Sfânta Irina este prăznuită pe data de 5 mai 2022, astfel că în calendarul creștin ortodox este sărbătoare în această zi. Iată cine a fost Sfânta Irina, dar și cine își serbează onomastica astăzi.
Calendar creștin ortodox, 5 mai 2022. Cine a fost Sfânta Irina?
Potrivit calendarului creștin ortodox, pe data de 5 mai este din nou sărbătoare. În această zi este prăznuită Sfânta Irina.
Deși s-a născut păgână, Sfânta Muceniță Irina a găsit ulterior drumul către credință. În momentul în care a venit pe lume, aceasta a primit numele de Penelope. În ziua în care a împlinit șase ani, tatăl ei a închis-o într-un turn cu multe camere, alături de 13 fecioare, o învățătoare pe nume Caria și un bătrân înțelept pe nume Apelian.
De la bătrânul Apelian a aflat Sfânta Muceniță Irina despre Iisus Hristos, ulterior acestea a fost botezată în religia creștină de Sfântul Timotei.
Într-o noapte, Sfintei Mucenițe Irina i s-a arătat în vis îngerul Domnului, acesta spunându-i că nu se va mai numi Penelope, ci Irina și că va avea puterea de a mântui foarte multe suflete.
Tatăl Sfintei Mucenițe Irina nu a fost de acord cu trecerea ei la creștinism și a decis să o pedepsească aspru pentru fapta ei.
A torturat-o, însă în cele din urmă, aceasta a reușit să își convingă tatăl să treacă și el la creștinism.De-a lungul vieții sale, Sfânta Muceniță Irina a fost supusă la chinuri greu de imaginat. Aceasta a fost îngropată până la gât într-o groapă umplută cu șerpi și scorpioni, s-a dorit ca trupul acesteia să fie tăiat în două, a fost legată sub o moară de apă și a fost dat drumul șuvoiului, dar de fiecare dată Sfânta Muceniță Irina a scăpat nevătămată, aceasta fiind păzită de îngerul Domnului, potrivit crestinortodox.ro.
Regele Sapur a reușit să o omoare, însă Sfânta Muceniță Irina a fost înviată de Dumnezeu, fapt care i-a determinat pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Ulterior, Sfânta Muceniță Irina a trecut la cele veșnice. Ea i-a cerut lui Apelian să îi pună trupul într-un sicriu și apoi să îl închidă. La 4 zile distanță, când au deschis sicriul, oamenii au constatat că trupul Sfintei Mucenițe Irina dispăruse, aceasta fiind considerată o altă mare minune.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cine își serbează ziua onomastică pe 5 mai 2022, de Sfânta Muceniță Irina?
În calendarul creștin ortodox, Sfânta Muceniță Irina este prăznuită în fiecare an pe data de 5 mai. Astfel, la această dată își serbează onomastica toți cei care poartă numele sfintei.
Mai exact, toate persoanele care au primit la botez numele de Irina, Irinel, Irena, Irene, Iren sau Arina își sărbătoresc ziua de nume pe data de 5 mai.
Sfânta Muceniță Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor şi a celor care vor să se căsătorească. Ce rugăciune se spune astăzi?
Sfânta Muceniță Irina este considerată ocrotitoarea tuturor celor care s-au căsătorit sau care își doresc să facă marele pas. Astfel, cei care își doresc o viață de familie fericită și liniștită ar trebui să se roage pe 5 mai la Sfânta Muceniță Irina.
Iată ce rugăciune se spune în această zi sfântă.
„Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”, aceasta este rugăciune către Sfânta Muceniță Irina, potrivit doxologia.ro.