Înainte de Anul Nou, credincioşii sărbătoresc un sfânt foarte important pe 30 decembrie.
Ce se sărbătoreşte pe 30 decembrie, înainte de Revelion
Pe 30 decembrie, creştin ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Muceniţă Anisia. Sfânta Muceniţă s-a născut în anul 286 în Tesalonic, într-o familie foarte înstărită. Părinții ei au crescut-o în dogmele creștine, iar aceasta credea cu toată ființa sa în Dumnezeu.
După moartea părinţilor, fiind foarte bogată, a împărţit marea sa avere celor săraci şi a rămas să trăiască într-o casă în post şi rugăciune, câştigându-şi cele necesare vieţii prin lucrul mâinilor.
Citeste si: Calendar ortodox 29 decembrie. Sărbătoare mare pentru creștini!
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cine a fost Sfânta Muceniţă Anisia
Despre averile sale, Sfânta Anisia spunea: "Deci, aşa să facem cu dânsele: să fim stăpâni ale lor după fire, mai înainte până a nu ne stăpâni ele pe noi mai presus de fire. Voi fi dar cu adevărat doamnă, bine cheltuindu-le pe ele şi abătându-mă de la ispitele cele ce se nasc printr-însele. Le voi da spre îndestularea văduvelor şi săracilor şi ca într-o comoară le voi pune pe ele. Căci credincios este Domnul, Cel ce pe toate le primeşte în mâna Sa şi nu numai îndoit, ci însutit va răsplăti, cu adăugirea vieţii celei veşnice" (Vieţile Sfinţilor).
Fiind obligată de un soldat roman să intre în templu zeilor păgâni şi să aducă jertfe, Sfânta Muceniţă Anisia s-a împotrivit. A fost ucisă cu sabia, primind moarte martirică.
Citeste si: Calendarul ortodox 24 decembrie. Creştinii o sărbătoresc pe Sfânta Eugenia
Astfel, pe 30 decembrie românii o pomenesc pe Sfânta Muceniţă Anisia.