8 martie 2022 este ziua dedicată Sfântului Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei. În calendarul creștin ortodox, ziua de marți, 8 martie 2022, este o zi aliturgică. Iată ce înseamnă, de fapt, acest lucru și când mai sunt astfel de zile în timpul anului bisericesc.
Calendar creștin ortodox, 8 martie 2022. Ce mare sfânt este prăznuit marți?
Anual, pe data de 8 martie este prăznuit Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.
Problemele au început pentru Sfântul Teofilact Mărturisitorul la scurt timp după moartea lui Tarasie. Noul împărat, Leon, nu era atât de apropiat de credință, iar Sfântul Teofilact Mărturisitorul i-a atras atenția că va avea de suferit din această cauză. Pentru fapta sa, Sfântul Teofilact Mărturisitorul a fost alungat în exil, acolo unde a stat 30 de ani. După o lungă perioadă în care s-a chinuit și a îndurat foarte multe umilințe, acesta a trecut la cele veșnice, moaștele sale fiind duse în Nicomidia, în biserica zidită chiar de el.
8 martie 2022, zi aliturgică în calendarul creștin ortodox. Care este semnificația acestei zile?
A început Postul Paștelui 2022, cel mai aspru de peste an. Primele două zile din Postul Mare sunt considerate zile aliturgice, iar în 2022, acestea sunt zilele de 7 și 8 martie. Mai exact, ziua alitrugică este cea în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Primele 2 zile din Postul Paștelui nu sunt singurele zile aliturgice de peste an. În aceeași categorie intră și Vinerea Patimilor, miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, potrivit crestinortodox.ro.
În ziua aliturgică, creștinii ortodocși sunt îndemnați să se roage mai mult, să își găsească liniștea, dar și să țină post negru, în cazul în care starea de sănătate le permite.
Reamintim că pe data de 7 martie 2022 a început Postul Paștelui, astfel că pentru o perioadă de 7 săptămâni, creștinii ortodocși se vor abține de la alimentele de origine animală, considerate ca fiind „de dulce”, cu excepția zilelor în care se face dezlegare la pește, mai exact pe 25 martie, de Buna Vestire și pe 17 aprilie, în Duminica Floriilor.
Paștele Ortodox pică pe data de 24 aprilie în anul 2022, aceasta fiind data la care creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Citeste si: Rugăciuni puternice care se citesc în Postul Paștelui