Este vorba despre Sfântul Mucenic Platon, care și-a sacrificat însăși viața pentru credință. Tot astăzi mai sunt amintiți Sfinții Romano și Zaheu.
Sfântul Mucenic Platon se trăgea din părţile Galației, din cetatea Ancira, fiind frate cu Sfântul Mucenic Antioh. Părinții i-au crescut pe cei doi cu credință creștină.
Prins că îl propovăduia pe Iisus Hristos, Sfântul Mucenic Platon a fost adus la judecată în fața ighemonului Agripin, care a încercat să îl convingă să renunțe la credință.
Sfântul Mucenic Platon a renunțat, fiind în cele din urmă decapitat și stingându-se ca un martir.
"Apoi, încetând ostaşii de a-l mai bate, ighemonul a început a grăi către dânsul, zicând: "Eu, Platone, te sfătuiesc prieteneşte să te abaţi de la moarte spre viaţă". Mucenicul a răspuns: "Bine mă înveţi, Agripine, ca să mă abat de la moarte spre viaţă, căci fug de moartea cea veşnică şi caut viaţa cea fără de moarte".
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce rugăciune fac soțiile astăzi
Soțiile fac astăzi, de ziua Sfântului Mucenic Platon, următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoști inima și profunzimea fiecărui suflet, astăzi vreau să mă rog Ție pentru soțul meu, care este foarte drag
sufletului meu, pe care l-am ales mulțumită Ție ca să fie tovarășul meu și prietenul meu cel mai bun, pe care l-am preferat și l-am ales printre filele vieții mele”.O altă rugăciune în care este invocat Sfântul Mucenic Platon este următoarea, potrivit crestinortodox.ro: "Sfanta pomenirea ta lumea veseleste, chemand pe toti in preacinstita biserica ta, unde acum cu bucurie adunandu-ne, cantam cu cantari si cu luminari.
Ce alți Sfinți se mai serbează astăzi:
Sfântul Ier. MAXIM, episcop de Mainz (Germania, +378);
Sfântul Ier. MAWES, episcop din Anglia (sec. V);
Sfântul Mc. ORICULUS şi cei împreună cu dânsul, care au pătimit lângă Cartagina (+430);
Sfântul Cuv. NAZARIE, stareţ la Mănăstirea Lerins (Franţa, cca +450);
Sfânta AUDĂ, fecioară de la Paris (sec.
Sfântul KAVERNE din Anglia (sec. VI);
Sfânta Cuv. MABYN, monahie în Cornwall (Anglia, sec. VI);
Sfântul Cuv. TOMA din Emesa (sec. VI);
Sfântul Cuv. MUMMOLUS, stareţ la Lagny (Franţa, cca +690);
Sfântul Cuv. AMAND, stareţ la Mănăstirea Lerins (Franţa, +708);
Sfântul Cuv. ANSELM, stareţ la Mănăstirea Lerins (Franţa, +750);
Sfântul Sf. Mc. CONSTANT, preot şi pustnic din Irlanda (+777);
Sfântul ODO din Cluny (Franţa, +942);
Sfânta Cuv. ELENA de la Moscova (+1547);
Sfinţii Noi Mc. ANASTASIE şi DANUL (musulman convertit) din Paramitia (+1750);
Sfântul Sf. Nou Mc. NICOLAE (Vinogradov), protoereu (Rusia, +1948);
Sfântul Cuv. VASILE;
Soborul Tuturor Sfinţilor din Estonia;
Adormirea Preasfinţltului TEOCTIST I, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (România, +1477).
Citeste si: Pe ce data pica Sf. Andrei si cate zile libere vor avea romanii anul acesta