Pe vremea lui Alexios Comnenul, imparatul Bizantului (1081-1118), erau crestini care-l socoteau pe Vasile mai mare intre cei Trei Ierarhi, ca unul care, ca nimeni altul, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester in cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta.
Dar sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei in vedenie, mai intai cate unul, apoi toti trei laolalta, unui episcop intelept, care pastorea in acea vreme in cetatea Evhaitelor, anume Ioan, graindu-i asa: Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu avem.