Bursele școlare se vor acorda după un nou sistem. Elevii nu vor mai fi obligați să aibă medii de peste 9.50

Autor: Diana Ghita

Ce schimbări se anunță vizavi de bursele elevilor

Sursa: PixaBay; iStock

Actualul sistem de acordare a burselor va fi modificat. Ulterior schimbărilor, vor fi afectate mai multe tipuri de burse.

Respectivele modificări vin în urma unei propuneri a Ministerului Educației.

Citește și: Elevii vor putea călători gratuit cu trenul și metroul începând cu noul an școlar. Ce hotărâre a luat Guvernul României?

Elevii nu vor mai fi obligați să aibă medii de peste 9.50

Noua metodologie pentru oferirea burselor școlare a fost pusă, deja, în dezbatere publică de către Ministerul Educației, potrivit ziaruldeiasi.ro.

O schimbare semnificativă constă în faptul că elevii nu vor mai trebui să aibă medii mai mari de 9.50 pentru a putea beneficia de burse de merit. Va fi de ajuns ca aceștia să se claseze în prima treime din clasă, cu notele obținute la învățătură. Astfel, elevii vor fi departajați după ordinea descrescătoare a mediilor.

Profesorii au, pe de o parte, o atitudine pozitivă în privința acestei modificări, deoarece, în școlile obișnuite, pot primi burse de merit și elevii cu medii mai mici, astfel fiind stimulați să învețe.

Însă, pe de altă parte, în unitățile de învățământ unde majoritatea elevilor au note foarte mari, ar putea exista o problemă, departajarea fiind mai dificilă.

„În general, este o idee bună, pentru a ajuta şi copiii care obţin medii în jur de 8,50-9,00, dar pot fi şi situaţii în şcoli foarte bune în care elevii au note mult mai mari şi atunci nu intră în acest procentaj de 30%.

Opinia mea pleacă din perspectiva unei şcoli unde se învaţă mult şi unde pot fi mai mult de 30% din elevii unei clase eligibili pentru această bursă.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Însă, pot să înţeleg logica la nivel naţional, acolo unde cauţi o soluţie de a încuraja învăţarea şi pentru clasele care nu sunt atât de competiţionale. Bursa aceasta are un rol important şi e stimulativă.

Este şi o bucurie a copilului că munca lui şi studiul sunt cumva recunoscute şi recompensate, arătând că prin învăţătură şi studiu poate obşine un beneficiu pe care să îl poată cheltui cum îşi doreşte”,

a spus Camelia Gavrilă, directorul Colegiului „Costache Negruzzi”, din Iaşi, pentru ziaruldeiasi.ro.

Citește și: Anunț important despre bursele elevilor din România! Se dau mai puțini bani

Mai multe tipuri de burse au fost supuse schimbărilor

Alte burse care au avut de suferit în urma modificării prevăzute de propunerea Ministerului Educației sunt:

  • Bursele de excelență olimpică (700 lei- 3.000 lei) 

Elevii pot câștiga burse de excelență olimpică de gradul I sau al II-lea, în funcție de performanțele lor la olimpiadele școlare internaționale, campionatele sportive școlare internaționale și Jocurile Olimpice. O altă condiție esențială pentru obținerea acestei burse este ca elevii să aibă nota 10 la purtare.

  • Bursele de merit (450 lei) 

Acum, bursele de merit nu mai depind de o medie minimă. Ele sunt acordate celor mai buni 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, în funcție de mediile lor generale anuale, în ordine descrescătoare.

  • Bursele sociale (300 lei) 

Aceste burse sunt destinate elevilor care au venituri reduse, sunt orfani, provin din familii monoparentale, au dizabilități sau fac parte din familii care primesc venit minim de incluziune. Solicitările pentru aceste burse pot fi depuse pe întreaga durată a anului școlar.

  • Bursele pentru mamele minore (700 lei) 

Aceste burse oferă sprijin financiar mamelor minore care se întorc la școală.

  • Bursele tehnologice (300 lei) 

Aceste burse sunt destinate elevilor din învățământul profesional. Cu toate acestea, elevii repetenți și cei care au mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună pierd eligibilitatea pentru această bursă în timpul anului de studiu repetat.

Citește și: Cine sunt elevii care nu vor mai primi bursă de excelență în anul școlar 2023- 2024! Când se aplică măsura