Elevii pot primi bursă de studiu în 2023, în funcție de rezultatele pe care le-au obținut la școală, dar și ținând cont de situația lor materială. Iată ce sumă este acordată de stat, dar și ce trebuie să facă elevii pentru a primi bursa de studiu în 2023.
Bursa de studiu 2023. Ce elevi beneficiază de bani din partea statului?
În fiecare an, statul român oferă bani elevilor sub formă de burse. Astfel, una din bursele care pot fi accesate de elevi este bursa de studiu. În anul 2023, bursa de studiu are o valoare de 150 de lei/ lună și reprezintă un ajutor financiar pentru elevii care fac parte din familii cu venituri minime, dar care au rezultatele bune la școală.
Pentru a putea beneficia de bursa de studiu, elevii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Pentru elevii de clasa a V-a, bursa de studiu se acordă dacă elevul a obținut calificativul Foarte Bine la toate disciplinele și nu a înregistrat mai mult de 20 absențe nemotivate, iar pentru elevii de clasa a IX-a se ia în calcul
Ce acte sunt necesare pentru a obține bursa de studiu?
Pe lângă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească elevii pentru a beneficia de bursa de studiu, aceștia trebuie să depună o serie de acte pentru a intra în posesia celor 150 de lei lunar. Astfel, este nevoie de documente care să dovedească situația financiară a familiei, dar și de o cerere tip, potrivit edupedu.ro. Iată lista documentelor necesare pentru bursa de studiu:
- Cerere tip
- Documente pentru venit (pe ultimele 3 luni):
- adeverință de salariat/ talon de pensie pentru toți membrii familiei (inclusiv frați/surori care lucrează),
- declarație ANAF că nu realizează alte venituri,
- declarație notarială că nu are terenuri în proprietate pentru toți membrii familiei (unele școli cer)
- acte doveditoare, dacă unul din părinți nu susține financiar copilul
- copie certificat de naștere sau act identitate al copilului și certificate de naștere de la frați/surori aflați în întreținere
- Extras cont
- Copie după cartea de identitate a părinților;