Calendar creștin ortodox septembrie 2022. 2 sărbători cu cruce roșie în prima lună de toamnă. Iată în ce zile pică, dar și care sunt sărbătorile cu cruce neagră din luna septembrie

Autor: Amalia Georgescu

Calendarul creștin ortodox al lunii septembrie 2022

Sursa: PixaBay

În luna septembrie 2022, în calendarul creștin ortodox sunt doar două sărbători cu cruce roșie, însă acestea au o mare importanță pentru credincioși. Iată care sunt cele mai importante sărbători din această lună.

În calendarul creștin ortodox, luna septembrie este una specială, având în vedere că aceasta deschide noul an bisericesc. În această lună sunt două sărbători cu cruce roșie și 11 sărbători cu cruce neagră. Iată în ce zile pică acestea.

Calendar creștin ortodox septembrie 2022. Care sunt cele 2 sărbători cu cruce roșie de la începutul toamnei

Cele mai importante sărbători din luna septembrie 2022 sunt Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci.

Ambele sărbători sunt marcate cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, ceea ce înseamnă că sunt zile în care nu se lucrează, nu se spală rufe și nu se fac treburi în gospodărie.

Nașterea Maicii Domnului se sărbătorește pe data de 8 septembrie, iar în 2022, sărbătoarea pică într-o zi de joi. Acesta este primul praznic din Anul bisericesc, care a început pe data de 1 septembrie.

Înălțarea Sfintei Cruci este cea de-a doua sărbătoare cu cruce roșie din luna septembrie și pică mereu la dată fixă, mai exact pe 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată crucii. În această zi, credincioșii trebuie să țină post, obicei care se păstrează în semn de respect pentru patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Sfânta Maria 2022. Este sau nu zi liberă pe 8 septembrie, de ziua Sfintei Maria Mică

În ce zile pică sărbătorile cu cruce neagră în luna septembrie? 

Conform calendarului creștin ortodox al lunii septembrie, în prima lună din Anul bisericesc sunt 11 sărbători cu cruce neagră. În aceste zile, credincioșii pot lucra, însă sunt îndemnați să își facă timp și pentru rugăciune.

Iată care sunt sărbătorile cu cruce neagră din luna septembrie:

  • 1 septembrie: Sfântul Dionisie Exiguul și Începutul anului bisericesc
  • 3 septembrie: Sfântul Mucenic Antim, Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara
  • 7 septembrie: Sfântul Mucenic Sozont, Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pangarati
  • 9 septembrie: Sfinții Ioachim și Ana
  • 13 septembrie: Sfântul Ioan de la Prislop, Tarnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim
  • 15 septembrie: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos
  • 17 septembrie: Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis
  • 22 septembrie: Sfântul Teodosie de la Brazi
  • 26 septembrie: Sfântul Domnitor Neagoe Basarab, Sfântul Ioan Evanghelistul
  • 27 septembrie: Sfântul Antim Ivireanul
  • 28 septembrie: Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Calendar ortodox septembrie 2022. În ce zile se ține post?

În luna septembrie, credincioșii sunt îndemnați să țină post în toate zilele de miercuri și vineri pentru curățarea trupului și sufletului.

Pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, cu toate că este sărbătoare cu cruce roșie, credincioșii postesc pentru a-și aminti de toate chinurile îndurate de Iisus Hristos. 

Citeste si: Noul an bisericesc 2022. De ce noul an bisericesc începe pe 1 septembrie