Ziua de sâmbătă, 16 octombrie 2021, le amintește credincioșilor de Sfântul Mucenic Longhin Sutasul. El este prăznuit în calendarul creștin ortodox în fiecare an, pe 16 octombrie. Cine a fost Sfântul Mucenic Longhin Sutasul?
Calendar Creștin Ortodox, 16 octombrie 2021. Ce sărbătoare este sâmbătă?
Conform calendarului creștin ortodox, pe 16 octombrie este prăznuit Sfântul Mucenic Longhin Sutasul. Acesta a făcut parte din armata condusă de Ponțiu Pilat și s-a ocupat de paza Crucii la Răstignirea lui Iisus Hristos, dar și de paza Sfântului Mormânt.
Dacă inițial nu credea în Dumnezeu și în puterea acestuia, ulterior, minunile petrecute după moartea lui Iisus Hristos l-au făcut să își schimbe radical părerea. Astfel, la scurt timp, Sfântul Mucenic Longhin Sutasul a mărturisit: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.”
Pentru că oamenii să nu ajungă să creadă în Dumnezeu, după Învierea lui Iisus Hristos, iudeii au mers să-i mituiască pe soldați pentru ca aceștia să nu confirme minunea învierii, ci să spună că trupul Mântuitorului a fost furat de ucenicii acestuia.
Pentru că a fost considerat un trădător, Ponțiu Pilat a trimis mai mulți soldați să îl omoare pe Sfântul Mucenic Longhin Sutasul, prin decapitare. Aflând acest lucru, Sfântul Mucenic Longhin Sutasul i-a întâmpinat pe soldați și le-a oferit găzduire, iar a doua zi, aceștia au aflat că el este cel pe care trebuie să îl ucidă. Deși soldații nu au mai vrut să îl omoare, Sfântul Mucenic Longhin Sutasul le-a cerut să își ducă la capăt porunca primită.
Astfel, Sfântul Mucenic Longhin Sutasul a murit după ce a fost decapitat.Rugăciunea care trebuie rostită pe 16 octombrie, atunci când se face pomenirea Sfântului Mucenic Longhin Sutasul
Pentru a cinsti memoria Sfântului Mucenic Longhin Sutasul, credincioșii rostesc pe 16 octombrie un canon de rugăciune închinat acestuia.
Troparul Sfântului Mucenic Longhin Sutaşul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
C ântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-L Israel cel de demult, prin mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind strălucit cu Dumnezeieştile vărsări de lumină şi dimpreună cu Cetele îngerilor stând înaintea lui Hristos Dumnezeu, mărite, luminează pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea prealuminată.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nimic nu te-a despărţit de unirea cu Dumnezeu, mucenice, fiind despărţit de dulceaţa cea trupească prin credinţă şi îndulcindu-te curat întru iubirea cea desăvârşită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Slujind cu gând curat lui Dumnezeu Cel Viu, Sfinte Longhin, Preaînţelepte, nicidecum n-ai dat închinăciune la idolii cei morţi, fericite. Drept aceea, fiind omorât, ai ajuns către Viaţa Cea fără de sfârşit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul Tatălui, cu cuvântul L-ai zămislit în pântecele tău, ca să dezlege pe oameni din necuvântare pentru a Sa bunătate, Maică Fecioară Preacurată, Binecuvântată, cu totul fără de prihană.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscând pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Cel Adevărat, Care pătimea pentru noi, ai crezut, Sfinte Mucenice Longhin, într-Însul, cu tot sufletul.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sufletul tău ca un pământ plin de umezeală, luând sămânţă cuvântătoare, a odrăslit spic al Dumnezeieştii drepte credinţe, înţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu Puterea Crucii trecând noianul chinurilor, ai ajuns la Limanurile cele line, mărite, veselindu-te.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiindu-mi sufletul bolnav pentru înmulţirea patimilor, vindecă-l, Maica lui Dumnezeu Preacurată, şi-l îndreptează către mântuire.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.
C ântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Avându-ţi cugetul întărit în credinţă, fericite, ai stricat întărirea înşelăciunii cea slabă, Sfinte Mucenice Longhin şi strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând pe Domnul Măririi Cel fără pătimire, înălţat şi pironit pe Lemn, L-ai mărturisit Fiu al lui Dumnezeu, prealăudate, pătimind de a Sa voie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând pe moarte veştejindu-se cu moartea Celui fără de patimă, te-ai grăbit, Sfinte Longhin, să mori pentru El şi să trăieşti după moarte dimpreună cu cei ce s-au chinuit cu bună laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de cuvânt ai născut, Preacurată, pe Cuvântul, Cel Ce S-a făcut Om, unindu-se după Ipostas în pântecele tău şi îndoit S-a arătat, cu voirile şi cu lucrările.
C ântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te înstrăinat de tot pământul cu adevărat, te-ai înfrumuseţat cu rănile răbdătorilor de chinuri, Sfinte Longhin şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind îngrădit cu Puterea Crucii, ai putut să biruieşti nebunia tiranilor cea neputincioasă, Mucenice Longhin, purtătorule de chinuri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărind, Sfinte Longhin, inima ta pe temeiul cel neclătinat, ai rămas nemişcat de valurile ispitelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu, care Singură a născut pe Dumnezeu fără de ispită bărbătească, noi, cei ce ne-am mântuit printr-Însa şi cu dragoste să o fericim.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând că s-au clătinat munţii şi pământul în ziua patimii, te-ai clătinat şi tu din starea necredinţei şi te-ai întărit, Sfinte Mucenice Longhin, în credinţa Celui Ce pătimea.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoştinţă adevărată, desăvârşit şi înţeleaptă ai luat, văzând că se schimbă făptura şi te-ai primenit către Cunoştinţa Cea Dumnezeiască, Sfinte Mucenice Longhin.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răbdat-ai cumplit chinuire, veselindu-te şi ţi-ai plecat grumazul sub sabie, cu gând neîndoit, Sfinte Longhin, tăind prin credinţă capetele vrăjmaşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Usucă şi dezrădăcinează cugetele cele spinoase ale minţii, din inima mea, Ceea ce eşti fără de prihană şi o arată roditoare cu mijlocirea ta, Fecioară Preacurată.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Veselindu-se, s-a bucurat Biserica astăzi, întru cinstită pomenirea răbdătorului de patimi, a Sfântului Mucenic Longhin, cântând: Tu eşti Puterea mea, Hristoase şi Întărirea.
C ântarea a 7-a.
Irmosul:
În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pătimind pentru Lege, mucenice, cu gând vitejesc al sufletului, ai ruşinat toate sfaturile celor fărădelege şi după dreptate, te-ai încununat cântând: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiescul har a venit peste moaştele tale, risipeşte toată durerea, celor ce se apropie de tine cu bună credinţă, fericite şi te propovăduiesc mărturisitor nebiruit al adevărului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nu ţi-a fost milă de trupul tău cel muritor, Sfinte Mucenice Longhin, pentru Hristos; n-ai vrut să jertfeşti demonilor, ci te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu fără prihană, cu bucurie tăindu-te prin sabie, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca într-o Curată S-a Sălăşluit întru tine Cuvântul Cel Preacurat, Fecioară, voind să cureţe prin tine spurcăciunile oamenilor; că Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adormind mai înainte mişcările trupului, cu privegherile cele către Domnul, mărite, ai adormit cu somnul cel preadulce, pururea pomenite, omorându-te pentru Hristos, Care a izvorât morţilor viaţă, prin Dumnezeiasca adormire pe Lemnul Crucii.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzut-ai, preafericite, pe Dumnezeu Cel Ce S-a făcut Om pentru milostivire, împuns fiind cu suliţa în coastă şi izvorând sânge şi apă, te-ai rănit de dragostea Lui cea dulce, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stins-ai focul cel idolesc, cu curgerile sângiurilor tale, Sfinte Mucenice Longhin preaînţelepte şi ai ars pe cei ciopliţi şi capiştile cele netemeinice, aprinzându-ţi-se sufletul cu Dumnezeiască râvnă şi cântând: lăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Luminându-ţi-se ochii inimii cu Strălucirile Cele Dumnezeieşti, ale Celui Ce a întunecat lumina soarelui, ai părăsit negura relei credinţe, Sfinte Mucenice Longhin şi te-ai arătat ca o stea care luminează pe toţi cei ce cântă: lăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu gura şi cu limba şi cu sufletul te propovăduiesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu şi te rog, Preacurată, luminează inima mea cu lumina ta şi mă izbăveşte de întunericul cel cumplit, pe mine cel ce cânt: lăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi au stins puterea focului, cu vârtutea încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
C ântarea a 9-a. Irmos: Hristos Piatra Cea Netăiată...
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Puterea mea şi Lauda este Cuvântul, Cel Ce Şi-a întins mâinile pe Cruce, ai strigat mucenice către cei fărădelege şi închipuind Patima Lui cea Preafericită, rabd moarte de bună voie.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un împodobitor răbdător de patimi, umplându-te de har, te-ai arătat cu totul preafrumos; şi stai înaintea Cuvântului Celui Frumos, luând răsplătirea multelor tale dureri.
Stih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, Sfinte Longhin, cel ce te-ai arătat ca un soare luminos şi neapus şi cu razele tămăduirilor ai luminat toată lumea şi ai risipit negura necunoştinţei, te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ridicatu-te-ai către Locaşurile cele veşnice şi te-ai numărat împreună cu cetele tuturor sfinţilor mucenici; cu care împreună adu-ţi aminte, Sfinte Mucenice Longhin, de noi, cei ce prăznuim pomenirea ta cu dreaptă credinţă, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Locaş Luminii Celei Neînserate te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, prin care cei din întuneric şi din umbra morţii au văzut Lumina. Drept aceea luminează-mi simţirile inimii mele, Preacurată.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Văzut-ai pe Mântuitorul răstignit şi luminându-te cu Razele Lui, ai fugit de întunericul cel preaadânc al necunoştinţei şi te-ai îndreptat către Dumnezeiasca Cunoştinţă, crezând că Cel Ce Se vede, este Dumnezeu. Pentru aceasta şi chinuindu-te te-ai numărat cu cetele mucenicilor, veselindu-te, Sfinte Mucenice Longhin, Preafericite. Cu care împreună roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Sufletul meu cel smerit, Fecioară, care ca o corabie necârmuită se îneacă în furtuna supărărilor şi arătându-se însărcinat de povara păcatelor şi primejduindu-se a cădea în fundul iadului, apucă înainte, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunea ta cea fierbinte şi-l mântuieşte, dându-i limanul cel lin; ca să strig cu credinţă către tine: roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul, robul tău.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul,Mieluşeaua,văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând şi cu amar a strigat: lumea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule Doamne. Adâncul milei şi Izvorul Cel Nedeşertat, milostiveşte-te şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.
Citeste si: Când începe Postul Paștelui în 2022