Calendar ortodox 1 decembrie 2022. Sfântul Proroc Naum, sărbătoare joi în calendarul creștin. Numele Sf Naum înseamnă odihnă, mângâiere, minte sau pricepere. Acesta a proorocit ninevitenilor că cetatea lor va fi distrusă de foc și apă, lucru care s-a și întâmplat deoarece au mâniat pe Dumnezeu prin necredința lor.
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Naum, pe care este bine să o citească joi toți credincioșii.
Sărbătoare calendar ortodox 1 decembrie 2022. Sf Proroc Naum
Sfântul Proroc Naum, sărbătoare joi în calendarul ortodox 1 decembrie 2022. Sf Naum, al cărui nume înseamnă "mângâiere", era originar din Elcheseea, localitate aflată de cealaltă parte a Iordanului, aproximativ în dreptul Vegavariei.
Acesta, după Sfântul Proroc Iona, a prorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă și cu foc; lucru care s-a și făcut. Pentru că ninivitenii care se pocăiseră puțină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor prorocirea acestuia, iarăși s-au întors la faptele lor cele rele dintâi și iarăși au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, și, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul
acela; iar o parte a cetății, care rămăsese pe munte, ieșind foc din pustie a ars-o.Așa s-a împlinit prorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel păcătos, cu judecată Sa cea dreaptă. Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Prorocul pentru pocăința lor, pe aceia iarăși, după ce s-au răzvrătit, i-a pierdut mai pe urmă.
Sfântul Proroc Naum a mai prorocit și altele din cele ce aveau să fie și a adormit cu pace la patruzeci și cinci de ani de la nașterea sa și a fost îngropat cu cinste în
pământul său, scrie doxologia.ro .Calendar ortodox 1 decembrie 2022. Sf Filaret cel Milostiv
Tot joi, 1 decembrie 2022, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Filaret cel Milostiv.
Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv s-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți binecredincioși, Gheorghe și Ana care l-au crescut în lumina faptelor bune.
Averea lui Filaret a crescut din zi în zi, prin muncă cinstită. El era nespus de milostiv și cu cât își înmulțea milosteniile, cu atât Dumnezeu îi mărea averile.
Odată cu invaziile arabilor, Filaret a pierdut tot. Chiar și în această situație Filaret nu a uitat de fapta cea bună a milosteniei și a dăruit și ceea ce îi mai rămăsese, scrie basilica.ro .Calendar ortodox 1 decembrie 2022. Rugăciune
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Naum
Troparul Sfântului Proroc Naum, glasul al 2-lea:
A prorocului Tău, Doamne, Naum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
C ântarea 1, glasul al 5-lea.
Irmosul:
Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a surpat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ puternic şi pe Israel l-a izbăvit, pe cel ce cânta cântarea de biruinţă.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Prorocule Naum, de Dumnezeu insuflate, bucurându-ne, fericim darul cel Dumnezeiesc al minţii tale, celei primite de la Dumnezeu şi luminate de harul Lui; o, de Dumnezeu insuflate!
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De sus coborând în sufletul tău harul Duhului, prorocule, ţi-a insuflat ţie după vrednicie, lucrare prorocească şi ţi-a pregătit limbă insuflată de Dumnezeu, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Organ atins de Pana Duhului te-ai arătat, lăudând pe Dumnezeu Cel Plin de râvnă şi spunând tuturor că judecata Lui este nepărtinitoare, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preabinecuvântată, Fecioară Preacurată, izbăveşte pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste, ca pe o Cinstită Maică a lui Dumnezeu, potolind neîmblânzita sălbăticie a primejdiilor.
C ântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta...
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cu Împărtăşirea Făcătorului de viaţă şi Dumnezeiescului Duh te-ai făcut prealuminat la suflet. Pentru aceasta, din insuflare Dumnezeiască, ai fost pus a vesti de mai înainte tuturor, în chip lămurit, cele ce aveau să vină, de Dumnezeu insuflate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un bun văzător al celor Dumnezeieşti ai văzut de mai înainte, fericite, pedeapsa ce avea să vină împotriva vrăjmaşilor celor nelegiuiţi, care defăimau îndelungă răbdarea, îngăduinţa şi bunătatea Dumnezeiască, din pricina răutăţii lor celei nevindecate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iubitorul de oameni, Cel Care odinioară din nimic a făcut toate, Se naşte din Sfântul tău pântece, Preacurată, făcându-Se Om, din iubirea de oameni, ca să mântuiască pe oameni.
Irmosul:
Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pământul pe nimic şi ai ridicat nereţinut pe cel îngreunat, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, pe piatra cea neclintită a Poruncilor Tale, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.
C ântarea a 4-a.
Irmosul:
Dumnezeiasca Ta iconomie Hristoase, cunoscând-o de mai înainte Prorocul Naum, cu frică a strigat către Tine: venit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat de Raza Duhului, mai înainte ai vestit ninivitenilor ameninţarea pustiirii, arătându-le, grăitorule de Dumnezeu, că nu vor scăpa de Puterea lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Judecata Ziditorului cea dreaptă hotărăşte cumplita nimicire a poporului celui vrăjmaş, precum prorocind ai grăit, Preafericite Naum, Prorocule al lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împodobit fiind sufletul Prorocului Tău cu cuget cumpătat, s-a înălţat mai presus de fire, către privirea Dumnezeirii Tale, Bunule şi către Strălucirea Dumnezeieştii Cugetări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie, Stăpâna făpturii, ca Ceea ce Singură ai născut pe Împăratul tuturor, Prealăudată, slobozeşte-mă de tirania patimilor, cu rugăciunile tale.
C ântarea a 5-a.
Irmosul:
Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţă curată şi fără de prihană petrecând, te-ai învrednicit de lucrarea şi de luminarea Sfântului Duh, Preacinstite Prorocule Naum.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trupul l-ai supus cu osârdie gândului celui de sine stăpânitor, punând suişuri în inima ta; pentru aceasta ai dobândit înfăţişare vrednică de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Darurile celor cinstiţi cu prorocia sunt mai presus de cele ce se văd; că printr-înşii grăieşte Duhul Sfânt, Cel Care este Bun şi Domn.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nici chiar vreo putere înţelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviinţă că ai născut pe Ziditorul Care este Lăudat de Puterile Cereşti.