Calendar ortodox 15 iunie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe unul din cei 12 profeți „mici” care a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr. Sf Amos propovăduia credința în Dumnezeul adevărat și critica fățiș închinarea la idoli. Amos a proorocit 50 de ani, iar numele lui se tâlcuiește: tare credincios, popor aspru, vârtos.
Rugăciunea pentru sănătate și belșug pe care este bine să o rostești pe 15 iunie!
Citește și: A început Postul Sf. Petru și Pavel! Zile cu dezlegare la pește
Calendar ortodox 15 iunie 2023
Sărbătoare 15 iunie 2023. Sfântul Proroc Amos, unul din cei 12 profeți „mici” care a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr., este sărbătorit în calendarul ortodox pe 15 iunie.
Sfântul prooroc Amos era un simplu crescător de boi și cultivator de sicomori din satul Tecoa, situat la câțiva kilometri de Betleem, în regatul lui Iuda.
A trăit în timpul lui Osias (781-740), rege al lui Iuda, și Ieroboam al II-lea (784-744), rege al lui Israel.
Odată, pe când păștea turma sa de boi, Domnul la chemat și l-a trimis să proorocească poporului lui Israel. S-a dus mai întâi în regatul de Nord, care se afla pe atunci la apogeul lui material, dar unde bogații îi exploatau fără rușine pe cei mai săraci, trăiau în desfrânare și au abandonat cultul adevăratului Dumnezeu, închinându-se la vițeii de aur.
De aceea Dumnezeu i-a poruncit să le profețească că pedeapsa lor era iminentă. Amos a proorocit mai întâi ruina națiunilor păgâne venice - Damascul, Filistia, Fenicia, Edom, Ammob și Moab- și apoi a adăugat că mânia Domnului se va abate peste regatul lui Iuda și, înainte de el, peste regatul Samariei care au profanat numele Lui cu un cult idolatru, scrie orthodoxwiki.ro .Sărbătoare 15 iunie
Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Amos, sărbătorit pe 15 iunie în calendarul ortodox
Troparul Sfântului Prooroc Amos, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 7-lea.
Irmosul:
Lui Dumnezeu Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Aceluia unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-mi mintea de cugetul cel cu ceaţa patimilor, luminează-mă, Stăpâne, a cânta pe proorocul Tău Amos.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te învăţător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai învrednicit a vedea mai înainte, cele ce vor să fie, mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-te ca un locaş neîntinat şi curat lui Dumnezeu, ai primit dumnezeiasca lucrare a Duhului, Proorocule Amos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu, Preacurată, ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mântuitorul Dumnezeu, precum a zis proorocul.
Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă...
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, Proorocule Amos, descoperitorule de cele dumnezeieşti, cu dreptatea Domnului arătat-ai pe cei fără de lege, înfruntându-i, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pusu-te-ai, proorocule, stâlp Noului Testament, sprijinind tăria lui şi cu credinţă strigând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind învăţat cele dumnezeieşti, Proorocule grăitor de Dumnezeu Amos, luminând dumnezeieşte popoarele, cântai: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
M-am întărit, cunoscând naşterea ta cea dumnezeiască şi pe tine te am bogată Părtinitoare, Fecioară, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.
Irmosul:
Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai arătat pe pământ, ca să ne izbăveşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfruntat-ai pe poporul lui Israel, care slujea la idolii cei surzi; pentru aceea ai spus mai dinainte că va fi rob, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luându-te Dumnezeu pe tine, cel ce mai înainte erai păstor, te-a arătat prooroc, Amos, descoperitorule de cele sfinte; pentru aceea toţi credincioşii te fericim.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o oglindă primind strălucirile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Duh, cu bucurie arăţi tuturor credinţa cea bună, Proorocule Amos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vieţuirea ta cea curată, mărite, văzând-o Dumnezeu, propovăduitor al slavei şi al dumnezeieştii Sale Întrupări te-a pus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, a închipuit din nou fiinţa mea, care era căzută prin călcarea poruncilor celor dintâi.
Cântarea a 5-a.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Irmosul:
Mânecând, Cuvinte, la slava şi lauda Ta, neîncetat lăudăm chipul Crucii Tale, pe care l-ai dat nouă armă de ajutor.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cei omorâţi de lucrarea dezmierdării, ca pe unii ce socoteau că cele curgătoare sunt statornice, care au desfătare curgătoare şi pieritoare, i-ai înfruntat, fericite.
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nevoindu-te peste tot cu bogate vărsări de lumini, te-ai arătat şi împreună-vorbitor al lui Dumnezeu, grăitorule de Dumnezeu, vestind tuturor răsplătirile dreptei credinţe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Roagă-te, fericite, să se izbăvească din înşelăciune şi din cursele vrăjmaşului toţi, cei ce te laudă şi să se lumineze cu lumina proorociei tale celei cereşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară, să ne învrednicim prin mijlocirea ta a dobândi împărăţia şi desfătarea cea neschimbată, Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Iona din pântecele iadului...
Stih: Sfinte Proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu razele cele luminoase ale adevărului, ai pălmuit pe proorocul cel mincinos, înfruntându-l tare şi vestindu-i mai înainte prăpădirea lui.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unul ce ai primit lumina Duhului, răsărind tuturor ca un soare, cu lumina dreptei credinţe ai întunecat văpaia înşelăciunii, proorocule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Calendar ortodox iunie 2023
1 J Sf. Iustin Martirul și Filosoful și cei impreună cu ei
2 V Odovania praznicului Înălțării Domnului; †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
3 S Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara (Pomenirea morților- Moșii de vară) (Nu se fac nunți)
4 D (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12
Duminica a VIII-a după Paști (Nu se fac nunți)
5 L (†) Sf. Treime (Nu se fac nunți)
6 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. M. Dalmaților; Sf. Cuv. Visarion
7 M Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Ancirei; Sf. Mc. Zenaida (Harți)
8 J † Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat
9 V Sf. Ier. Chiril, arhiep. Alexandriei (Harți)
10 S Odovania praznicului Pogorârii Sf. Duh; Sf. Mc. Alexandru și Antonina; Sf. Sfințit Mc. Timotei, ep. Prusiei
11 D Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeei (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel)
Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1
12 L Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Atonitul (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel) (Post. Nu se fac nunți)
13 M Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, ep. Lefcosiei din Cipru (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Prooroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (Post. Nu se fac nunți)
15 J Sf. Prooroc Amos ; † Sf. Mc. Isihie; Fer. Augustin și Ieronim (Dezlegare la ulei, vin și peste. Nu se fac nunți)
16 V Sf. Ier. Tihon, ep. Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, ep. Apoloniadei (Post. Nu se fac nunți)
17 S Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
18 D Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
Duminica a II-a după Rusalii (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli); Ap. Romani II, 10-16; Ev. Matei IV, 18-23; glas 1, voscr. 2
19 L Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
20 M Sf. Sfințit Mc. Metodie, ep. Patarelor; Sf. Ier. Calist, patr. Constantinopolului (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie (Post. Nu se fac nunți)
22 J †) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitr. Țării Românești; Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
23 V Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocleu, pr. (Post. Nu se fac nunți)
24 S (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele); † Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
25 D Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3
26 L Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, ep. Goției (Post. Nu se fac nunți)
27 M Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 M Aducerea moaștelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias (Post. Nu se fac nunți)
29 J (†) Sf. Ap. Petru și Pavel
30 V † Soborul Sf. 12 Ap.; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
Sursă: doxologia.ro