Calendar Creștin Ortodox marți, 16 noiembrie 2021. Prima sărbătoare importantă din Postul Crăciunului. E dezlegare la ulei și vin

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 15 aug 2022, 04:10

Sărbătoare mare în calendarul creștin ortodox pe 16 noiembrie 

Sursa: captura youtube doxologia.ro

În calendarul creștin ortodox este sărbătoare pe 16 noiembrie. Iată ce mare sfânt este sărbătorit marți. Credincioșii au dezlegare la ulei și vin în această zi.

În a doua zi din Postul Crăciunului, creștinii ortodocși sărbătoresc un mare sfânt. Marți, pe 16 noiembrie 2021, este sărbătoare în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. 

Calendar Creștin Ortodox 16 noiembrie 2021. Cine a fost Sfântul Apostol și Evanghelist Matei?

În Postul Crăciunului, mai exact pe 16 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Acesta a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli aleși de Iisus Hristos. Despre Sfântul Apostol și Evanghelist Matei se știe că el a fost autorul primei Evanghelii. Acesta a scris lucrarea sfântă mai întâi în limba aramaică și apoi în limba greacă. Prin Evaghelia pe care a scris-o, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a dorit să demonstreze că Iisus Hristos este Mesia cel prezis de profeți și cel care a reușit să îndeplinească toate vechile profeții.

Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei mai este numită și Evanghelia Împărăției și asta pentru că în interiorul ei este întâlnită în mod frecvent sintagma Împărăția cerurilor. Evanghelia după Matei se citește 17 duminici după Rusalii, dar și în acele duminici în care se lasă sec de carne și brânză, conform crestinortodox.ro.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a fost vameș înainte de a deveni Apostol, iar în acea perioadă a vieții purta numele de Levi. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a murit în Etiopia, acesta fiind ars pe rug de păgâni.

Pe 16 noiembrie, atunci când în calendarul creștin ortodox este prăznui Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, credincioșii au dezlegare la ulei și vin, ceea ce înseamnă că pot folosi aceste ingrediente pentru a prepara diferite rețete. 

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, prăznuit pe 16 noiembrie
[Sursa: captura youtube doxologia.ro]

Citeste si: Ce se mănâncă în Postul Crăciunului? Alimentele pe care este interzis să le consumi

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

Pe 16 noiembrie, atunci când în calendarul creștin ortodox este prăznuit Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, credincioșii pot citi acatistul închinat acestuia. Este vorba despre o rugăciune complexă și care ar trebui rostită în liniște de credincioși, potrivit doxologia.ro.

 

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Matei, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul 1

Pe ucenicul Domnului şi luminătorul a toată lumea, pe Matei Apostolul, să-l lăudăm credincioşii, ca pe cel ce pe păgâni din închinarea idolilor la adevăratul Dumnezeu prin Evanghelie i-a întors. Pentru aceasta cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Icosul 1

Având sufletele întinate de gânduri şi de cuvinte rele, cu dumnezeiescul dar pe care l-ai primit de la Hristos, curăţeşte-le, propovăduitorule al Domnului Matei, ca fiind curate să-ţi aducă ţie cântare vrednică aşa:
Bucură-te, cel ce din vameş, apostol ai devenit;
Bucură-te, că de la vamă ai fost chemat la ucenicie;
Bucură-te, că de la Iisus ai auzit chemarea: „Urmează-Mi”;
Bucură-te, că îndată, toate lăsându-le, pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, că pe Hristos în casa ta L-ai primit;
Bucură-te, că de El ai fost luminat;
Bucură-te, că prin tine mulţi păcătoşi au fost miluiţi;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că de lume te-ai despărţit şi pe Hristos în inima ta L-ai primit;
Bucură-te, că lumină neamurilor te-ai făcut;
Bucură-te, că Evanghelia ta pe mulţi din întuneric i-a scos;
Bucură-te, că pe Hristos până la marginile lumii L-ai propovăduit;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 2-lea

Cu cuvântul Evangheliei, Matei prealăudate, din întunericul înşelăciunii ai scos popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu limbă de foc te-ai arătat arzând înşelăciunea, preaînţelepte Matei, pururea fericite, primind înfăţişarea Mângâietorului, care în fiinţă a venit la tine. De aceea ai făcut să se teamă toată mintea celor ce ascultau al tău cuvânt, când slava celui Atotputernic ai propovăduit. Pentru acestea lăudăm darul luat şi ţie-ţi cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că pe păgânii parţi, prin Evanghelie, i-ai luminat;
Bucură-te, că pentru Evanghelie cu foc ai fost ars;
Bucură-te, că după mulţi ani de propovăduire sângele pentru Hristos ţi-ai vărsat;
Bucură-te, trâmbiţa Duhului cea luminată;
Bucură-te, preafericite al Cuvântului slujitor;
Bucură-te, dumnezeiesc vistiernic al adevărurilor celor mai presus de înţelegere;
Bucură-te, fântână a dumnezeieştilor predanii;
Bucură-te, râu care izvorăşti apele cunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, că în tot pământul a ieşit vestirea ta cea dumnezeiască;
Bucură-te, luminător al Bisericii, de Dumnezeu aşezat;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 3-lea

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Matei, şi cu osârdie, de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lui Hristos Celui ce te-a chemat la ucenicia cerească ai urmat cu osârdie, de Dumnezeu primite, toată îndeletnicirea grijii pământeşti de îndată lepădând-o, că luând cunoştinţă de Împărăţia cea de sus, te-ai îndepărtat de cele de jos şi de mărirea deşartă, evanghelist din vameş făcându-te. Pentru aceasta de la toţi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, preacald rugător pentru toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Matei, al mântuirii păzitor;
Bucură-te, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos păzitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a propovăduirii lui Hristos;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, învăţătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, prin care Domnul Iisus Hristos Se sălăşluieşte;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 4-lea

Cu trâmbiţa evanghelicelor tale cuvinte ai adus pe oameni la cunoştinţa de Dumnezeu, pururea pomenite Matei Apostole, şi adunările înşelăciunii de pe pământ le-ai alungat şi în unirea gândului pe credincioşi i-ai îndreptat. Pentru aceasta cinstim sfântă pomenirea ta, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Prin cuvântul Evangheliei, templele idoleşti în biserici lui Dumnezeu le-ai prefăcut, Preacinstite Apostole Matei, şi în ele ai sfinţit pe fiii botezului pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:
Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul păgânătăţii s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, unitule cu Dumnezeu;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor lui Dumnezeu i-ai adus;
Bucură-te, degrabă ascultător al celor ce cu credinţă te cheamă;
Bucură-te, că ai fost întrarmat cu limba de foc a Duhului Sfânt;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos luminat ai scris;
Bucură-te, că din nesfârşita bogăţie a Duhului te-ai împărtăşit;
Bucură-te, că pe toţi să se închine Sfintei Treimi îi înveţi;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 5-lea

Din adâncul răutăţii celei mai de jos, la înălţimea cea preaînaltă a virtuţii, ca un vultur ce zboară sus în chip minunat, ai alergat, Matei prealăudate; că ai urmat lui Hristos, Cel ce a acoperit cerurile cu bunătatea şi a umplut de cunoştinţa Sa tot pământul; următor Lui întru toate te-ai arătat, binevestind pacea, viaţa şi mântuirea, celor ce s-au plecat cu dreaptă credinţă dumnezeieştilor porunci. Întru care îndreptează-ne şi pe noi, cei ce împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Celui ce întâi a scris Evanghelia lui Hristos şi a luminat toată făptura cea de sub cer, lui Matei preaînţeleptul şi tăinuitorul cel preaales al Domnului şi vestitorul dumnezeieştilor învăţături, toţi credincioşii cu dragoste să-i cântăm:
Bucură-te, prin care credinţa s-a răspândit;
Bucură-te, prin care rătăcirea a fost zădărnicită;
Bucură-te, păzitorul Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, cel dintâi scriitor al dumnezeieştii Evanghelii;
Bucură-te, tăinuitorul cel preaales al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea strălucitoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, biruitor nebiruit al credinţelor păgâneşti;
Bucură-te, împodobitorul Bisericilor;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, luminat doctor al celor bolnavi;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 6-lea

Auzind glasul Cuvântului ce S-a întrupat, ai părăsit deplin tulburarea celor pământeşti şi iconom al harului te-ai arătat, propovăduitor de Dumnezeu primit, Fericite Apostol Matei. Pentru aceasta, împreună cu toate cetele cele cereşti, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Lepădând câştigurile cele cu nelegiuire ale vameşului şi luând Crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, Fericite Matei. Pentru aceasta ai primit bogăţia cea neîmpuţinată a harului, din care cu îndestulare reverşi celor ce cu dragoste te laudă:
Bucură-te, al dumnezeieştii Întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minţii;
Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor ce învaţă;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, al Bisericii lui Dumnezeu stâlp neclintit;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, al Cuvântului Celui Întrupat strălucit văzător;
Bucură-te, binevestitor al vieţii celei veşnice;
Bucură-te, că celor ce erau sub Lege harul le-ai propovăduit;
Bucură-te, trâmbiţa cea fără de tăcere a Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca o premoniție.”

Condacul al 7-lea

Aurul părăsindu-l cu adevărat, şi pe Hristos iubind, Sfinte Apostole Matei, te-ai arătat luminător până la marginile lumii şi din vameş te-ai arătat apostol mărit, ucenic fiind şi propovăduitor al credinţei, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

De Cuvântul Tău cel ipostatic, Dumnezeule, fiind învăţat ucenicul cel văzător de Dumnezeu, a risipit înţelepciunea cea lumească cu dumnezeiasca înţelepciune a Evangheliei Tale, pe toţi învăţându-ne laude să-Ţi aducem. Pentru aceasta, cu bucurie îi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, gură de Dumnezeu grăitoare;
Bucură-te, al tainelor lui Dumnezeu vestitorule;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuieşte sufletele noastre;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăieşti cele dumnezeieşti;
Bucură-te, a Mângâietorului cinstit glas;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, cel prin care Duhul Sfânt ne luminează;
Bucură-te, că ai fost încredinţat a întocmi în scris învăţăturile lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 8-lea

Cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, Matei de Dumnezeu văzătorule, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile se vindecă, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Lepădând jugul cel urât al vămii, Matei Apostole, la jugul dreptăţii te-ai supus şi te-ai arătat iscusit negustor, bogăţie adunând înţelepciunea cea din înălţime, şi tuturor ai propovăduit Cuvântul adevărului, arătând în scris ceasul Judecăţii. Pentru aceasta toţi creştinii îţi cântă:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciţi;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător şi propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor lui Hristos preaales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, gură care vesteşti pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, iconomia frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 9-lea

Cu arzătoare râvnă, Apostole Sfinte, ai plecat să împlineşti porunca propovăduirii Evangheliei şi primind înştiinţare de la Dumnezeu să vesteşti Evanghelia în cetatea Mirmina din ţinutul parţilor, îndată ai mers acolo, pe toţi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

În post şi rugăciune, pe munte multe zile nevoindu-te, Apostole al lui Hristos Matei, ca un prunc ţi S-a arătat Ziditorul a toate şi toiag în mâinile tale dând ţi-a poruncit să mergi la parţi, în cetatea Mirmina, şi în faţa bisericii de acolo toiagul să-l sădeşti pentru a arăta minunile Lui. Şi tu, întru toate ascultător făcându-te, de la toţi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, rug aprins ce cuvântul Evangheliei arăţi;
Bucură-te, că Evanghelia la parţi şi mezi ai vestit;
Bucură-te, că în cetatea Mirmina de Dumnezeu ai fost trimis;
Bucură-te, că de vedenii preaînalte te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pe împărăteasa cetăţii de demonul cel cumplit o ai izbăvit;
Bucură-te, că pe duhurile necurate le-ai certat;
Bucură-te, că şi pe copii i-ai izbăvit;
Bucură-te, că, ascultând porunca, toiagul în cetate l-ai sădit;
Bucură-te, că toiagul îndată a prins rădăcini şi copac mare s-a făcut;
Bucură-te, că minuni multe cu puterea lui Hristos ai făcut;
Bucură-te, că împăratul cel idolatru la multe patimi te-a supus;
Bucură-te, că viaţa pentru Hristos prin foc ţi-ai dat;
Bucură-te, că prin minunile de la sfintele tale moaşte şi împăratul nelegiuirea a părăsit şi pe Hristos adevărat Dumnezeu L-a mărturisit;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 10-lea

Cine te-a învăţat a grăi aşa, Sfinte Apostole Matei? Cine ţi-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Se înspăimântează toată mintea de propovăduirea ta, pe care ai trâmbiţat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos şi văzătorule al celor de sus, cel ce eşti cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ţie:
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne miluieşte pe noi;
Bucură-te, că prin ajutorul tău, tiranul satana se izgoneşte de la noi;
Bucură-te, că bolile cele sufleteşti şi trupeşti le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, raza cea luminoasă a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, sănătatea celor bolnavi;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru, al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 11-lea

Cu voinţă neslăbită, Matei Preasfinţitul, asemenea Chipului dumnezeiesc făcându-se, lumea cea din întuneric o a tras ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cel de lumină purtător şi de bucurie dătător, Fericite Matei, Apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta rază de tămăduire străluceşte nouă, celor ce cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeşnic care străluceşti cu raze de aur;
Bucură-te, celor întristaţi în necazuri ajutător;
Bucură-te, cel ce eşti izgonitor înfricoşător al demonilor;
Bucură-te, frumuseţea cea prealuminată a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel mare al mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea strălucită a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule şi folositorule al tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 12-lea

Ai strălucit, Apostole, luminos ca soarele cu razele Duhului şi toată lumea o ai luminat, Fericite, cu cunoştinţa de Dumnezeu şi ai alungat negura mulţimii zeilor, Matei preaînţelepte. Pentru aceasta prealuminata ta prăznuire săvârşind, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Toate neamurile mulţumim ţie, mărite Apostole Matei, că prin cuvântul Evangheliei, pe care tu cel dintâi l-ai cuprins în scris, de la pământ la cer ne-ai ridicat, şi de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, la cunoştinţa Adevăratului Dumnezeu ne-ai adus. Pentru aceasta laudă cu mulţumire îţi aducem, cântând unele ca acestea:
Bucură-te, Apostole Matei, nume preascump şi dulce nouă drept-credincioşilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor ereziilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioşilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare al Bisericii;
Bucură-te, cel ce ne adăpi cu apa cea vie a Evangheliei;
Bucură-te, luminătorule al lumii;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vicleşugul vrăjmaşului;
Bucură-te, că tu pe toţi îi înveţi să se închine Sfintei Treimi;
Bucură-te, că toate neamurile prin tine vin în Biserica lui Iisus Hristos;
Bucură-te, cel ce la sfârşitul vieţii noastre ne ajuţi ca prin pocăinţă să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Sfinte şi mărite Apostol Matei, cu lacrimi alergăm la sprijinul tău, ca prin rugăciunile tale, cele de Dumnezeu primite, să ne izbăveşti pe noi de chinurile cele veşnice, prealăudate, şi luminii raiului să ne învredniceşti, ca împreună cu tine neîncetat să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!( Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Având sufletele întinate de gânduri şi de cuvinte..., Condacul 1: Pe ucenicul Domnului şi luminătorul...,

Icosul 1

Având sufletele întinate de gânduri şi de cuvinte rele, cu dumnezeiescul dar pe care l-ai primit de la Hristos, curăţeşte-le, propovăduitorule al Domnului Matei, ca fiind curate să-ţi aducă ţie cântare vrednică aşa:
Bucură-te, cel ce din vameş, apostol ai devenit;
Bucură-te, că de la vamă ai fost chemat la ucenicie;
Bucură-te, că de la Iisus ai auzit chemarea: „Urmează-Mi”;
Bucură-te, că îndată, toate lăsându-le, pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, că pe Hristos în casa ta L-ai primit;
Bucură-te, că de El ai fost luminat;
Bucură-te, că prin tine mulţi păcătoşi au fost miluiţi;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că de lume te-ai despărţit şi pe Hristos în inima ta L-ai primit;
Bucură-te, că lumină neamurilor te-ai făcut;
Bucură-te, că Evanghelia ta pe mulţi din întuneric i-a scos;
Bucură-te, că pe Hristos până la marginile lumii L-ai propovăduit;
Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

Condacul 1

Pe ucenicul Domnului şi luminătorul a toată lumea, pe Matei Apostolul, să-l lăudăm credincioşii, ca pe cel ce pe păgâni din închinarea idolilor la adevăratul Dumnezeu prin Evanghelie i-a întors. Pentru aceasta cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei!

şi se face otpustul.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este cel care a scris Evanghelia care îi poartă numele 
[Sursa: captura youtube]

Citeste si: Cine trebuie să citească Acatistul Sfântului Mina? Când și cum se rostește rugăciunea