Calendar Ortodox 21 mai 2023: Sfinții Constantin și Elena, sărbătoare cu cruce roșie! Ce e bine să dai de pomană de Sf Constantin și Elena

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 20 mai 2023, 11:52

Sf Constantin și Elena sunt sărbătoriți pe data de 21 mai, dată marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox

Sursa: Kanal D colaj/Foto Pinterest

Clendar ortodox 21 mai 2023. Sf Constantin și Elena sunt sărbătoriți pe data de 21 mai, dată marcată cu cruce roșie în calendarul creștin.

Calendar ortodox 21 mai 2023, data la care Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sf Constantin și Elena. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt considerați "întocmai cu Apostolii" pentru marea lor contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului.

Ce e bine să dai de pomană de Sf Constantin și Elena și ce rugăciune se rostește pe 21 mai?

Citește și: Ce nu trebuie să-ți lipsească din casă de Sf Constantin și Elena 2023. E semn de mare noroc, armonie și prosperitate

Calendar ortodox 21 mai. Sf Constantin și Elena 2023

Sfinții Împărați Constantin și Elena
[Sursa: doxologia.ro]

Sfinții Constantin și Elena 2023 sunt sărbătoriți duminică, 21 mai în calendarul ortodox. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt considerați "întocmai cu Apostolii" pentru marea lor contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului și sunt sărbătoriți în calendarul creștin în fiecare an la data de 21, dată marcată cu cruce roșie.  

Sfântul Constantin a fost îndrumat în viaţa sa de evlavia mamei sale, Elena, care, mergând la Ierusalim, a descoperit locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci. Fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se găsesc şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. 

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni fiind considerate factori majori ai răspândirii religiei creştine. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Citește și: Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena și de ce îi sărbătorim pe 21 mai 2023?

Sărbătoare 21 mai 2023. Sf Constantin și Elena 

Rugăciune către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, grabnic ajutători ai celor aflaţi în nevoi 

„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!„ 

Ce e bine să dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena 

Pomana  este un act de milostenie ce se face atât pentru ajutorarea celor vii, cât și pentru sufletul morților de aceea și de praznicul Sf Constantin și Elena credincioșii duc la Biserică colivă, colaci și pachete cu alimente pe care le oferă apoi celor nevoiași, în amintirea celor adormiți. 

De obicei, pentru pomană se dau mâncăruri preferate de cel trecut în neființă. Acestea sunt puse în vase, iar de cele mai multe ori femeile aleg un castron, o farfurie, o cană sau un pahar și un tacâm.

De Sfinții Împărați Constantin și Elena creștinii pot împărți orice tip de alimente, în funcție de posibilitățile fiecăruia. Pentru că nu este zi de post, pe data de 21 mai se pot împărți inclusiv alimente de dulce, lângă care se pune o lumânare aprinsă. 

Dar în afară de pomana ce se oferă săracilor în numele celui adormit, tot pomană se numește darul ce se face celui în nevoie. Se zice adesea în popor:  „mi-am făcut pomană și am dat aceluia...”, în sensul că, din milă pentru cel nevoiaș și totodată ca cerul să primească darul, am mai dat ce aveam de prisos. Sfântul Apostol Pavel cere să facem  milostenie din iubire, ceea ce este mult mai demn decât cuvântul  „pomană”, scrie doxologia.ro