Calendar creștin-ortodox 28 iulie 2022. Biserica Ortodoxă o prăznuiește joi, potrivit calendarului creștin, pe Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai.
Sfânta Irina avea peste 101 ani când a murit, iar fața ei era tânără și frumoasă. După ce i-a cerut lui Dumnezeu să-i apere turma de atacurile diavolilor, ea a zâmbit când a văzut îngerii care au venit pentru a primi sufletul ei, apoi a închis ochii și a adormit în Domnul.
Calendar creștin-ortodox 28 iulie 2022. Sf Irina
Sfânta Irina din Hrisovalant s-a născut în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia. Ea a fost aleasa drept soție pentru viitorul împărat bizantin Teofil, fiul Sfinte Împărătese Teodora.
Pentru nevoințele sale, sfânta a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, astfel că ea știa dinainte ce nevoi și ce așteptări aveau maicile. Cu ajutorul acestui dar, ea a dat mereu călugărițelor sfatul potrivit. Sfânta Irina nu s-a folosit niciodată de darul înainte-cunoașterii pentru a-i rușina pe alții, ci doar pentru a corecta neajunsurile lor, folosind alte daruri spirituale pe care aceștia le aveau.
Minunile Sfintei Irina. Calendar creștin 28 iulie 2022
Sfânta Irina a săvârșit multe minuni în timpul vieții sale. Ea avea obiceiul ca în ajunul marilor sărbători să iasă în curtea mănăstirii și să privegheze sub cerul înstelat. Într-una dintre aceste nopți, o călugăriță nu a putut dormi și a ieșit din chilia ei în curtea mănăstirii. Aceasta a văzut-o pe stareța Irina plutind deasupra pământului, complet cuprinsă de rugăciune. De
asemenea, călugărița a rămas uimită observând cei doi chiparoși din curtea mănăstirii plecați la pământ ca și când i-ar fi adus un omagiu Sfintei Irina. Când a terminat rugăciunea, sfânta a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au întors în poziție verticală.Temându-se că această vedenie ar putea fi o ispită diavolească, călugărița a revenit și în noaptea următoare în curtea mănăstirii. Necrezând nici acum cele văzute, călugărița a revenit și în a treia noapte, văzând-o din nou pe Sfânta Irina cum plutea în aer atunci când se ruga, iar chiparoșii plecându-i-se. Ca
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Sfânta Irina și merele din Rai
Sfânta Irina avea o mare evlavie la Sfântul Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 ianuarie), deoarece și el era originar din Capadocia. Într-un an, în ajunul prăznuirii lui, Sfânta Irina a auzit o voce care i-a spus să-l primească pe marinarul care-i va bate la ușă în ziua următoare, să se bucure și să mănânce fructele pe care i le va aduce acesta.
În timpul Utreniei, un marinar a venit la ușă și a rămas în biserică până după Sfânta Liturghie. El i-a spus sfintei că a venit de pe insula Patmos, cu o corabie. Când nava a ridicat ancora, el a observat un bătrân pe pontonul de pornire, strigând la ei să se oprească. În ciuda faptului că bătea un vânt bun, nava s-a oprit brusc. Apoi, bătrânul a mers pe apă și a urcat în corabie. El a dat marinarului trei mere pentru Patriarhul Constantinopolului, „de la iubitul său Ioan Teologul”, după care i-a dăruit alte trei mere pentru stareța Irina de la Mănăstirea Hrisovalant. Totodată, marinarul i-a transmis că „acest dar vine de la Ioan din Rai”. Cele trei mere erau minunate.
După aceasta, Sfânta Irina a postit timp de o săptămână, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăți mici dintr-un măr în fiecare zi. Pe toată perioada postului, ea nu a mai mâncat sau băut nimic altceva și în toată mănăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta și Marea Joi, stareța Irina a rugat maicile să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, după care le-a dat bucățele din al doilea măr. Călugărițele au observat că mărul avea o dulceață neobișnuită și au simțit că și sufletele lor au fost hrănite.
Calendar creștin-ortodox 28 iulie 2022
Potrivit calendarului creștin-ortodox 28 iulie 2022, tot joi Biserica Ortodoxă face pomenirea
- Sfințiilor Prohor, Nicanor, Timon si Parmena;
- Sfântului Mucenic Eustatie din Ancira;
- Sfantului Mucenic Acachie cel Nou;
- Cuviosului Pavel, întemeietorul Mânăstirii Xiropotamu, din Sfântul Munte Athos.
Surse: doxologia.ro; creștinortodox.ro