Bursa de ajutor social pentru elevi 2023 se acordă, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali. Elevii care acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă.
Bursa de ajutor social 2023
Bursa socială pentru anul şcolar 2022-2023 este de 200 lei/ lună şi se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de
a) elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe ultimele 12 luni pe
membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie( 762/ 770/ 778/ 786/
802 lei, după cum salariatul are în întreţinere 0, 1, 2, 3, repectiv 4 sau mai mult de 4 persoane).
b) elevi orfani sau crescuţi de un singur părinte (fără pensia de întreţinere din partea celuilalt
părinte) sau elevi cu tată declarat necunoscut sau elevi abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost
instituită o măsură de protecţie socială;
c) elevi care au deficienţe/ afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale
structurilor şi funcţiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al
ministrului muncii, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr.
criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de
aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
I. boli şi tulburări ale sistemului nervos şi ale funcţiilor mentale globale;
II. boli ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;
III. boli ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular şi ale funcţiilor sale;
V. boli ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale;
VI. boli ale structurii sistemului imunitar şi ale funcţiilor sale;
VII. boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;
VIII. boli ale structurii funcţiilor aparatului urinar cu sau fără insuficienţă renală cronică (IRC),
indiferent de cauză;
IX. boli ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării;
X. boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;
XI.
XII. boli genetice;
XIII. transplantul de organe, ţesuturi şi celule, stările posttransplant;
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecţiune, de exemplu, cronică/ genetică/ care necesită
tratament îndelungat pentru cel puţin 6 luni sau servicii de abilitare şi reabilitare pentru cel puţin 6
luni sau îngrijiri paliative şi care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată
în considerare;
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Acte necesare pentru obținerea bursei de ajutor social
Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinţii/ reprezentanţii legali ai
elevilor minori depun o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social
în primele 20 zile lucrătoare ale anului şcolar.
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în calcul toate
veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocaţia complementară
pentru copii, cu excepţia burselor şcolare şi universitare.
Acte necesare pentru obținerea bursei de ajutor social:
1. Cerere tip – de la secretariatul colegiului (sau de pe site-ul colegiului) şi dosar tip PLIC;
2. Declaraţie COMPONENŢA familiei şi OCUPAŢIA fiecărui membru;
3. Copie după actul de identitate pentru fiecare membru al familiei(certificat de naştere sau carte
de identitate (nu amândouă), cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);
4. Adeverinţă în original cu VENITUL NET LUNAR realizat de fiecare membru de familie (unde
e cazul) pe ultimele 12 luni: SEPTEMBRIE 2021 – AUGUST 2022 (inclusiv valoarea tichetelor de
masă);
5. Talon de şomaj/ talon de pensie/ talon de pensie alimentară( unde este cazul);
6. Copie după taloanele cu alocaţia/ alocaţia compementară pentru copii pe lunile respective;
7. DECLARAŢIE pe propria răspundere (pentru persoanele majore din familie care nu au
realizat venit pe lunile respective);
8. Adeverinţă de venit fiscal pentru persoanele majore din familie care nu sunt elevi/ studenţi
(de la FISC pe anul 2022);
9. Adeverinţă de la şcoală pentru fraţii elevi sau studenţi;
Sursă: www.cnlb.ro