Elevii clasei a XII-a privesc cu emoție spre sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, deoarece aceea este perioada în care vor susține examenul de Bacalaureat, alături de competențele lingvistice și digitale. Cu toate acestea, elevii se pregătesc să își aleagă facultatea la care își doresc să studieze în următorii ani, iar tot mai mulți aleg Academia de Studii Economice. Iată care au fost notele cu care s-a intrat în anii trecuți, în funcție de profil.
Care au fost notele cu care s-a intrat în anii trecuți, în funcție de profil
Unii elevi din România se pregătesc încă de la începerea liceului pentru facultatea pe care își doresc să o urmeze în următorii ani, astfel încât să intre fără nicio problemă. Din acest motiv, elevii din România aleg să caute cele mai importante informații legate despre admiterea ce are loc la facultatea visurilor lor, dar și care au fost mediile de intrare în anii trecuți, în funcție de profil.
Academia de Studii Economice sau ASE este o facultate cu prestigiu din București, pe care tot mai mulți elevi pasionați de economie și nu numai, din țară o aleg pentru următorii ani de studii. În anul 2023 au fost înmatriculați în anul I 10.177 de studenți, repartizați astfel: 7.155 la programele de studii universitare de licență, 2.854 la programele de studii universitare de masterat și 168 la programele de studii universitare de doctorat.
Citește și: Cum poți ajuta un adolescent să se pregătească pentru Bac
În cadrul Academiei de Studii Economice există 25 de programe din care elevii pot alege, iar ultima medie de intrare la taxă a fost de 6.00,
Același program este și în limba franceză, unde ultima medie de intrare la taxă a fost de 8.21 și ultima medie de la buget a fost de 6.00, dar și în germană, în cadrul căruia ultima medie de intrare la taxă a fost de 8.73 și ultima medie de la buget a fost de 7.00. Un alt program pus la dispoziție de către ASE este administrația publică, unde sunt puse la dispoziție 112 de locuri la buget și 206 de locuri la taxă. Ultima media de la buget a fost de 8.89, iar ultima medie la taxă a fost de 7.80.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
Care sunt programele preferate de viitorii studenți?
Dintre cele 25 de programe puse la dispoziție de ASE, cel de contabilitate și informatică de gestiune a fost printre favoritele elevilor în anul 2023, astfel au fost puse la dispoziție 182 de locuri la buget și 322 la taxă, unde ultima medie de intrare la taxă a fost de 9.08 și ultima medie de la buget a fost de 8.28.
Și programul de management este printre cele mai căutate din cadrul Academiei de Studii Economice, ceea ce se poate observa și prin numărul de elevi înscriși în anul 2023, mai exact 181 la buget și 402 la taxă. Pentru acest program, ultima medie de intrare la taxă a fost de 9.01 și ultima medie de la buget a fost de 8.12, potrivit admitere.ase.ro .
Calendar admitere ASE 2024
Pentru anul 2024, Academia de Studii Economice va face înscrierile elevilor în perioada 12- 19 iulie 2024, iar pentru facultățile de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine; Administrație și Management Public; Business și Turism; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Economie Agroalimentară și a Mediului; Economie Teoretică și Aplicată; Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori;Management;Marketing; Relații Economice Internaționale, admiterea se face pe bază de dosar.
Din dosar trebuie să facă parte un eseu motivațional, redactat în română, pentru programele cu predare în limba română și pentru programul de studii Limbi moderne aplicate, redactat în engleză, franceză sau germană, pentru programele cu predare în limbă străină sau în română și într-o limbă străină, pentru programe cu predare în limba română, cât şi la programe cu predare în limbă străină.
Alături de acest eseu, elevii vor susține un test de competență lingvistică, online, urmând ca elementul final al dosarului să fie media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obținută la examenul de BACALAUREAT cu 70%+ media ANILOR DE STUDII cu 30%.
Există și excepții de la acest mod de admitere pentru Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE), pentru care elevii vor susține un examen la matematică, dar și pentru Facultatea de Drept, unde elevii vor susține un examen la limba română și economie.