Calendar Ortodox 1 octombrie 2023: Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce este bine să împarți în ziua de Pocroave

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 30 sep 2023, 09:00

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox pe 1 octombrie

Sărbătoare pe 1 octombrie în calendarul ortodox, atunci când românii creștini cinstesc Acoperământul Maicii Domnului.

Calendar ortodox 1 octombrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Marcată cu cruce roșie, sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” este cunoscută în popor și sub denumirea de „Pocroave”, iar în jurul ei au fost țesute, de-a lungul timpului, o serie de obiceiuri și tradiții.

Citește și: Acoperământul Maicii Domnului 2023: Acatist pentru vindecarea de boli, suferințe și alte necazuri

Calendar ortodox 1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului 2023

Sărbătoare 1 octombrie. Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit în fiecare an la data de 1 octombrie în calendarul ortodox. 

Cinstirea Sfântului Acoperământ datează începând din secolul al V-lea, când Acoperământul (maforionul), Brâul și Cămașa (tunica) Maicii Domnului ajung la Constantinopol. După tradiție, Acoperământul și Brâul au fost găsite în mormântul Sfintei Fecioare din Grădina Ghetsimani, atunci când i s-a deschis mormântul pentru Apostolul Toma.

Sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, Acoperământul Maicii Domnului 2023 amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge. 

Ce este bine să împarți de Acoperământul Maicii Domnului

Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” este cunoscută în popor și sub denumirea de „Pocroave”, cuvânt slavon care înseamnă acoperirea pământului cu brumă sau cu zăpadă. Potrivit tradiției populare, în ziua de Pocroave credincioşii ţin post pentru a fi feriţi de boli, de înec sau de supărări. 

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În această zi se pregătesc plăcinte de post cu mere sau cu dovleac și se împart rudelor sau oaspeților care-ți trec pragul. 

În unele sate, de Procoave, vitele sunt stropite cu apă sfinţită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece. 

​Femeile cinstesc sărbătoarea prin post şi rugăciuni la Maica Domnului pentru a fi acoperite şi să aibă în pază casa şi familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpănă, de năpastă și de vrăjmaşul cel rău.

Pe 1 octombrie, de Acoperământul Maicii Domnului, nu se taie părul. Se spune că, dacă este tăiat părul astăzi atunci el rămâne într-o legătură cu corpul. El nu trebuie aruncat, nici ars, pentru că va fi luat de vrăjitoare ori de oamenii răi care pot face farmece.

Potrivit obiceiului, în această zi se pomenesc cei trecuți în neființă, care se află sub protecția Maicii Domnului.

Citește și: Calendar Ortodox pentru Octombrie 2023: Când pică Sf Parascheva, cunoscută și ca Sfânta Vineri în tradiția populară?

Sărbătoare 1 octombrie

Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 1 octombrie, la sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” 

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.„