Ca in filmele cu MAFIOTI! Angajatii unei shaormerii din Constanta au fost ATACATI cu cutite VIDEO SOCANT

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 07 nov 2020, 05:15

Va vine sau nu sa credeti, imaginile pe care le vedeti nu sunt dintr-un film artistic. S-a intamplat in Constanta, chiar in buricul targului. O zi normala de lucru s-a transformat intr-un cosmar pentru cei care se aflau la acea ora in fast-food.

Priviti cu atentie aceste imagini. Fiecare angajat isi desfasura activitatea ca intr-o zi normala de lucru. Femeia de serviciu spala pe jos, casierita este atenta la monitor si la casa de marcat, iar tanarul care prepara shaorma isi face de lucru pe langa alimente. Nimeni nu banuia ce avea sa-i astepte!

Deodata, in local isi fac aparitia 4 barbati. 3 dintre ei raman la intrare, in timp ce al patrulea da navala in spatele tejghelei si se repede la tanarul care pregateste carnea.
Dupa cateva secunde in care pare sa existe un schimb de replici intre cei doi, barbatul imbracat in negru il imbranceste pe tanar, iar cateva secunde mai tarziu ii aplica o lovitura.

Ceea ce abia se observa in imagini este ca imediat ce s-a apropiat de tanar, agresorul sau a insfacat cutitul de shaorma de pe tejghea. Dupa ce ii da prima lovitura, barbatul pare ca vrea sa plece, dar cateva secunde mai tarziu face stanga-n-mprejur si se repede iarasi la angajat.


De aceasta data pare mai furios. Tanarul se da cativa pasi mai in spate, dar agresorul vine dupa el si ii aplica alte doua lovituri zdravene.

Dupa ce-a de-a doua tentativa de atac, pare ca agresorul vrea sa plece. Dar, stupoare! La cateva fractiuni de secunda se intoarce si mai nervos! Barbatul vocifereaza si agita nervos cutitul de shaorma pe care nu l-a lasat niciun moment din mana.
Il loveste din nou pe angajat.

In tot acest timp, celelalte persoane aflate in fast-food raman pur si simplu blocate. Nimeni nu este in stare sa reactioneze. Ba chiar una dintre angajate, speriata de moarte de toata scena, a cazut pur si simplu din picioare. Imediat colega ei incearca sa o ridice, dar femeia pare ca si-a pierdut cunostinta.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale fast-food-ului au fost postate pe internet.
Si asta, chiar de catre patronul localului care, culmea, pana azi-dimineata nu a dorit sa depuna plangere la politie, nici el, dar nici angajatii care au trait pe pielea lor spaima acelor momente.

Se pare ca agresorul este un barbat care a lucrat pentru o scurta perioada de proba in acel local, dar la final nu a fost angajat. Probabil nemultumit de decizie, a ales o cale sa se razbune.