Potrivit unui proiect de lege care a trecut de Senat și care se află acum în dezbatere la Camera Deputaților, elevii care urmează cursurile școlilor private ar putea primi lunar burse de ajutor social.
Ne propunem să asigurăm egalitate de şanşe pentru toţi elevii din România, indiferent de forma de învăţământ pentru care au optat, elevi care sunt în aceeaşi nevoie socială, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Ce condiții trebuie să îndeplinească elevii școlilor private pentru a putea beneficia de bursele de ajutor social !
Citeste si: Ce tipuri de burse pot primi elevii în anul școlar 2022-2023
Burse de ajutor social pentru elevii școlilor private
Pentru a putea beneficia de burse de ajutor social, elevii școlilor private trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să urmează GRATUIT cursurile acestor unităţi şcolare particulare;
- să urmeze cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar.
„Am identificat astfel o situaţie particulară în care elevi care în familie au stare materială precară, la fel ca unii dintre elevii care beneficiază de burse sociale sau de studiu pentru că urmează cursurile cu frecvenţă din unităţile şcolare de stat, elevi care se află în aceeaşi nevoie materială şi sunt
Prin modificarea articolului 82, alin. (1) ne propunem să asigurăm egalitate de şanşe pentru toţi elevii din România, indiferent de forma de învăţământ pentru care au optat, elevi care sunt în aceeaşi nevoie socială.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Considerăm ca tinerii noştri, elevii care sunt parte în procesul educaţiei instituţionalizate, trebuie susţinuţi în aşa fel încât fiecare persoană să poată să-şi atingă potenţialul maxim dat de calităţile şi abilităţile personale. Pe cale de consecinţă, această completare o considerăm imperios necesară!„, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Condiții de acordare a burselor de ajutor social
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat înscriși la cursurile cu frecvență, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
a) elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi orfani, elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil pentru care instanța de tutelă a hotărât exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligației de întreținere a celuilalt părinte —pensie de întreținere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei;
c) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare,
d) elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.
Sursă: EDU.RO; avocatnet.ro