Sfântul Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească.
Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni.
Sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.
Macarie Alexandrinul s-a născut la anul 293. A fost în tinerețe cofetar la Alexandria.
După câțiva ani merge la Schetia și la Nitria. Ca și alți părinți din prima generație a Părinților pustiei, Macarie Alexandrinul avea mai multe chilii, patru, în locuri diferite din deșertul Egiptului: una la Nitria, una la Kellia („Chiliile”), una la Schetia și o alta « la sud-vest » („în Libia”, zice Paladie). Chiliile acestea erau diferite: „Unele din ele erau fără ferestre. În ele se spunea că ședea în postul mare în întuneric. Iar alta era mai îngustă, încât nu putea să-și întindă picioarele. Și iarăși, alta mai largă, în care se întâlnea cu cei care îl vizitau.”
Citeste si: Arsenie Boca, jurnalul cutremurator al sfantului: "Aici sunt cei mai multi copii bolnavi de nervi"
Citeste si: Rugăciune zilnică. Ce să rostești zi de zi pentru bunăstare
Cuviosul Marcu Efeseanul , cel numit și Eugenicul (sec. XV) Marcu Eugenicul a fost mitropolitul Efesului în vreme de grea încercare pentru Imperiul bizantin. La Sinoadele de la Ferrara (1438) și Florența (1439) mitropolitul a apărat Ortodoxia cu toate resursele de care dispunea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Ce se întâmplă cu pensionarele care și-au schimbat cardul recent? Când vor primi acestea banii
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Eufrasia.
Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.