Calendar Ortodox 21 iulie 2023: Sărbătoare cu cruce neagră azi. Rugăciunea pentru sănătate și spor în toate

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 19 apr 2024, 04:55

Ce sărbătoare este pe 21 iulie în calendarul ortodox

Sursa: freepik.com

Calendar ortodox 21 iulie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră pe data de 21 iulie, atunci când creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sf Cuvios Rafail, ale cărui moaște tămăduitoare se află în Moldova.

Calendar ortodox 21 iulie 2023, data la care Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sf Cuvios Rafael, cinstit mai ales în Moldova, ca unul dintre marii Sfinţi români, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.

Rugăciunea pentru sănătate și spor în toate pe care este bine să o rostești pe 21 iulie. 

Citește și: Acatistul Sfântului Ilie: Rugăciunea pentru izbăvirea de păcate și de boli grele

Calendar ortodox 21 iulie 2023

S
[Sursa: freepik.com]

Sărbătoare 21 iulie 2023. Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia Veche este prănuit în fiecare an la data de 21 iulie în calendarul ortodox. 

Cuviosul Rafael s-a născut în satul Bursucani, din ținutul Bârladului. A fost monah la Agapia din Deal, în secolul al XVI lea. Din documente reiese că Sfântul Ierarh Dosoftei i-a cinstit moaștele. În vechile pomelnice este numit  "Fericitul stareț Rafael".

Harul său a făcut ca încă din timpul vieții Sfântul Rafael să reverse multe minuni către numeroși credincioși care veneau să caute liniște și binecuvântare în preajma sa. Sfântul Cuvios Rafael a adormit întru Domnul undeva între anii 1640-1645, având peste 80 de ani, scrie pravila.ro.

Odată cu canonizarea sa din data de 21 iulie 2008, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri și Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, "păstor al creștinilor de la Dunăre".

Citește și: Sfântul Pantelimon 2023: Este sărbătoare mare în calendarul ortodox! Pe ce dată se sărbătorește?

Sărbătoare 21 iulie

Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, sărbătoriți pe 21 iulie în calendarul ortodox

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, glasul al 5-lea:

Următori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos, Cuvioşilor Părinţi Partenie şi Rafail, sihaştrii prealuminaţi ai munţilor Moldovei; ostenindu-vă cu postul şi cu rugăciunea, aţi dobândit de la Dumnezeu aripi ale sufletului vostru, pentru aceasta vă rugăm să ne trimiteţi de la Hristos milă şi har celor ce prăznuim cu dragoste pomenirea voastră!

Condacul 1

Cuvioşilor lui Hristos, care în munţii Agapiei s-au nevoit şi sfeşnice prealuminoase călugărilor au strălucit, cununi de laudă aducem în această zi de slăvită prăznuire noi, care cu evlavie îi cinstim zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie!

Icosul 1

Dumnezeiască râvnă pentru viaţa monahicească purtând în suflet, din tinereţe jugul cel bun al lui Hristos ai luat şi calea părinţilor celor de demult ai urmat, pentru aceasta îţi aducem laudă, zicând:
   Bucură-te, tinereţe neîntinată;
   Bucură-te, ocrotit al Arhanghelului Rafail;
   Bucură-te, că îngerescul chip ai îmbrăcat;
   Bucură-te, că de cele pământeşti te-ai lepădat;
   Bucură-te, că pe poarta cea strâmtă în Împărăţie ai intrat;
   Bucură-te, că pe cărarea cea dreaptă ai umblat;
   Bucură-te, că războiul cel nevăzut l-ai purtat;
   Bucură-te, că râvnă pentru cele sfinte ai avut;
   Bucură-te, că de începătorul răutăţii nu te-ai înfricoşat;
   Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
   Bucură-te, cel ce cu armele Duhului Sfânt te-ai întrarmat;
   Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!

Condacul al 2-lea

Despre petrecerea îngerească a cuvioşilor din Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail ai auzit şi, toate cele deşarte ale lumii lepădând, ucenic stareţului Eufrosin te-ai făcut. Cu postul, cu privegherea şi cu lacrimile, patimile trupului le-ai veştejit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca un dumnezeiesc lucrător ţi-ai sădit în inimă sfaturile pustnicilor, mintea având-o pavăză împotriva patimilor pierzătoare, şi bărbăteşte luptându-te, în curăţie ai vieţuit şi cu toată fapta bună te-ai îmbogăţit, Cuvioase Partenie. Pentru aceea, cinstire îţi aducem, zicând:
   Bucură-te, aspru nevoitor;
   Bucură-te, podoaba călugărilor;
   Bucură-te, lauda pustnicilor;
   Bucură-te, pildă celor iubitori de ascultare;
   Bucură-te, dascăl al înfrânării;
   Bucură-te, adânc de smerenie;
   Bucură-te, rugăciune întraripată;
   Bucură-te, apostol al răbdării;
   Bucură-te, chip îmbunătăţit;
   Bucură-te, întărirea postitorilor;
   Bucură-te, înger pământesc;
   Bucură-te, om ceresc;
   Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!

Condacul al 3-lea

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Mult te-ai minunat, Cuvioase Rafail, de sfintele osteneli ale părinţilor. Că trupuri purtând, prin mari nevoinţe, celor fără de trupuri s-au asemănat. Iar tu cu osârdie, pilda vieţuirii lor urmând, lauzi pe Hristos, împreună cu ei cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Următor bătrânilor cuvioşi ai fost, căci de la rânduiala strămoşească nu te-ai depărtat şi, prin asprimea vieţii sihăstreşti, cămară împodobită a lui Hristos te-ai arătat. Aceasta dorind şi noi, cu evlavie te lăudăm zicând:
   Bucură-te, următor al părinţilor pustiei;
   Bucură-te, că dragoste curată ai dobândit;
   Bucură-te, că nevoinţa ai învăţat;
   Bucură-te, dor de neîncetată rugăciune;
   Bucură-te, cel ce ţi-ai potolit setea din izvorul dreptei credinţe;
   Bucură-te, cel ce cu înfrânarea te-ai întrarmat;
   Bucură-te, cel ce dascălilor pustiei ai urmat;
   Bucură-te, ucenic desăvârşit şi duhovnic iscusit;
   Bucură-te, cel ce cu bunătatea te-ai împodobit;
   Bucură-te, împlinitorule al pravilei călugăreşti;
   Bucură-te, chip al sfinţeniei;
   Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!

Condacul al 4-lea

Sfinte Cuvioase Partenie, ai vieţuit pe pământ în vremuri de cumplită încercare pentru ţară, când, de frica hoardelor păgâne, creştinii din cetăţi şi din sate la sihaştrii din munţi aflau scăpare. Acelora, cu dragoste şi milostivire te-ai făcut alinare, iar lui Dumnezeu împreună cu ei ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În adâncul codrilor, pentru iubirea de Dumnezeu, te-ai sălăşluit şi împreună  cu sihaştrii ai petrecut, dorul de rugăciune în linişte pururi în suflet purtând, pentru aceea noi, cei care suntem în vâltoarea ispitelor, cu evlavie îţi cântăm:
   Bucură-te, că de lume te-ai îndepărtat;
   Bucură-te, că pentru Domnul te-ai însingurat;
   Bucură-te, luminător al minţilor întunecate;
   Bucură-te, risipitor al gândurilor necurate;
   Bucură-te, că pe toţi oamenii i-ai iubit;
   Bucură-te, liman al celor prigoniţi;
   Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
   Bucură-te, grabnic ajutător;
   Bucură-te, fierbinte rugător;
   Bucură-te, blând povăţuitor;
   Bucură-te, întărirea celor suferinzi;
   Bucură-te, că tuturor te-ai arătat milostiv;
   Bucură-te, Sfinte Cuvioase Partenie, lauda cuvioşilor!

Condacul al 5-lea

Mlădiţă aleasă a neamului tău cel iubitor de linişte, ai râvnit viaţa  cea fericită a pustnicilor, care întraripaţi cu dumnezeiescul dor, prin rugăciune, milostivirea lui Dumnezeu din ceruri au pogorât pe pământ. Cu binecuvântarea părinţilor, din mănăstire în tainiţele codrilor te-ai îndepărtat, împreună cu ei cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Având dreptar rânduielile de odinioară, te-ai nevoit în privegheri neîncetate şi ai biruit desăvârşit patimile, căci trupul ai supus gândului nepătimaş, urcând treptele lăuntricului Tabor, pentru care cântăm:
   Bucură-te, sfânt pământean;
   Bucură-te, locuitor al sihăstriei;
   Bucură-te, rod minunat al pustiei;
   Bucură-te, ostenitor neobosit;
   Bucură-te, rugător desăvârşit;
   Bucură-te, curăţie întrupată;
   Bucură-te, cugetare luminată;
   Bucură-te, fire înnoită;
   Bucură-te, vistierie de har;
   Bucură-te, purtător al luminii lui Hristos;
   Bucură-te, făclie de lumină nestinsă;
   Bucură-te, pregustarea slavei ce va să vină;
   Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!

Condacul al 6-lea

Povăţuitor blând şi înţelept obştii te-ai arătat, Cuvioase Partenie, când egumen ai fost pus, dar nu ai aflat odihnă, dorind neîncetat să fii doar cu Hristos. Pentru aceasta în sihăstriile muntelui Scaunele, în linişte, în rugăciune şi în mari nevoinţe ai petrecut, iar acum nu ne uita în rugăciunile tale pe noi, cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cu totul te-ai desprins de cele pământeşti, cugetând la cele veşnice, la Împărăţia ce va să vie, în care vor intra cei curaţi cu inima. Pentru aceea te lăudăm zicând:
   Bucură-te, crin al pustiei;
   Bucură-te, pom cu bună roadă;
   Bucură-te, dor de veşnicie;
   Bucură-te, cugetător la moarte;
   Bucură-te, locuitor al patriei cereşti;
   Bucură-te, jertfă curată adusă Tatălui Ceresc;
   Bucură-te, că întru tine S-a odihnit Hristos;
   Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
   Bucură-te, rug aprins în rugăciune;
   Bucură-te, cel ce ai strălucit în lumina harului;
   Bucură-te, părtaş al slavei dumnezeieşti;
   Bucură-te, lumină din Izvorul Luminii;
   Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!

Condacul al 7-lea

Precum oarecând în Colose, la rugăciunea Cuviosului Arhip, Sfântul Arhanghel Mihail a izbăvit biserica de la pieire, astfel şi prin rugile voastre către marele Arhistrateg, lavra lui Agapie, cea mult încercată, nu s-a risipit. Pentru aceasta, împreună cu cetele cuvioşilor, Îl slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

„Fericit stareţ” ai fost numit, căci sihaştrilor şi călugărilor făclie luminoasă te-ai arătat. Cu virtuţi alese fiind împodobit, mulţimi de peste Carpaţi şi din Moldova întreagă veneau, cerând cuvânt de folos şi ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile tale, pentru care te cinstim, zicând:
   Bucură-te, păstor al turmei lui Hristos;
   Bucură-te, al Agapiei apărător;
   Bucură-te, rugător pentru neamul românesc;
   Bucură-te, purtător al Duhului Sfânt;
   Bucură-te, cunună a celor iubitori de nevoinţă;
   Bucură-te, cel ce ne întăreşti în credinţă;
   Bucură-te, alinare a celor îndureraţi;
   Bucură-te, împăciuitor al celor învrăjbiţi;
   Bucură-te, al celor slabi întăritor;
   Bucură-te, scăpare a celor în nevoi;
   Bucură-te, sfătuitor al credincioşilor;
   Bucură-te, vieţuire minunată;
   Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!

Sursă: pravila.ro; doxologia.ro