Calendar Ortodox 16 iunie 2023: Ce sărbătoare este azi? Rugăciunea tămăduitoare de boli și necazuri grele

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 15 mar 2024, 02:05

Ce sărbătoare este vineri, 16 iunie în calendarul ortodox

Sursa: freepik.com

Calendar ortodox 16 iunie 2023. Sărbătoare pe 16 ani, atunci când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf Tihon, Episcopul Amatundei.

Calendar ortodox 16 iunie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei, făcătorul de minuni. Sfântul Tihon și-a închinat viața lui Dumnezeu, desfășurând o impresionantă misiune printre păgâni.

Rugăciunea tămăduitoare de boli și necazuri grele pe care este bine să o rostești pe 16 iunie!

Citește și: A început Postul Sf. Petru și Pavel! Zile cu dezlegare la pește

Calendar ortodox 16 iunie

Sărbătoare 16 iunie 2023. Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei, făcătorul de minuni, este sărbătorit pe 16 iunie în calendarul ortodox. 

Sfântul Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei s-a născut în orașul Amatunda (Cipru) din părinți binecredincioși, primind o educație aleasă.

La maturitate, Sfântul Memnon, Episcopul Amatundei, l-a hirotonit diacon, apoi după trecerea la Domnul a Sfântului Memnon, Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului l-a numit episcop al Amatundei.

Sfântul Tihon și-a închinat viața lui Dumnezeu desfășurând o impresionantă misiune printre păgâni.

A convertit foarte multe persoane la creștinism și a ridicat numeroase lăcașuri de cult în locul templelor păgâne, fapt pentru care Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din timpul vieții pământești.

Sărbătoare 16 iunie

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Tihon, Epscopul Amatundei, sărbătorit pe 16 iunie în calendarul ortodox 

Tropar Sfântului Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei, glasul 1:

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Tihon; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea:

Irmosul:

Pe Voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, Te rog în adâncul nepătimirii îneacă-i. Că ţie, ca într-o alăută, întru omorârea trupului, să-ţi cânt cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce stai lângă scaunul lui Dumnezeu, purtând cunună ca unul ce ai vieţuit pe pământ cu cuviinţă şi eşti luminat cu lumină neînserată, luminează-mă inima şi cugetul, ca să laud viaţa ta cea întocmai cu îngerii, Fericite Părinte Tihon.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odrăslind sfinţit din rădăcină lăudată şi fericită, cu adevărat te-ai arătat ca o ramură plină de bună rodire şi de credinţă şi de nădejde, de dragoste şi de darul minunilor celor preaslăvite, de Dumnezeu insuflate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin ostenelile sihăstriei şi prin rugăciunea cea neîncetată omorând patimile cele ce omoară sufletul, te-ai adus pe tine însuţi jertfă curată şi deplină lui H ristos, Cel Ce S-a jertfit pentru noi, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut pe Hristos din curate coapsele tale, Prea 

Curată, ne-ai ridicat pe noi, care am fost căzuţi în prăpastia care duce la pieire; ci ca Una ce ai îndrăzneală, roagă-L pe Dânsul, să ne izbăvească de primejdii pe noi robii tăi.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune...

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu secera înţelepciunii şi a rugăciunilor tale, tăind din rădăcină materia răutăţii, ca un pământ foarte roditor, ai odrăslit spic însutit, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de cele ce te îndreptau către viaţă dumnezeiască, neabătut ai umblat, părinte, pe căile cele de-a dreapta, având harul Duhului care te îndrepta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râvnit-ai la vieţile sfinţilor, cugetătorule de Dumnezeu, ca un sfânt şi ai câştigat nepătimire sufletului, arătându-te casă dumnezeiescului Duh, Sfinte Tihone, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai, Preacurată, pe Unul din Treime, Care ne-a înnoit pe noi cei ce eram sfărâmaţi mai dinainte de răutatea şarpelui celui vrăjmaş.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea postatică, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel ce sade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus Cel mai presus din Dumnezeire, prin Palmă curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu s-a împuţinat grâul, fiind dat celor ce aveau nevoie, cu mâna ta, fericite, ci mai ales cu mult a fost binecuvântat prin dumnezeiescul dar, jitniţele cele deşarte s-au umplut cu adevărat cu mult mai mult, ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu milostivire deschizându-ţi inima, Părinte Tihone Mărite, te-ai făcut bogăţie celor lipsiţi şi îmbrăcăminte celor goi şi părtinitor celor săraci, printr-acestea slujind lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine cel ce sunt cuprins de lenevire şi de negura patimilor şi cu totul întunecat şi robit de păcat, luminează-mă, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel fără de păcat şi mă povăţuieşte către viaţă, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor vedea slava Ta, Hristoase, dar noi pe Tine Unul-Născut, strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un plugar prea ales ai ogorât sufletele cele înţelenite, părinte înţelepte şi punând într-însele cuvântul ca o sămânţă prea aleasă, le-ai făcut a rodi înţelegeri cereşti.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce te-ai făcut primitor dumnezeiescului Duh, ierarhe, eşti izgonitor duhurilor celor viclene, curăţire patimilor şi casă de doctorie celor bolnavi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râu plin de ape tainice ai fost cunoscut, lucrătorule de cele sfinte şi cu harul ai uscat izvoarele patimilor şi ai adăpat suflete şi ai odrăslit dreapta credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arată-te că mântuieşti de năvălirea vrăjmaşilor şi de pornirea barbarilor pe robii tăi, Preacurată, care te au pe tine Sprijin tare şi Rugătoare Neînfricată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vicleanul nu a mişcat casa sufletului tău, părinte, căci cu adevărat pe piatra adevărului ai stat, întărindu-te cu putere dumnezeiască.

Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit de Dumnezeu, insuflate, cu înţelepciunea lui Dumnezeu şi ajungând la înălţimea virtuţilor, ai surpat prin har trufia vicleanului, smerindu-ţi inima, preasfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Grădină cu bune flori te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Tihon, cu dumnezeiască socoteală punând înaintea tuturor credincioşilor florile virtuţilor şi ale minunilor spre bună mireasmă, cuvioase ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Calendar ortodox iunie 2023

1 J Sf. Iustin Martirul și Filosoful și cei impreună cu ei

2 V Odovania praznicului Înălțării Domnului;  †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

3 S Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara  (Pomenirea morților- Moșii de vară) (Nu se fac nunți)

4 D (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12 

Duminica a VIII-a după Paști  (Nu se fac nunți) 

5 L (†) Sf. Treime  (Nu se fac nunți)

6 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. M. Dalmaților; Sf. Cuv. Visarion

7 M Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Ancirei; Sf. Mc. Zenaida  (Harți)

8 J  † Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat

9 V Sf. Ier. Chiril, arhiep. Alexandriei  (Harți)

10 S Odovania praznicului Pogorârii Sf. Duh; Sf. Mc. Alexandru și Antonina; Sf. Sfințit Mc. Timotei, ep. Prusiei

11 D Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeei  (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel)

Duminica I după Rusalii  (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1

12 L Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Atonitul  (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel) (Post. Nu se fac nunți)

13 M Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, ep. Lefcosiei din Cipru  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

14 M Sf. Prooroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului  (Post. Nu se fac nunți)

15 J Sf. Prooroc Amos† Sf. Mc. Isihie; Fer. Augustin și Ieronim  (Dezlegare la ulei, vin și peste. Nu se fac nunți)

16 V Sf. Ier. Tihon, ep. Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, ep. Apoloniadei  (Post. Nu se fac nunți)

17 S Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

18 D Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Duminica a II-a după Rusalii  (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli); Ap. Romani II, 10-16; Ev. Matei IV, 18-23; glas 1, voscr. 2

19 L Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

20 M Sf. Sfințit Mc. Metodie, ep. Patarelor; Sf. Ier. Calist, patr. Constantinopolului  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

21 M Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie  (Post. Nu se fac nunți)

22 J  †) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitr. Țării Românești; Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

23 V Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocleu, pr.  (Post. Nu se fac nunți)

24 S (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele); † Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava;  † Sf. Ier. Niceta de Remesiana;  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

25 D Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Duminica a III-a după Rusalii  (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3

26 L Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, ep. Goției  (Post. Nu se fac nunți)

27 M Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

28 M Aducerea moaștelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias  (Post. Nu se fac nunți)

29 J (†) Sf. Ap. Petru și Pavel

30 V † Soborul Sf. 12 Ap.;  †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Sursă: basilica.ro; doxologia.ro