Sfântul Proroc Avdie, ucenic al marelui Proroc Ilie Tesviteanul, sărbătoare sâmbătă, 19 octombrie 2022, în calendarul creștin ortodox. Cine a fost Sfântul Proroc Avdie, cel mai vechi dintre cei 12 proroci „mici”.
Rugăciunea care aduce mângâiere celor necăjiți și întristați care se rostește în prima sâmbătă din Postul Crăciunului 2022.
Calendar ortodox 19 noiembrie 2022. Sărbătoare sâmbătă
Calendar ortodox 19 noiembrie 2022. Sfântul Proroc Avdie, sărbătoare sâmbătă în calendarul bisericesc.
Sfântul Proroc Avdie era din pământul Sichem, dintr-un sat care se numea Vitaharam și slujea la curțile împăraților lui Israil, fiind ispravnic al casei împărătești a lui Ahav. Iar din tinerețile sale se temea foarte mult de Domnul.
Sfântul Proroc Avdie este cel mai vechi dintre cei 12 prorocii "mici". Cartea lui este cea mai scurtă din Vechiul Testament fiind alcătuită dintr-un singur capitol cu 21 de versete în sunt prezentate pedepsele pe care le vor suferi Edomiții pentru că au ajutat pe dușmanii regatului Iuda (Avdie 1, 10-11).
Judecata Domnului va fi dreptatea, ne pune Sfântul Proroc Avdie, "Că aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut așa ți se va face; fapta se va întoarce asupra ta" (Avdie 1, 15)
"Ci numai în muntele Sionului va fi mântuire și sfânt va fi, și casa lui Iacov va stăpâni pe cei care au stăpânit-o." (Avdie 1, 17).
Dreptatea aceasta cerească o așteaptă toți creștini, eliberarea de sub stăpâniile veacului acestuia și Domnia universală a Mântuitorului Hristos în împărăția lui Dumnezeu.
Potrivit pravila.ro, Sfântul Proroc Avdie ne arată în cartea sa faptul că, speranța și nădejdea, trebuie să anime sufletul creștin, indiferent de cât de grea este trecerea prin această viață.
Calendar ortodox 19 noiembrie 2022. Rugăciune
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Avdie
Troparul Sfântului Proroc Avdie, glasul al 2-lea:
Pomenind prăznuirea prorocului tău Avdie, Doamne, printr-însul Te rugăm: izbăveşte sufletele noastre.
C ântarea 1, glasul al 5-lea.
Irmosul:
Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stând înaintea Mântuitorului Dumnezeu, ca un proroc, cu îndrăznire te roagă, de Dumnezeu insuflate, să se lumineze cu razele cele luminătoare cei ce te laudă pe tine cu credinţă, Prorocule Avdie.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce cu cunoştinţă mai înainte vede lămurit toate, văzând netulburarea şi curăţia şi lumina inimii tale, fericite, te-a ales pe tine, ca pe un proroc de Dumnezeu primitor.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând vedeniile cele ce cu adevărat s-au arătat ţie de la Dumnezeu, ai propovăduit fra ţilor celor nelegiuiţi piericiunea cea cumplită şi pierzarea lor cea după dreptate, fericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cei ce ne-am izbăvit prin tine, cu naşterea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Curată, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne de primejdia cea lumească pe noi, care cu un glas aducem ţie cântare de biruinţă.
C ântarea a 3-a.
Irmosul:
Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să măresc Răstignirea Ta cea mântuitoare.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Râu de ape tainice ieşind din adâncul harului Duhului te-ai făcut, Fericite Avdie.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din voia şi din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-ai rânduit a spune mai înainte cele ce aveau să fie şi a vesti mai înainte cele viitoare, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu Lumina Cea Dumnezeiască şi Cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce avea să fie neamurilor, preafericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sălăşluitu-S-a Cuvântul întru tine, Maică Fecioară şi cu mijlocirea ta miluieşte pe cei ce gândesc la tine, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.
C ântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că Raiul s-a deschis prin ea şi am strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce mai înainte ţi-ai curăţit sufletul de patimi, luând harul prorociei prin Duhul Sfânt, strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prorocul Avdie, luminându-se cu strălucirea Duhului Sfânt, ne-a luminat pe noi a striga Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai împodobitor al Bisericii ca mireasă, preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Născut-ai, Preacurată, cu cuviinţă Dumnezeiască pe Cuvântul Cel împreună fără de început şi împreună Veşnic cu Tatăl, Căruia strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!
C ântarea a 5-a.
Irmosul:
Mânecând, strigăm către Tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mânecând către Domnul, ai luat din cer harul Preasfântului Duh, de Dumnezeu insuflate.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având Viaţa cea Dumnezeiască în ajutor, te-ai învrednicit a vedea pe Cel Ce nevăzut Se înţelege.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsăritu-ţi-a ţie lumină ca unui proroc şi ţi s-a dăruit ţie însoţire veselia, preafericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce a făcut toate numai cu voia, Preacurată, din tine S-a zidit asemenea ca noi, Cel Preaîndumnezeit.
C ântarea a 6-a.
Irmosul:
Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Puterea Dumnezeiescului Duh, vedeai cele ce aveau să fie, prorocule, privind chipurile Dumnezeieştilor arătări ca într-o oglindă cu strălucirea sufletului.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înduplecă pe Domnul, preafericite, cu rugăciunile tale, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, cerând să li se dăruiască iertare de greşeli.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostiveşte-Te spre robii Tăi şi le dă lor iertare de greşeli, Iubitorule de oameni, având rugător pe prorocul Tău, care Te-a vestit pe Tine, mai înainte, lumii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce a înfiinţat toate cu Cuvântul Dumnezeieştii Puteri este purtat în braţele tale, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă. Pe Care roagă-L să se mântuiască sufletele noastre.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: C ăutând cele de sus...
Cu Dumnezeiasca Lumină strălucindu-ţi mintea, prin vedere lămurită ai vestit cele viitoare, Prorocule Avdie, de Dumnezeu primite, proroc mare al harului făcându-te însuţi lui Dumnezeu şi rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
C ântarea a 7-a.
Irmosul:
Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai presus de fire este cu adevărat mărirea prorocilor Tăi; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicindu-te a locui cu Dumnezeu şi cânţi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin prorocii Tăi arăţi harul cel Dumnezeiesc; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiind mântuiţi cu naşterea ta, Fecioară, cântăm: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
C ântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Fiul şi Dumnezeu şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a Întrupat; pe Acela preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-se de la Dumnezeu, prorocii prorocesc cunoştinţa celor viitoare, strigând cu cuget Dumnezeiesc: preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un luminător preamare, ai luminat, preafericite, celor din întuneric, luminându-te, Sfinte Prorocule Avdie, cu Dumnezeieştile Străluciri, strigând: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
După Dumnezeiasca Fiinţă, Cel Ce eşti de o Fiinţă cu Părintele Tău, cu noi de un neam Te-ai arătat, din Trup de Maică Neispitită de bărbat nâscându-Te. Pentru aceasta Te lăudăm şi Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.
C ântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe tine, Maică a lui Dumnezeu, mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut în chip de negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împodobit cu Cuvânt Dumnezeiesc şi cu faptă, te-ai înălţat cu duhul, Prorocule Avdie, Minunate şi te-ai învrednicit a vedea cele viitoare.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sălăşluit fiind unde sunt cetele prorocilor şi strălucirile sfinţilor, roagă pe Domnul să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă.
Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul fiind dat lui Dumnezeu, curat ai vorbit Dumnezeieştile Arătări, de care şi acum te îndestulezi, preafericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Sfeşnic al luminii, te lăudăm, Curată, care ai primit pe Cuvântul Întrupat şi lespedea harului ştiindu-te, te mărim.
Calendar bisericesc noiembrie 2022
1 M Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia;
2 M Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpifidor și Anempodist; (Post. Nu se fac nunți)
3 J Sf. Mc. Achepsima ep., Iosif pr. și Aitala diac.;Așezarea moaștelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida;
4 V Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare;Sf. Cuv.Gheorghe Mărt. din Drama; ( Post. Nu se fac nunți)
5 S Sf. Mc. Galaction și Epistimia; (Pomenirea morților- Moşii de toamnă)
6 D Sf. Pavel Mărt., patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Luca din Sicilia;
7 L Sf. 33 de Mc. din Melitina;Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei;
8 M †) Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri;
9 M †) Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul de la Eghina;Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat;Sf. Mc. Onisifor și Porfirie;Sf. Cuv. Matrona; (Post. Nu se fac nunți)
10 J Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart;Sf. Mc. Orest;
11 V † Sf. M. Mc. Mina;Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida;Sf. Cuv. Teodor Studitul; ( Post. Nu se fac nunți)
12 S Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patr. Alexandriei;†) Sf. Martiri și Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu;Sf. Cuv. Nil Pustnicul;
13 D †) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiep. Constantinopolului și mama sa, Sf. Antuza;
14 L Sf. Ap. Filip unul dintre cei 12 Apostoli;Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiep. Tesalonicului; (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului)
15 M †) Sf. Cuv. Paisie de la Neamț;Sf. Mc. și Mărt. Gurie, Samona și Aviv, diac.; (Începutul Postului Nașterii Domnului) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
16 M Sf. Ap. și Ev. Matei; (Post. Nu se fac nunți)
17 J Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei Pontului și Ghenadiei, patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Lazăr Zugravul; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
18 V Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu ; ( Post. Nu se fac nunți)
19 S Sf. Prooroc Avdie ;Sf. Mc. Varlaam; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 D Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului;†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul;† Sf. Mc. Dasie;Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului;; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 L (†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului( Vovidenia ); (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia;Sf. Mc. Cecilia; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
23 M † Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii;Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei și Grigorie, ep. Acragandelor; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
24 J Sf. Sfințiți Mc. Clement, ep. Romei și Petru, ep. Alexandriei; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 V Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului;† Sf. M. Mc. Ecaterina;Sf. M. Mc. Mercurie; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
26 S Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
27 D Sf. M. Mc. Iacob Persul;Sf. Cuv. Natanail și Pinufrie; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
28 L Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou;Sf. Mc. Irinarh; ( Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Mc. Paramon și Filumen;Sf. Cuv. Pitirun; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
30 M †) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;† Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitr. Transilvaniei;Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
Sursă: doxologia.ro