Sărbătoare calendar ortodox 15 decembrie 2022. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește joi pe Sfântul Mucenic Elefterie, împreună cu mama sa, Antia, care a crescut un fiu iubitor de Dumnezeu și a fost martirizată alături de el.
Rugăciunea pentru sănătatea și protecția mamelor și a copiilor pe care este bine să o rostească joi toți credincioșii!
Sărbătoare calendar ortodox 15 decembrie 2022
Sfântul Elefterie, sărbătoare calendar creștin ortodox 15 decembrie 2022.
Sfântul Elefterie s-a născut la Roma, în ultima decadă a secolului I. Tatăl său, funcționar imperial, a murit pe când Elefterie era încă mic ca vârstă. Mama lui, Antia, care primise credința creștină de la însuși Sfântul Apostol Pavel, l-a încredințat pe fiul ei episcopului de atunci al Romei, Anicet, pentru a primi o educație creștină.
Episcopul Anicet l-a rânduit atunci încă din adolescență în rândul clericilor. L-a hirotonit diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani și episcop de Illyricum la doar 20 de ani. Ca urmare a propovăduirii episcopului Elefterie, mulți au primit credința creștină.
Pentru că vestea propovăduirii lui se răspândise, a fost chemat la judecată înaintea împăratului Hadrian și a prefectului imperial Coremon.
Comandantul trupei trimise să îl aresteze, pe nume Felix, ascultând însă propovăduirea sfântului, a primit și el credința în Hristos, și s-a botezat pe drum.Înfățișându-se la judecată, Sfântul Elefterie a mărturisit înaintea împăratului că era creștin. Pentru că a refuzat să se lepede de Hristos, a fost supus la chinuri. Mai întâi, a fost întins pe un pat de aramă în sub care erau așezați cărbuni aprinși; a fost ars cu ulei încins și cu smoală, însă Dumnezeu l-a păstrat nevătămat.
A fost aruncat într-un cuptor aprins, împrejmuit cu țepușe. Mai înainte de a fi aruncat însă sfântul în foc, la rugăciunea acestuia, prefectul Coremon, care cunoștea credința creștină, a crezut atunci în Hristos și s-a aruncat el însuși în focul pregătit pentru episcopul Elefterie. Rămânând și el neatins, la rugăciunea primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos. Elefterie însă, fiind aruncat în foc, a rămas neatins, scrie ortdoxowiki.ro .A fost aruncat în închisoare și înfometat multe zile la rând, însă fiind hrănit cu hrană îngerească, a răbdat și aceasta. Mai apoi, a fost legat de un car la care fuseseră înhămați cai sălbatici. Legăturile însă i s-au dezlegat, și, potrivit tradiției, a fost purtat de îngeri pe un munte din apropiere, unde a stat o vreme, și unde cuvintele lui îmblânzeau chiar și fiarele sălbatice.
Fiind descoperit după o vreme, a fost arestat din nou și chemat la judecată. Ostașii trimiși să îl aresteze au fost însă convinși, pe drum, de sfântul episcop să îmbrățișeze credința creștină și s-au botezat. Mulți dintre cei care au văzut acestea au primit și ei credința în Hristos. Ajuns înaintea împăratului, sfântul Elefterie a fost condamnat la moarte, punând să fie sfâșiat de lei. Fiarele însă nu s-au atins de el, astfel că în cele din urmă a fost ucis cu sabia de doi ostași, în anul 120 d.Hr. Aceștia au ucis-o și pe mama sfântului, Antia, care, fiind de față la execuția fiului ei, se apropiase ca să îmbrățișeze trupul fiului ei mort. Credincioșii care au asistat la moartea sfântului și a mamei sale au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că atmosfera în care crește un copil în familie este mai importantă chiar și decât ceea ce va învăța copilul mai târziu la școală, pentru că stă la temelia întregii educații.
„De aceea, datoria primordială a mamelor, a părinților creștini este de a-și educa fiii în frică de Dumnezeu. Nu în duhul lumii, adică departe de aceste valori profunde. Nu neglijând ceea ce este cu adevărat important, ci dând copiilor hrana spirituală”, a spus părintele episcop vicar.
„Acest copil care a devenit apoi martirul Elefterie a crescut într-o atmosferă profund religioasă. Și mama lui, cu numele Antia, sau Evantia, reprezintă mamele creștine care și-au crescut fiii în același duh”, a mai afirmat ierarhul, citat de basilica.ro.
Calendar ortodox 15 decembrie 2022. Rugăciune Sf Elefterie
Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 2-lea
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume şi ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar cunoscând că ţi-a fost dat ţie de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu, împreună, cântare: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai, şi cum multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind să te întoarcă de la dreapta credinţă, a poruncit să fii adus în faţa lui. Dar tu l-ai întâmpinat cu neînfricată tărie, mărturisind cum se cuvine pe Hristos Cel nemuritor şi Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroşit în foc;
Bucură-te, că apoi ai fost aşezat pe un grătar încins;
Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce în chinurile tale întruna te rugai lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare;
Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoinţe teafăr ai ieşit;
Bucură-te, înfricoşată vedere a îngerilor;
Bucură-te, tare nevoitor în chinuri;
Bucură-te, trup sfinţit în chinurile muceniciei;
Bucură-te, că prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău şi al nostru al tuturor;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucură-te, al nostru neadormit păzitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 3-lea
Lui Hristos I-ai adus, Părinte, turme de credincioşi, ca un păstor plin de zel. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfinţit întru mucenicie, căzut la pământ, şi voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului, alături de cea a maicii sale se înalţă întru miros de bună mireasmă duhovnicească la Tronul slavei, întru plăcută rostire: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Arhanghelii cu îngerii se minunează, Părinte, de credinţa ta cea mare. Apostolii cu proorocii văd în tine şi în Sfânta ta maică, Antimea, pecetea apostoliei lor. Creştinii laolaltă spre tine îşi îndreaptă nădejdile lor glăsuind:
Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup;
Bucură-te, cel ce acum locuieşti cu îngerii;
Bucură-te, cel ce de la maica ta ai supt învăţătura Apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai supus împărăţia demonilor;
Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins;
Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car şi tras de cai sălbatici, de îngeri ai fost slobozit;
Bucură-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai câştigat;
Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munţi te-ai sălăşluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat;
Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeieşti cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale din nevoi pe mulţi îi eliberezi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 4-lea
Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorât şi cu puterea Celui de Sus punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, semne de biruinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ca unul ce porţi numele dumnezeieştii eliberări, Sfinte, bărbăteşte ai învăţat dreapta credinţă, fiind nouă pilduitor în toate, iar poveţele tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne faci părtaşi harului dumnezeiesc;
Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene;
Bucură-te, slobozire de asuprirea demonilor;
Bucură-te, ridicare spre cele de sus;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, izvorâtor de mirul învăţăturii;
Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, aducător de pace şi de linişte în căminele cele bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, căruţă încărcată de darurile duhovniceşti;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, izbăvirea celor robiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 5-lea
Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, Sfinte Mucenice Elefterie, şi săvârşim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea de tine se simt ei înşişi luminaţi de strălucirile cele înalte şi întru evlavie prealuminată îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, trup mucenicit;
Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, smerenie preaînaltă;
Bucură-te, podoaba cerului;
Bucură-te, lauda Iliricului;
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, izvor de sfinţenie;
Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt;
Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată viaţa numai frumuseţea lui Dumnezeu căutai;
Bucură-te, că nu te-a înspăimântat fierbinţeala pornirii fiarelor sălbatice;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 6-lea
Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arăţi nouă floare a raiului, trimiţând pe pământ dumnezeiască bună mirosire, pe care noi o înălţăm Celui Preaînalt, cântând cu tine: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Făcându-te gură a lui Dumnezeu pentru a răpi din gura vrăjmaşului pe credincioşii cei cu cuget isteţ, i-ai arătat pe aceştia moştenitori ai darului Celui de Sus. Iar ei, întru izbăvirea lor, cântare ca aceasta îţi aduc ţie:
Bucură-te, scuturător al lanţurilor satanei;
Bucură-te, surpător al eresurilor;
Bucură-te, libertate preafericită;
Bucură-te, dătător al darului cel dumnezeiesc;
Bucură-te, îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, pierzător al demonilor;
Bucură-te, învăţător al înfrânării;
Bucură-te, vasul luminii;
Bucură-te, pârghie a izbăvirii;
Bucură-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că altceva nu ştim să grăim decât: Bucură-te!;
Bucură-te, stea a vieţii celei duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 7-lea
Minune dumnezeiască te-ai arătat, Fericite, celor ce aleargă la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule; căci de multe feluri de întristări şi de asupriri i-ai scăpat pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine au năzuit cu credinţă, rostind cu buze de tină: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos, Sfinte Elefterie, căci turma Lui o păzeşti de lupii văzuţi şi nevăzuţi, şi nu te întorci de la cei ce scapă sub acoperământul sfinţeniei tale, dă-ne mână de ajutor şi nouă celor învăluiţi de păcate, spre a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, Elefterie, prealăudate;
Bucură-te, cârmuitorule preabune;
Bucură-te, floarea cea aleasă a ogorului duhovnicesc;
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, slujitor lui Dumnezeu cu arhanghelii;
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi bucuri cu cele de sus;
Bucură-te, faţă prealuminoasă a sfinţeniei;
Bucură-te, risipitor de furtuni;
Bucură-te, polată a darurilor cereşti;
Bucură-te, curăţitor al sufletelor pioase;
Bucură-te, doctorul sufletelor şi al trupurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!