Conform Calendarului Ortodox 2021, pe 15 februarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Onisim, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.
Calendar Ortodox 15 februarie 2021. Sfântul Apostol Onisim
Sfântul Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos.
De la ”Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, și tot de la acesta a primit Sfântul Botez. Sfântul Apostol Pavel a fost cel care l-a adus mai întâi pe Filimon la dreapta credință, a mijlocit împăcarea între acesta şi Onisim.
Onisim a primit binecuvântarea de a fi epicop al Apostolilor, primind scaunul episcopat al Efesului. În urma persecuţiilor din timpul domniei împăratului Traian, Onisim a fost arestat şi dus la Roma. Aici a fost întemniţat, şi ucis prin decapitare.
Potrivit tradiţiei, o femeie bogată i-a luat trupul şi l-a aşezat într-o raclă de argint, înmormântându-l cu cinste la anul 90.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Rugaciune pe care trebuie să o spui astăzi de Sfântul Apostol Onisim. Te scapă de rele
“Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi! Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi, ci ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pre cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Citeste si: Calendar Ortodox: Ce sfânt prăznuim pe 14 februarie 2021? Nu este Sfântul Valentin!