Calendar creștin ortodox joi, 19 mai 2022. Un mare sfânt este prăznuit astăzi. Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 19 mai 2022, 08:02

Este sărbătoare în calendarul creștin ortodox pe 19 mai 

Sursa: captura youtube

În calendarul creștin ortodox este sărbătoare, pe data de 19 mai fiind prăznuit un mare sfânt. Iată cum trebuie să se roage credincioșii astăzi pentru iertarea păcatelor.

În luna mai, în toate bisericile din România se face pomenirea Sfântului Mucenic Patrichie, episcopul Prusei. Marele sfânt este prăznuit în fiecare an pe data de 19 mai, zi în care se rostește un canon de rugăciune închinat acestuia. Iată cine a fost marele sfânt și ce rugăciune îi poate ajuta pe credincioși să își găsească liniștea sufletească. 

Calendar creștin ortodox joi, 19 mai 2022. Cine a fost Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusei?

Sfântul Mucenic Patrichie este sărbătorit de creștinii ortodocși în fiecare an, mai exact pe data de 19 mai. Acesta a fost episcopul Prusei, o cetate din Asia, el trăind în primul secol creștin. Fiind episcop, Sfântul Mucenic Patrichie a dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu și a reușit să convertească foarte mulți păgâni la creștinism. Cu toate acestea, Sfântul Mucenic Patrichie a îndurat foarte multe chinuri, acesta fiind aruncat în ape fierbinți pentru a fi convins să renunțe la credință.

În acel moment, Sfântul Mucenic Patrichie a cerut ajutorul lui Dumnezeu și a avut loc o mare minune. Mai exact, în momentul în care a fost aruncat în apa fierbinte, din vas au sărit mai mulți stropi care i-au opărit pe cei care asistau la această tortură, însă marele sfânt nu a fost rănit, chiar dacă apa era fierbinte. Văzând această minune, ighemonul Iulie a dat ordin ca Sfântul Mucenic Patrichie să fie scos din apă și condamnat la moarte.
Acestuia i-a fost tăiat capul cu toporul, potrivit crestinortodox.ro.

Credincioșii își amintesc în fiecare an de chinurile la care a fost supus Sfântul Mucenic Patrichie, acesta fiind pomenit în calendarul creștin ortodox pe data de 19 mai.

Citeste si: Ce trebuie să faci de Sfinții Constantin și Elena 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții care se respectă în această zi. Florile care nu trebuie să lipsească din casă

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Patrichie. Cum trebuie să se roage credincioșii pe 19 mai?  

Pe lângă rugăciunile pe care le rostesc zilnic, pe data de 19 mai, credincioșii pot rosti canonul de rugăciune închinat Sfântului Mucenic Patrichie. Este o rugăciune care se spune spre iertarea păcatelor și care îi poate liniști pe credincioși, în special pe cei care au probleme serioase.

„Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea şi pe Israel cel ce a fugit, mergătorul cel pedestru l-a izbăvit. Pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi fiind îmbrăcaţi măriţilor cu veşminte de preoţie, împodobite cu tot felul de haruri, şi iarăşi înfrumuseţate cu vopselele sângelui mucenicesc, tari luptători v-aţi arătat ai dreptei credinţe.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos dătătorul de nevoinţe acum îşi întinde dreapta Sa la toţi pătimitorii şi deschizând câmpul nevoinţelor, a adunat ceată de patru mucenici alcătuită după cuviinţă, care îl slăveşte pe Dânsul cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind întâi mai-mare Bisericii Patrichie, ca un păstor bun ţi-ai pus sufletul tău pentru ea, fericite, având întru ajutor pe înţelepţitul Menandru şi pe dumnezeiescul Polien, împreună cu Acachie, pururea înălţând lui Dumnezeu cântare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Grăitorii de Dumnezeu mucenici urmând graiurile dumnezeieştilor prooroci, au mărturisit pe Cuvântul lui că a luat trup din Preacurata Fecioară; pe care văzând-o că este Născătoare de Dumnezeu, pururea cu cântări o fericim.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel ce ai întărit din început...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fericim credincioşii pe cei ce bărbăteşte au umblat pe calea muceniciei şi au săvârşit călătoria cea preabună, ca pe nişte mucenici purtători de biruinţă şi încununaţi dumnezeieşte şi ierarhi cugetători de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Grăitorul de Dumnezeu înfierbântându-se de râvna dreptei credinţe, a veştejit văpaia înşelăciunii, grăind fără sminteală ritoriceşte dogmele cuvântării de Dumnezeu, şi cu adevărat înţelepţind pe toţi către cunoştinţă dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând Patrichie pe cumplitul dregător omorât de beţia necredinţei, a sărit strigând cuvinte de cunoştinţa Dumnezeirii şi a semănat la toţi dumnezeiescul cuvânt al credinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de nuntă ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu; pe Care mucenicii lui Dumnezeu bărbăteşte L-au mărturisit, ca nişte ostaşi ce au fost ai Lui, şi s-au făcut încununaţi.

Irmosul:

Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti tăria mea Doamne şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea lui Hristos te-ai îmbrăcat Patrichie, căci ai ajuns a fi preot al Lui şi arătat urmând după urmele Lui, prin torturi te-ai adus prinos Însuşi Făcătorului de bine, cu dreaptă credinţă strigându-i Lui: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preot dumnezeiesc te-ai arătat părinte Acachie, umplându-te de dumnezeiasca lumină şi arătându-te mărturie adevărată lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea idolilor. Pentru aceea şi cu cuget vesel strigi: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dănţuind şi veselindu-se Menandru împreună cu ceata mucenicilor Tăi, Hristoase, străluceşte acum cu razele Tale, şi înfrumuseţându-se cu vărsare de lumină acolo, Ţie Stăpânului cu veselie strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părintele Polien mucenic arătându-se, s-a învrednicit a se număra în ceata cea sfinţită ca un nebiruit. Pentru aceasta acum şi de lumina cea nestricăcioasă umplându-se după vrednicie, strigă Ţie Stăpânului tuturor şi Ziditorului: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mucenicii cei înţelepţi având armă pe preacurata, ceea ce Te-a născut pe Tine Hristoase, au biruit măiestriile înşelăciunii, şi îmbunările tiranilor arătat le-au risipit, şi acum arătându-se purtători de cununi, strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin ostenelile sihăstriei omorându-vă lumii, cugetătorilor de Dumnezeu mucenici, cu osârdie v-aţi adus pe voi înşivă lui Hristos jertfe desăvârşite, junghiindu-vă ca nişte miei, fiind plecaţi dumnezeieştilor porunci ale Stăpânului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Gânditor petrecând acum împreună cu îngerii, fericite Patrichie, pomeneşte către Stăpânul, pe cei ce săvârşesc cinstită prăznuirea ta prealăudate, rugându-te întru rugăciunile tale să ne mântuiască de primejdii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Nevoindu-vă după lege prealăudaţilor mucenici v-aţi încununat, căci răbdând amarele dureri şi răni de la călcătorii de lege, v-aţi învrednicit a vă desfăta în ceruri de viaţa cea nestricăcioasă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi măriţii mucenici cunoscându-te pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, au propovăduit pe Cel născut din tine, ştiind pe Dumnezeu Cuvântul, vitejeşte stând împotriva păcatului până la moarte, Doamnă şi Fecioară Prealăudată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Noi poporul cel credincios, luminat cu bună cuviinţă, adunând acum cete, după vrednicie să lăudăm cu bucurie adunarea cea de chinuri, ce este alcătuită de patru mucenici şi ierarhi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorii potolesc durerile bolilor celor trupeşti, prin izvoarele apelor celor fierbinţi; şi cu dumnezeieştile rugăciuni, de patimile cele sufleteşti mântuiesc, pe cei ce cu credinţă aleargă către dânşii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rugând acum pe Mântuitorul Hristos, fericite Patrichie, răsare-mi prin rugăciunile tale zorile cele înţelegătoare, mie celui ce zac în întunericul greşelilor, şi din aceasta îmi petrec viaţa în răutate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mi sufletul meu, ceea ce ai născut strălucirea slavei Tatălui, Fecioară Născătoare de Dumnezeu prealăudată. Căci pătimitorii având harul tău, au defăimat limbuţiile cele rele ale tiranilor.

Irmosul:

Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci îmi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule, şi mă mântuieşte.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii...

Ca o sfinţită vistierie a lui lisus, Patrichie, Biserica primind trupul tău, bucurându-se strigă ţie: prin tine toată lumea în pace adâncă se ţine, şi se acoperă de tot eresul nevătămată ca o nebiruită.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudaţii mucenici fiind împodobiţi cu podoaba preoţiei, cu sângiurile lor o au făcut pe dânsa mai sfinţită, şi dănţuind întru vederea lui Dumnezeu cântau: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu lumină dumnezeiască, fericite Patrichie, ai defăimat învăţăturile cele rele ale ritorilor, căci ca într-un cuptor fiind în apele cele fierbinţi, de care nu te-ai ars, strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ighemonul, neîmpăcatul vrăjmaş n-a suferit, Patrichie, înţeleptele tale cuvinte, cu care ai biruit pe spurcaţii mincinoşi, numiţi zei, pe care scuipându-i strigai cu bucurie: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată acum s-a plinit dumnezeiasca proorocie a dumnezeiescului David, căci pătrimea mucenicilor cu dragoste cinsteşte faţa ta, Preacurată Fecioară, strigând Celui Ce S-a întrupat din tine: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi credincioşilor cu veselie să cinstim pe mucenicii cei purtători de cununi, pe ierarhii cei cugetători de Dumnezeu, slăvind pe Hristos, Cel ce le-a dat lor putere, să nu se teamă de chinurile vrăjmaşilor. Pe care tinerii bine-L cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei, se împodobeşte pătrimea bunilor biruitori mucenici, şi străluceşte cu minunile, foarte luminând pe fiecare din cei ce cântă Făcătorului şi Mântuitorului: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul  Duh, Domnul.

Ca cei ce aţi biruit taberile demonilor, şi nu v-aţi înspăimântat de îngrozirile tiranilor, aţi primit cununi de la Hristos, ca nişte purtători de biruinţă, cântând: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să se veselească Menandru, să fie lăudat Acachie şi luminatul Patrichie, împreună cu Polien, care adunându-se ceată, ca cei ce s-au arătat preoţi, să laude neîncetat pe Cuvântul Tatălui, Care S-a întrupat din pântece fecioresc neispitit de nuntă, preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm  Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul tiranul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună izbăviţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând tiranii pe mucenici că li se tăiau capetele şi îşi dau sufletele cu dragoste vitejeşte, s-au spăimântat. Iar Hristos i-a primit pe ei odihnindu-i întru Sine, prin care şi tămăduiri ca dintr-un izvor, neîncetat izvorăşte celor ce aleargă către dânşii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sârguindu-vă ierarhilor şi mucenicilor, a vedea izvorul doririlor în ceruri, părăsind toate cele bune de pe pământ, v-aţi înălţat la vârful cel preaînalt al dumnezeieştii împărăţii, învrednicindu-vă de desfătarea cea fericită mai presus de cuget

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trecut-aţi apa încercărilor şi focul chinurilor şi învederat aţi primit acum repaosul cel veşnic în locaşurile cele cereşti, întru care dănţuind neîncetat, purtând cununi, izbăviţi-ne pe noi de primejdii, pătimitorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea mucenicilor, ca soarele luminează pe credincioşi cu minunile lor, căci Dumnezeu, Cel născut din tine, preacurată Fecioară, pe Care cu dreaptă credinţă L-a propovăduit, arătat i-a luminat pe ei, slăvind precum a făgăduit, pe cei ce cu credinţă au cinstit venirea Lui.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea...

Să cinstim cu cântări pe Acachie cel înţelept şi pe Polien cel sfinţit întru credinţă şi pe marele Patrichie dimpreună cu Menandru. Căci fiind aceştia preoţi lui Dumnezeu Atotţiitorul, bine I-au plăcut Lui. Pentru aceea se şi veselesc împreună cu îngerii şi cu dânşii s-au unit prin credinţă; cărora cu dragoste să strigăm: Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.”, aceasta este rugăciunea către Sfântul Mucenic Patrichie, potrivit doxologia.ro.

Citeste si: Cine au fost Sfinții Constantin și Elena, sărbătoriți de ortodocși pe 21 mai