritățile au fost sesizate de apariția unor obiecte ce cădeau în zona Nufărul.
„Aceste apeluri au fost preluate de structurile responsabile şi- cum au comunicat colegii de la MApN- se fac cercetări în teren.
Citește și: Un militar a fost găsit fără suflare într-o unitate din București. Acesta a fost împușcat mortal
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri. Conform procedurilor, un alt elicopter al Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor ”,
Locuitorii vor primi mesaje RO-Alert
Tulcenii din opt localităţi aflate la graniţa româno-ucraineană au primit deja mesaje RO-ALERT în contextul atacurilor cu drone ruseşti pe teritoriul ucrainean, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute ”, se menţionează în mesajul RO-ALERT.