Calendar Creștin Ortodox, 19 decembrie 2021. Mai mulți sfinți, sărbătoriți astăzi. Ce veste bună primesc credincioșii

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 19 dec 2021, 09:03
Sf. Mucenic Bonifație, Sfânta Aglaia și Sf. Cuvios Grichentie
Sursa: doxologia.ro

Duminică, 19 decembrie 2021 e sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin-ortodox. Sărbătorim mai mulți sfinți.

Duminică, 19 decembrie 2021 îi sărbătorim pe Sfântul Mucenic Bonifație, Cuviosul Grichentie, Sfântul Trifon și Cuvioasa Aglaia.

Credincioșii primesc o veste bună, fiindcă astăzi e dezlegare la pește. A mai rămas puțin din Postul Crăciunului, cel mai lung post din an, care durează 40 de zile.

Cine a fost Sfântul Mucenic Bonifație 

Sfântul Mucenic Bonifație (Bonifacius, în limba latină) a trăit la Roma în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311).

Bonifație era robul unei femei care se trăgea dintr-o familie de vază în Roma, Aglaida, care era fiica proconsulului Romei, Acachie, informează basilica.ro.

Bonifație a trăit în păcat cu stăpâna lui şi era beţiv, dar, totodată era iubitor de oameni şi milostiv. Binofație îi ajuta pe cei săraci, îi îndestula pe cei flămânzi și le asculta toate rugămințile oamenilor nevoiași. Și stăpâna lui, cu care trăia în păcat, era o femeie milostivă și bună la suflet.

Bonifație și stăpâna lui regretau păcatele pe care le făceau, și mai ales acela de a trăi împreună, iar într-o zi aceasta i-a spus lui Bonifație să îi aducă moaște de mucenici, pentru a avea grijă de ele.

"Într-una din zile, stăpâna i-a zis lui Bonifatie: <Mergi în Răsărit, unde creştinii sunt chinuiţi, şi adu-mi moaşte de Mucenici, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească>.

Iar Bonifație i-a răspuns: <Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?>. Iar ea a râs, zicându-i: <Beţivule! Nu glumi cu acestea!>. Şi, dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a trimis", arată basilica.ro.

Bonifație a plecat cu mult aur și cu 12 slujitori în Tarsul Ciliciei, acolo unde erau chinuiţi creştinii. Bonifație le-a sărutat lanţurile şi rănile creștinilor care pătimeau pentru credința lor.

Apoi el s-a dus la dregător și a mărturisit că e creștin. De atunci Bonifație a fost supus la chinuri foarte mari.

A fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat cu cruzime, i s-au împuns trestii ascuţite sub unghii, i s-a turnat plumb topit pe gură şi a fost băgat cu capul în jos într-un vas plin de smoală ce fierbea. Dumnezeu a făcut o minune și a ieşit nevătămat.

Atunci dregătorul a poruncit să i se taie capul, fiind, astfel, ucis. Sfântul Bonifație, după ce s-a rugat, şi-a plecat capul, iar călăii i l-au tăiat. S-a întâmplat pe 19 decembrie 307.  

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Pentru că a fost bețiv, se spune că Sfântul Bonifație este protectorul bețivilor.

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox, 16 decembrie 2021. Sărbătoare joi: pe ce sfânt îl aniversăm. Veste mare pentru credincioși!

Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie, pentru cei căzuți în patima beției și în alte patimi trupești

Iată rugăciunea pentru cei care au căzut în patima beției, potrivit doxologia.ro:

"O, mult pătimitorule și întru tot lăudate Mucenice Bonifatie! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre, ale celor ce te lăudăm, nu le lepăda, ci cu milostivire auzi-ne. Vezi pe frații și pe surorile noastre care de greaua neputință a beției sunt ținuți și pentru aceasta cad de la Maica lor, Biserica lui Hristos, și de la mântuirea veșnică.

O, Sfinte Mucenice Bonifatie! Atinge-te de inima lor cu harul cel dat ție de la Dumnezeu, degrabă scoală-i din căderile păcătoase și la mântuitoarea înfrânare adu-i pe ei. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ai pătimit, ca iertându-ne nouă greșelile noastre să nu întoarcă mila Sa de la fiii Săi, ci să întărească întru noi trezvia și întreaga înțelepciune, să ajute cu dreapta Sa celor ce au făcut mântuitorul legământ al trezviei ca să-l păzească ziua și noaptea până întru sfârșit, întru El priveghind, și întru El să dea răspuns bun la Judecata cea Înfricoșată.

Primește, bineplăcutule al lui Dumnezeu, rugăciunile mamelor ce varsă lacrimi pentru copiii lor, ale femeilor cinstite care se tânguiesc pentru soții lor, ale copiilor orfani și sărmani părăsiți de către bețivi, ale celor care la icoana ta cădem, și să ajungă această plângere a noastră la Scaunul Celui Preaînalt, ca tuturor cu ale tale rugăciuni să ne dăruiască sănătatea și mântuirea sufletelor și trupurilor, iar mai vârtos Împărăția Cerurilor. Acoperă-ne și ne păzește de vânarea celui viclean și de toate cursele vrăjmașului; în ceasul ieșirii noastre, ajută-ne să trecem fără împiedicare prin vămile văzduhului și cu rugăciunile tale ne izbăvește de osânda cea veșnică.

Roagă-L pe Domnul să ne dăruiască dragoste nefățarnică și neclintită de Patria Cerească înaintea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai Sfintei Sale Biserici, ca să ne acopere mila lui Dumnezeu în nesfârșiții veci ai vecilor. Amin".

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox, 17 decembrie 2021. Pe ce sfânt îl sărbătorim astăzi. E zi de post