Potrivit calendarului crestin-ortodox, pe data de 19 ianuarie, în fiecare an, creştinii cinstesc memoria şi viaţa Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul, care a dus o viață sfântă in pustie fiind un exemplu de credință.
Si tot astazi, 19 ianuarie, Biserica ortodoxa ii mai praznuieste si pe Sfantul Macarie Alexandrinul; Sfantul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului; Sfanta Mucenita Eufrasia.
Cine a fost Sfantul Cuvios Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul
Sfantul Macarie cel Mare s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar, din părinţi creştini.
În tinerețe, când părinții săi l-au obligat sa se casatoreasca, Macarie s-a retras în pustie și s-a rugat Mântuitorului Hristos să îl călăuzească pe calea potrivita. În acest răstimp de post și rugăciune, acesta a avut o vedenie.
Un inger l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, și zicându-i: ,,Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovniceşti drept moștenire această pustie!”.
Sunt consemnate multe pilde si minuni savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa vietuire duhovniceasca in pustie. Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.
In multe randuri Sfantul Macarie s-a luptat direct cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desavarsirea acestui minunat sfant in relatarea sfarsitului sau, in care se arata nesfarsita sa smerenie:
"Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: "O! de ce slava
te-ai invrednicit, Macarie".Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Troparul Sfantului Macarie cel Mare, numit si Egipteanul
Iata ce rugăciune grabnic ajutatoare trebuie să rostiți astăzi pentru ca Sfantul Macarie sa vă fereasca de necazuri:
"Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Macarie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri."
"Despre Sfântul Macarie Egipteanul se spune, în Pateric, că „s-a făcut dumnezeu pământesc”. E un cuvânt extraordinar; de neaşteptat, ai putea zice. Dar se explică acest cuvânt prin ceea ce urmează. Prin urmare, Sfântul Macarie s-a făcut „dumnezeu pământesc” pentru că, aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, aşa acoperea şi el păcatele pe care le vedea, ca şi când nu le-ar fi văzut, şi cele de care auzea, ca şi când nu ar fi auzit de ele."
"Exact aşa face iubirea: este acoperitoare. Era la noi la mănăstire un părinte tare bun- Dumnezeu să-l odihnească!- care spunea că el ne acoperă pe noi, iar eu, glumind, îi spuneam: „Da, părinte, aţi putea fi numit călugărul Copernic”. Ei, fiecare dintre noi trebuie să fim precum „călugărul Copernic”, şi, dacă avem dragoste, chiar suntem aşa. Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii „acoperitor de păcate”. (Arhimandrit Teofil Părăian, "Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții")
Citeste si: Calendar creștin ortodox 2021. Sărbătorile importante și personalitățile marcante din fiecare lună
Citeste si: CALENDAR ORTODOX: Ce sărbătoare importantă îi aşteaptă pe creştini în luna februarie