Joi, 30 decembrie 2021 o sărbătorim în calendarul creștin ortodox pe Sfânta Muceniță Anisia.
Aceasta s-a născut la Tesalonic (Grecia), părinții ei fiind nobili și bogați. Aceștia au crescut-o cu credință pe Sfânta Anisia, ea crezând în Domnul Nostru Iisus Hristos și iubindu-L de când era foarte mică.
Calendar Creștin Ortodox, 30 decembrie 2021. Cine a fost Sfânta Anisia, sărbătorită astăzi
După ce părinții ei au murit, Sfânta Anisia s-a dedicat cu totul rugăciunilor și cugetărilor dumnezeiești, potrivit crestinortodox.ro.
Ea obișnuia să spună, din dragoste pentru Mântuitorul Iisus Hristos: "O, cât de mincinoasă este viața tinereții, întru care fie te smintești, fie smintești pe alții! Cu cât mai bună este bătrânețea! Iar sufletul meu se umple de tristețe văzând cât trebuie să aștept până ce voi urca la Domnul".
Sfânta Anisia a vândut tot ce moștenise de la părinții ei bogați și a donat tot ce avea săracilor.
Sfânta Anisia a trăit în perioada persecuțiilor împăratului Maximian, care a dat lege că oricine poate ucide creștini dacă îi găsește și vrea acest lucru, nefiind nevoie de vreo judecată sau sentință judecătorească.
Sfânta Muceniță Anisia a sfârșit ca martită, ea fiind ucisă de către un soldat în timp ce mergea la biserică, ea recunoscând că era creștină.
Moaștele Sfintei Mucenițe Anisia se găsesc la Tesalonic, în Biserica "Sfântul Dimitrie", notează sursa citată.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Citeste si: Calendar Creștin Ortodox, 28 decembrie 2021. Sărbătoare importantă pentru credincioși marți
Rugăciunea Sfintei Anisia
Atotputernice Doamne Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Cela ce şezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îţi slujesc mii de mii de arhangheli şi mii de îngeri îţi stau înainte, supunându-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, pe care Te laudă heruvimii şi Te măresc serafimii neîncetat cântând întreită cântare.
Tu din sânurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvântul, Care era mai înainte de veci, pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfânt şi din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat
oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă şi ai vindecat pe cea zdrobită. Pe Tine Te chem, eu smerita şi păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea. Tu, Cel ce ştii gândurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea şi scânteia credinţei, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei. Vino să mă mântuieşti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut şi de Tine mă lipesc din toată inima mea.Doamne Dumnezeule, Fiule, primeşte rugăciunea mea cea adusă Ţie cu inimă zdrobită şi cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, O! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce şi lovit peste obraz; pentru care ai băut oţet cu fiere şi ai gustat moartea amară şi a treia zi ai înviat din morţi, Te-ai înălţat la cer şi şezi de-a dreapta Tatălui.
Nu mă ruşina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învredniceşte-mă ca o creştină a mă mântui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fă-mă părtaşă patimilor Tale, săvârşind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feţei Tale. Tu mă păzeşte, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecăţile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea, ci mai bine, mă rog Ţie, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sunt aruncată din pântecele maicii mele. Tu eşti Domnul meu; tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.
Îndreptează paşii mei, ca să nu mă umplu de ruşine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine şi împlineşte cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit. Iarăşi către Tine mă rog, Dumnezeule Părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ţie mă aduc punându-mă pe altarul mărturisirii şi al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta. Învredniceşte-mă a urma Mielului Tău Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine şi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea şi puterea în veci. Amin.