Calendar Ortodox 13 ianuarie 2022: Cruce albastră în calendarul bisericesc. Ce sărbătoresc vineri românii ortodocși

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 13 ian 2023, 08:04

Calendar ortodox 13 ianuarie 2023. Ce sărbătoare e vineri

Sursa: doxologia.ro

Calendar ortodox 13 ianuarie 2023. Ce sărbătoare este vineri în calendarul creștin și ce rugăciune se rostește în ziua de 13 ianuarie.

Calendar Ortodox 13 ianuarie 2023, dată marcată cu cruce albastră în calendarul creștin. Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, sfinți martiri din părțile Dunării, sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă la data de  13 ianuarie 2023. Ce înseamnă crucea albastră în calendarul creștin ortodox dar și ce rugăciune este bine să rostească toți credincioșii vineri, în zi de sărbătoare! 

Citește și: Postul Paștelui 2023. Care sunt zilele în care credincioșii au dezlegare la pește

Calendar Ortodox 13 ianuarie 2023. Sf Ermil și Stratonic 

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
[Sursa: doxologia.ro]

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, sărbătoare calendar ortodox 13 ianuarie 2023. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește vineri pe Sf Mc Ermil și Stratonic, martiri care au trăit în secolele III – IV în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc.

Ermil era diacon, iar Stratonic, prietenul său, creștin și el, era paznic la o închisoare în vremea împăratului roman de Apus Liciniu care lansat un nou val de persecuții împotriva creștinilor. 

Diaconul Ermil a fost denunțat că era creștin autorităților, fiind acuzat de disprețuirea zeilor romani, cultul oficial al Imperiului.

Sfântul Simeon Metafrastul relatează că la Sfântul Mucenic Ermil au fost trimiși soldați pentru a fi adus înaintea împăratului, lucru pentru care Sfântul Ermil s-a bucurat. Adus în față împăratului a fost întrebat de ce nu slujește zeilor străini (Hristos - era considerat de către păgâni în acea perioadă ca fiind un alt zeu), la care diaconul Ermil a răspuns că slujește numai Dumnezeului nevăzut. Apoi apoi a continuat zicând:" Mai greu te vei chinui tu, împărate, căci vei da față cu Cel Atotputernic, pentru că tu nu numai că prigonești pe unii, ci oprești și pe alții să caute adevărul."

Invitat să se alăture slujirii zeilor păgâni, Sfântul Mucenic Ermil, a spus că vechii zei erau doar idoli făcuți de om, nevrednici de slujire. Auzind acestea, împăratul poruncește că diaconul Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal. Cerându-i-se în repetate rânduri să jertfească zeilor romani, acesta, neluând în seamă chinurile la care e supus în mai multe rânduri, refuză, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel adevărat. 

Sfântul Mucenic Ermil a fost adus pentru a treia oară la judecată și a refuzat din nou să se lepede de credință, împăratul a poruncit ostașilor să strujească (sfâșie) adânc trupul diaconului cu unghii de fier, însă acest lucru a rămas fără rezulta Sfântul a rămânând statornic în credință. 

Stratonic, plângând, s-a apucat să îngrijească rănile Sfântului. El a fost văzut de unul din ostași, care l-a pârât împăratului. Atunci împăratul i-a poruncit și lui Stratonic să aducă jertfe idolilor. La rândul lui, Sfântul Mucenic Stratonic a mărturisit că era vechi prieten cu Ermil și că și el era creștin și refuză să jertfească idolilor. Atunci împăratul a poruncit că Stratonic să fie și el dezbrăcat de haine și bătut cu bețe. În timp ce era bătut, Stratonic își ridică privirile către diaconul Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu că și el să-și păstreze credința și să poată răbda chinurile până la capăt, scrie orthodoxwiki.org.

În cele din urmă împăratul a hotărât moartea lor prin înec. Astfel, Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic s-au învrednicit de cununa muceniciei în adâncul apelor Istrului. 

Citește și: Sf. Anton 2023: Pe ce dată se sărbătorește în calendarul ortodox?

Ce înseamnă crucea albastră în calendarul creștin ortodox 13 ianuarie 2023 

Ce semnificație au crucile care apar în calendarul creștin ortodox:  

Cruce roșie, marcată de două paranteze de aceeași culoare – praznicele mari, la care se face priveghere mare, închinate: Sfintei Treimi, Mântuitorului, Sfântului Duh, Născătoarei de Dumnezeu si Înălțării Sfintei Cruci

Cruce roșie, marcată doar cu o paranteză în partea dreaptă – sărbători ale sfinților, la care se face priveghere (zile nelucrătoare)

Cruce neagră, marcată cu o paranteză neagră în partea dreaptă – sărbători ale sfinților, care au doxologie mare (zile lucrătoare)

Cruce neagră – sărbători ale sfinților, la care nu se face priveghere, ci se cântă numai polieleu (zile lucrătoare)

Cruce albastră – sărbători ale sfinților români sau ale căror moaște se găsesc in România. În această zi se poate spăla și se fac treburi casnice. 

 

Sărbătoare calendar ortodox 13 ianuarie 2023 

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic

Troparul Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

C ântarea 1, glasul al 8-lea.  Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstiţi întocmai ca nişte stele Dumnezeiesc strălucitoare v-aţi arătat pe cerul Bisericii, înţelepţflor, luminându-ne pe noi cu Străluciri Dumne­zeieşti, mucenicilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-vă cu Focul Duhului, v-aţi arătat ca nişte cărbuni înţelegători, pururea lăudaţilor şi aţi stins văpaia idolilor, cu apele sângiurilor voastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Spălându-vă cu apele lui Hristos, Cel Ce a înecat în Iordan nelegiuirea noastră, aţi uscat râurile necredinţei, mucenicilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Opreşte curgerile păcatelor mele, Ceea ce ai veştejit stricăciunea morţii, cu naşterea ta. Şi-mi dă umilinţă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

C ântarea a 3-a.  Irmos: Frica Ta, Doamne...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Urând nestatornicia celor trecătoare, aţi dorit desfătarea cea netrecătoare a celor, viitoare, vitejilor ostaşi ai Împăratului tuturor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

Vitejeşte aţi stat, cugetătorilor de Dumnezeu, împotriva celui ce în chip nelegiuit poruncea să vă plecaţi la necredinţă şi aţi primit cununi de biruinţă din ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Surpat-aţi la pământ chipurile înşelăciunii, nerătăcitorilor mucenici al lui Hristos; şi v-aţi ridicat pe voi locaşuri cinstite şi stâlpi ai cunoaşterii de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sabia, care mai înainte se întorcea asupra mea, îmi dă mie acum intrare în Rai, ruşinându-se de suliţa care a împuns pe Cel Născut din tine, Maică Fecioară.

 

C ântarea a 4-a.  Irmos: Auzit-am, Doamne...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un slujitor al Cuvântului, Sfinte Mucenice Ermil, cu mare înflăcărare ai înfruntat, cu cuvintele tale, nebunia cea necuvântătoare a celor fărădelege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetătorii de Dumnezeu propovăduind o Singură fire a Dumnezeirii, o Putere şi o Domnie, au defăimat înşelă­ciunea mulţimii idolilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfâşiat fiind, spânzurat şi de tot felul de suferinţe înconjurat, ai rămas neclintit, Luptătorule Ermil, Mucenice, înţelepţitule de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dormind în lenevire şi cu păcatul fiind acoperit, deşteaptă-mă iarăşi la pocăinţă, Preacurată, ca Una ce eşti Maică a Cuvântului.

 

C ântarea a 5-a.  Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Norii chinurilor nu au acoperit vitejia voastră, mucenici prealăudaţi că s-au arătat cu mult mai strălucitori decât soarele, povăţuind la Lumină pe cei binecredincioşi, cu lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu şi risipind întunericul demonilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând peste hotarele ome­nirii, de Dumnezeu fericiţilor şi unindu-vă, prin desăvârşite curăţiri, cu Cel mai presus de fire, aţi suferit, cu inimă neînduplecată suferinţele cele amare şi sfâşierile şi chinurile.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte ai stat împotriva judecătorului, Mărite Mucenice Ermil şi te-ai învrednicit să auzi Glas din cer, preafericite şi să vorbeşti, cu dragoste, cu Cel Ce te-a chemat, ca şi cu un Întâistătător al întrecerilor şi Întăritor al mucenicilor Lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Frumoasă, ca o Împodo­bită, ca Una ce Străluceşti întru curăţie ai Întrupat pe Cuvântul Cel Frumos întru frumuseţe, Maică Fecioară şi ai născut pe Cel Ce dă tuturor fiinţă, cu lucrare Dumnezeiască, din bogăţia bunătăţii.

 

C ântarea a 6-a.  Irmos: Rugăciune înalţ către Domnul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Plini fiind de ape făcătoare de viată, ati fost aruncaţi în apele râurilor; şi întru acelea primind sfârşitul, aţi înecat pe întâistătătorul răutăţii; iar acum ne izvorâţi nouă izvoare de tămăduire, prealăudaţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de împotrivire aruncaţi fiind într-un coş, aţi fost daţi adâncimii, purtătorilor de biruinţă şi v-aţi înălţat la Viaţa Cea Dumnezeiască, aflând cu bucurie cele din veac nădăjduite de voi, sfinţilor mucenici, cei mari la suflet.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, Sfinte Mucenice Stratonic, pe când te chinuiau amarnic şi te băteau, stâlp nemişcat de răbdare, sprijinindu-te pe temelia credinţei şi nimicind, prin cuvinte şi prin fapte, împotrivirea prigonitorilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Patimile sufletului meu celui neputincios şi durerea inimii, Fecioară şi răzvrătirile cele de multe feluri ale gândului meuvindecă-le, Născătoare de Dumnezeu, ca o Milostivă şi te rog fă să înceteze viforul cel cumplit al patimilor mele.

Sursă: orthodoxwiki.org; doxologia.ro