Bugetul se stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2021 vor intra astăzi în dezbaterea plenului reunit în Parlament, urmând ca votul final sa-l primească marți, 2 martie.
Dezbaterea bugetului de stat și cel al asigurărilor
Ședința de plen a Camerei Deputaților și Senatului va începe la ora 16:00. Comisiile parlamentare de buget și finanțe au dat, sâmbătă, raport favorabil pentru cele două proiecte, exact așa cum au fost transmise de Guvern.
Prevederile bugetul de stat
Prevederile proiectului bugetului de stat se stabilește la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv
Proiectul bugetului de stat este configurat de un cadru economic cu o creștere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
Citeste si: Anunț de ultimă oră pentru toată România! Florin Cîţu despre bugetul pe 2021
Bugetul asigurărilor sociale
Conform proiectului bugetului de asigurări sociale de stat, bugetul sistemului public de pensii se alocă la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.
De asemenea, bugetul pentru accidente de muncă și pentru boli de muncă se stabilește la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.
În ceea ce privește bugetul asigurărilor sociale de stat și al asigurărilor de șomaj pentru anul 2021 sunt prevăzute următoarele:
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020;
creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019;
creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020,
creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020.
Citeste si: Proiectul legii bugetului de stat pentru 2021 a fost aprobat de Guvern