Duminică, 15 mai 2022 îi sărbătorim pe Sfântul Pahomie cel Mare și pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, fostul mitropolit al Moldovei.
Sfântul Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Egipt) și a trăit în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), informează crestinortodox.ro. Ca soldat a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxentiu. În vremea aceea era păgân.
Pahomie a primit Botezul și s-a retras în pustia Tebaidei, alături de pustnicul Palamon.
Acest înger i-a poruncit să întemeieze o astfel de mânăstire chiar în Tabenisi. A zidit multe chilii, și prin lucrarea Sfântului Duh ele au ajuns să fie locuite de monahi.
Numărul monahilor a crescut, iar Pahomie a fost nevoit să mai întemeieze alte șase mânăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns aproape la 7.000. Dacă Sfântul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieții pustnice, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul vieții mânăstirești de obște, notează sursa citată.
Sfântul Pahomie a trecut la cele veșnice în al 55-lea an al vieții sale. A fost îngropat în mânăstirea ctitorită de el.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Rugăciune către Sfântul Pahomie cel Mare
Preafericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: du rugăciunea către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu Sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi după mare mila Lui.
Cine a fost Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei
Sfântul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă din Bucovina, notează sursa citată. Crescând în spiritul credinței, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală.
Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte).
Citeste si: Calendar creștin ortodox vineri, 13 mai 2022. Ce sfântă e sărbătorită azi! E dezlegare la pește