Calendar ortodox 22 februarie 2023, data la care Biserica Ortodoxă sărbătorește aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia, moaște ale sfinţilor pătimitori din vremea prigoanelor. Printre acestea se numără şi moaștele sfinţilor Andronic şi Iuniei, prietenii Sfântului Apostol Pavel, pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani.
Rugăciune puternică pentru protecția casei și familiei care se rostește miercur, 22 februarie 2023.
Citește și: Tradiții pentru luna martie 2023: Cele mai importante sărbători în prima lună de primavară
Calendar ortodox 22 februarie 2023. Sărbătoarea zilei de azi
Calendar ortodox 22 februarie 2023. Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia, un loc în marginea de est a oraşului Constantinopol, esrte sărbătorită în calendarul ortodox în fiecare an, la data de 22 februarie 2023.
Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia
Cum în Evghenia acela au început să se tămăduiască bolnavii arhiepiscopul Toma al Constantinopolului (sec. al V-lea) s-a dus acolo împreună cu un sobor de preoţi, s-au rugat şi au săpat şi în acest mod au aflat moaştele multor sfinţi mucenici printre care şi ale sfinţilor Andronic şi Iuniei, prietenii Sfântului Apostol Pavel, pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani.
Andronic a fost unul dintre cei 70 de apostoli. Moaştele sfinţilor mucenici au fost îngropate din nou cu toată cuviinţa. Împăratul Andronic Comnenul (1182-1185) a zidit deasupra lor o Biserică frumoasă, îndemnat fiind şi de dragostea către Sfântul Apostol Andronic, al cărui nume îl purta.
Calendar ortodox 22 februarie 2023. Rugăciune
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia, 22 februarie 2023
ropar la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
C ântarea 1, glasul al 8-lea
Irmosul:
Pe Faraon cel ce se purta pe car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut oarecând minuni, lovind în chipul Crucii şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminaţi cu daruri muceniceşti şi stând cu dragoste înaintea lumii celei mari, cu totul luminaţilor mucenici, risipiţi norii sufletelor noastre şi furtuna patimilor, cu darul Atotputernicului nostru Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ceata mucenicilor dându-se cu totul lui Dumnezeu, Celui Ce vede toate şi legându-şi sufletele de dragostea Lui, au dezlegat nodul răutăţii. Şi dăruiesc dezlegare de păcate, celor ce-i fericesc pe ei cu credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cei ce prin ostenelile chinurilor au sfărâmat cu adevărat pe vicleanul şi din zavistie mulţi ani au fost ascunşi, astăzi s-au arătat şi pe mâini de preot înţelepţit de Dumnezeu sunt aduse în Biserică, dând lumii mântuire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izbăveşte-mă, Fecioară Maică, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul văzut, Care era Nevăzut; şi cu liniştea ta potoleşte valul patimilor mele, tu Singura Îndreptare a oamenilor.
C ântarea a 3-a
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înfierbântându-vă de Dumnezeiasca dragoste mucenicilor, aţi stins focul necredinţei cu râurile sângelui vostru; şi strălucind ca nişte stele luminoase, toată lumea cea de sub soare aţi luminat-o.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Moaştele cele luminoase ale mucenicilor strălucesc lumină de tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă către dânşii; că daruri au scos din izvoarele Mântuitorului, râvnind Patimii Lui celei de bunăvoie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Turnurile credinţei, jertfele lui Hristos, ascunse fiind mai înainte cu mulţi ani, acum s-au arătat şi cu evlavie şi cuvioşie au fost aduse în Biserică de mâini de arhiereu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te Ceea ce Singură ai născut pe Domnul a toate; Bucură-te Ceea ce ai mijlocit Bucuria oamenilor; Bucură-te Munte Umbros şi Netăiat; Bucură-te Preacurată, Întărirea credincioşilor.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
C ântarea a 4-a
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Junghierea şi moartea Ta cea de bunăvoie, Dătătorule de viaţă, a dorit-o ceata nevoitorilor; şi răbdând multe feluri de osteneli, s-a mutat la Dumnezeiasca Veselie cea fără de durere, cu mulţumire cântând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Înconjurându-se cu platoşa Crucii şi întărindu-se cu dragostea cea Dumnezeiască, mucenicii cei Dumnezeieşti au risipit unirea vrăjmaşilor şi taberele lor le-au pierdut prin credinţă cu osârdie cântând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-vă cu podoabele faptelor bune, v-aţi îmbrăcat cu haină roşie din sângele mucenicesc şi purtând semnul Crucii cel de biruinţă ca un sceptru, v-aţi învrednicit cu adevărat a împărăţi împreună cu Hristos, câştigând nădejdile celor fericiţi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Maica lui Dumnezeu, Binecuvântată Preacurată, Dumnezeiască Podoabă a purtătorilor de chinuri, Ceea ce ai îndumnezeit firea noastră cea căzută prin sfatul şarpelui, izbăveşte-mă de toate smintelile vieţii şi mă învredniceşte să aflu mântuire.
C ântarea a 5-a
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, păcătosul? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Păzind moaştele Sfinţilor Tăi, Mântuitorule, care erau ascunse de multă vreme, le-ai arătat precum ai binevoit, spre sfinţirea şi mântuirea poporului Tău, Cuvinte şi spre ruşinarea vrăjmaşilor celor ce Te hulesc pe Tine.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Gheaţa înşelăciunii aţi topit-o cu căldura credinţei, măriţilor; şi trecând peste multele dureri ale chinurilor de multe feluri, v-aţi odihnit către Cetatea cea de sus, fiind într-armaţi cu dragoste şi plini de slavă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu răbdarea bătăilor toată mânia vrăjmaşului au alungat-o ostaşii cei tari; şi fiind chinuiţi şi spânzuraţi şi în foc materialnic aruncaţi, toată materia nedumnezeirii au ars-o, cu harul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Calendar ortodox februarie 2023
1 M Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas (Post. Nu se fac nunți)
2 J (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) (Nu se fac nunți)
3 V Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Proorociță Ana (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie
5 D Sf. Mc. Agata și Teodula (Începutul Triodului) Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului); Ap. II Timotei III, 10-15; Ev. Luca XVIII, 10-14; glas 1, voscr. 1
6 L Sf. Ier. Vucol, ep. Smirnei și Fotie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
7 M Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
8 M Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia (Harți)
9 J Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor
10 V †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Harți)
11 S Sf. Sfințit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împ.
12 D Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Mc. Hristea Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului Risipitor); Ap. I Corinteni VI, 12-20; Ev. Luca XV, 11-32; glas 2, voscr. 2
13 L Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și soția sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei
14 M Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam
15 M Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiep. Constantinopolului
17 V Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împ. Marcian și Pulheria (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei( Pomenirea morților- Moșii de iarnă
19 D Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 3, voscr. 3
20 L Sf. Ier. Leon, ep. Cataniei; Sf. Cuv. Visarion (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
22 M Aflarea moaștelor Sf. Mc. din Constantinopol (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Sfințit Mc. Policarp, ep. Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
24 V † Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
25 S Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului (Sâmbăta Sf. Cuvioși) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
26 D Sf. Ier. Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca (Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză); Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21; glas 4, voscr. 4
27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie și Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfințit Mc. Proterie, patr. Alexandriei (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
Sursă: basilica.ro; doxologia.ro