Administraţia publică locală are nevoie „urgentă” de un miliard de lei pentru a-şi asigura activitatea.
Concret, edilul Capitalei a susţinut că nu poate fi asigurată funcţionarea curentă a primăriilor şi că în prezent facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu fi considerate restanţe.
„E u sunt mult mai preocupată în acest timp de faptul că atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, dar şi multe municipii şi oraşe din ţară au un buget mult mai mic decât cel care ni s-a promis pe hârtie”, a declarat Firea, conform Agerpres.
Falimentul nedeclarat şi întâlnirea cu Finanţele
Gabriela Firea a fost întrebată ce implică situaţia de „faliment nedeclarat”, iar primarul general al Capitalei a explicat că la aici se ajunge „ în momentul în care nu mai poţi să îţi asiguri funcţionarea, activitatea curentă, să îţi plăteşti subvenţiile pentru utilităţile publice. Facturile rămân neînregistrate, ca să nu intri pe arierate".
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a menţionat că în această săptămână va avea loc o întâlnire cu prim-ministrul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. „Am vorbit cu doamna prim-ministru, am anunţat această situaţie şi la Biroul Permanent Naţional, ni s-a promis o întâlnire cu doamna premier şi domnul ministru de Finanţe, care acum e plecat din ţară", a mai declarat Firea, potrivit adevarul.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Lucian Iliescu: Banii s-au tocat pe pomeni electorale şi bâlciuri
Citeste si: S-a aflat numele noului premier, după moțiunea de cenzură. Rareș Bogdan, dezvăluiri din culisele Opoziției
Citeste si: Veste șoc despre pensii! Este țeapă pentru milioane de români
Citeste si: Horoscop dragoste saptamana 10-16 iunie 2019. Visele prind culoare! Cine culege roadele?
În acest context, consilierul general din partea PMP, Lucian Iliescu, este de părere că edilul Capitalei este direct responsabil de situaţia financiară în care se află Bucureştiul. „Gabriela Firea a anunţat, cu seninătate, că Bucureştiul se află în <>. Într-un Bucureşti cu un buget de peste 5 miliarde de lei, o astfel de declaraţie ar fi trebuit să conducă, automat, la demisia din funcţie a primarului. Edilul a găsit, însă, alţi vinovaţi.
Vezi kanal D live
sursa: adevarul.ro