În fiecare an, pe data de 1 noiembrie, potrivit Calendarului Creștin Ortodox, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinţii Muceniți Cosma și Damian din Asia Mică .
Calendar Creștin Ortodox, 1 noiembrie 2021. Cine au fost Sfinţii Mucenici Cosma și Damian din Asia Mică
Sfinții Mucenici Cosma și Damian au trăit în secolul al IV lea, în Asia Mică. Aceștia mai sunt cunoscuți sub numele de doctori fără arginți, datorită vindecărilor dăruite oamenilor.
Citeste si: Ce minuni a făcut Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului
Pe data de 1 noiembrie își sărbătoresc onomastica cei care se numesc Cosma și Damian. Specialiștii încadrează numele „Damian” în aceeași familie cu vechile Damas, Damasias, Damă-siklos și Damasikles, Damasippos și Hippodamas, Damasos, Polydamas etc. Elementul comun a acestor nume provine de la verbul damdo „a domestici, a îmblînzi", care aparține rădăcinii indo-europene dom-, reprezentată prin laț. domus „casa”, gr. domos, sanscr. damas, v.șl. domu și este înrudită cu laț.
domesticus, domesticare, iar prin acestea chiar cu rom.Rugăciune către Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian din Asia Mică
Troparul Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Asia, glasul al 8-lea:
Sfinţilor cei fără de arginţi şi de minuni făcători, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.
Troparul Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Asia, glasul 1:
Doctorii cei înţelepţi ai lumii, de la Dumnezeu luând compătimirea, rugaţi-vă şi acum pentru noi cei ce strigăm: Doamne, mântuieşte poporul şi ţara aceasta şi slobozeşte sufletele noastre de cumplitele primejdii, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Să cântăm toate popoarele Celui Ce a mântuit pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioare neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Citeste si: Când are loc ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” și ce reprezintă această zi
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Din harul Treimii Celei Stăpânitoare, doimea cea minunată şi cinstită luminată fiind, tuturor celor ce vin cu credinţă, tămăduiri le dă pururea izvorând.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
În taină învăţaţi fiind cuvintelor celor de viaţă purtătoare, ca nişte luminători în lume aţi strălucit, negura patimilor lesne alungând-o, cu căldura credinţei, preafericiţilor.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Legii Mântuitorului plecându-se, toată dulceaţa patimii trupeşti au lepădat şi cu faptele bune sufletele mai strălucit luminându-şi în lume au strălucit cei vrednici de minuni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce în pântecele tău S-a sălăşluit, Maica lui Dumnezeu, în tot omul negrăit S-a îmbrăcat, Fiul Cel Ce a strălucit din Tatăl fără de ani, Dumnezeu Cel Preaînalt. Aceluia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale; că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe izvoarele cele de tămăduiri şi curgerile Dumnezeieştilor daruri, pe locaşurile cele preastrălucite ale luminii celei fără materie, toţi după vrednicie să-i lăudăm.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cei ce vindecaţi patimile sufletelor şi ale trupurilor şi neputinţele celor ce vin la voi, cu osârdie acum, preacinstiţilor, ca nişte făcători de bine le vindecaţi.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobiţi fiind cu fapte bune roditoare, toată dulceaţa vieţii cea stricăcioasă lămurit aţi lepădat-o, privind neîncetat spre frumuseţea lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În chipul nostru cel mai înainte neînchipuit, S-a arătat, Născătoare de Dumnezeu, împreunându-Se Dumnezeirea cu Trup în pântecele tău cel Preasfânt, Dumnezeiască Mireasă.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cunoscut-am, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Zicerii Dumnezeieşti luminat urmând, nici străluciri de aur, nici argint, Dumnezeieştilor, nu aţi agonisit.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu Dumnezeieşti minuni, cei fără de arginţi, tuturor le faceţi bine, har dăruindu-le.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Doctori înţelepţi v-aţi arătat la durerile patimilor, mâini fără răutate întinzând.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să se pălmuiască acum feţele celor ce nu te mărturisesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată Stăpâna noastră.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
De noapte mânecând Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre, pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte izvoare de Dumnezeu pornite, izvorâţi credincioşilor apele facerii de bine, tămăduind bolile sufletului şi ale trupului, măriţilor cei fără de arginţi.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Izvorul harului deschizându-l tuturor, cinstiţilor cei fără de arginţi, bună întărire împărţiţi celor ce cu credinţă şi cu dragoste acum aleargă la voi.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stelele cele prealuminoase şi preaînţelepte, care pământul în chip l-au făcut cer, cu urmarea strălucirii îngereşti, neîncetat ne luminează pe noi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mai Înaltă te-ai arătat, pe Făcătorul tuturor Cel împreună fără de început cu Tatăl zămislind, Maică Fecioară şi născând lumii pe Mântuitorul şi Domnul.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Pe prooroc l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine Te rog scoate-mă din adâncul păcatelor.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tămăduitorii cei spre mântuire, pe făcătorii de bine cei de Dumnezeu înţelepţiţi, pe Dumnezeieştii Cosma şi Damian, cu osârdie să-i cinstim.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţia păzind şi cu mintea împodobindu-se Dumnezeieştii Cosma şi Damian, împreună cu Hristos se bucură acum.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu un gând vieţuind, cu un suflet pustnicind, împreună vi s-a încredinţat a ne da nouă tămăduiri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lumina Cea Neapropiată ai născut-o cu trup, Preacurată, Care luminează lumea toată cu Razele Dumnezeirii.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...
Har de tămăduiri luând, întindeţi sănătate celor ce sunt în nevoi, măriţi doctori făcători de minuni. Dar cu cercetarea lor de către voi, cutezările vrăjmaşilor le-aţi potolit, lumea tămăduind cu minunile.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Pe tine Născătoare de Dumnezeu, Cuptor Înţelegător te cunoaştem noi credincioşii. Că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînalt şi pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Toţi v-aţi arătat ai lui Dumnezeu, cu Dumnezeiască înţelepţire, toţi larg încăpători pentru Dumnezeu. Că lumea toată pentru Dumnezeu aţi lăsat, urmând urmelor Mântuitorului, preamăriţilor, cu Dumnezeiască cuviinţă, pe Dumnezeul părinţilor noştri cinstind.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Doctori preaaleşi, vindecaţi mai presus de fire toate rănile celor neputincioşi, cu meşteşugirile cele de Taină ale doctoriei. Scoateţi leacuri de mântuire din vistieriile cele Dumnezeieşti şi lăudaţi pe Dumnezeu Cel Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cununa Împărăţiei Tale, Stăpâne şi cu stemă luminată ai împodobit cu bună cuviinţă, pe cei ce au iubit strălucirea cea nemăsurată a Frumuseţii Tale, Hristoase. Iar credincioşilor pe aceştia i-ai arătat făcători de bine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Răsăritul Cel de sus arătându-se pe pământ, te-ai arătat, Preacurată, întru totul Cuviincioasă şi cu totul Luminoasă, luminând lumea cu raze de curăţie şi trimiţând întotdeauna credincioşilor luciri de minuni.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Morţi fiind pentru cele frumoase ale lumii acesteia şi boala iubirii de arginţi tăind-o, aţi fost numiţi, înţelepţilor, fără de arginţi, de către toţi cei ce strigă: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
V-aţi făcut învederat părtaşi ai Vieţii Celei Veşnice. Că cele frumoase ale vieţii celei stricăcioase le-aţi lăsat, cu un glas strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii
Stih: Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stăpâne Hristoase, mântuieşte pe toţi de neputinţele cele cumplite, pentru rugăciunile celor fără de arginţi şi îi învredniceşte pururea ca într-un glas să strige către Tine: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucurându-ne toţi credincioşii şi cu har întărindu-ne, cei ce suntem mântuiţi prin Cel Născut al tău, Maică Fecioară, neîncetat strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
SURSE: doxologia.ro, crestinortodox.ro