Calendar ortodox 23 octombrie, Sfantul Iacob, numit fratele Domnului

Author: L.S.
Actualizat: 23 nov 2020, 07:25

Sfântul Iacob este numit fratele Domnului pentru că a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.

Dacă îl întâlnim şi sub numele de "fratele Domnului", trebuie să ştim că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate, scrie crestinortodox.ro.

Calendar Ortodox 23 octombrie. Potrivit Tradiţiei, el a călătorit în Egipt împreună cu tatăl său Iosif, cu Fecioara Maria şi Pruncul, în vremea în care Irod cauta să-L omoare pe Hristos. A fost primul episcop al Iersualimului.

Calendar Ortodox 23 octombrie. A alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii, variantă care a fost prelucrata de Sfinţii Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Liturghia Sfântului Iacob se săvârşeşte şi în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă, pe 23 octombrie, în ziua să de prăznuire.

Calendar Ortodox 23 octombrie. Sfântul Apostol Iacob a convertit mulţi iudei şi elini la credinţa creştină.

Potrivit Tradiţiei, bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului şi să grăiască de acolo împotriva lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în faţa celor prezenţi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim şi ucis cu pietre.

Citeste si: Rugaciuni puternice. Ce rugaciuni sa spui cand ai nevoie de un miracol. Cum se spun rugaciunile

Citeste si: Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea mereu. Face miracole!

Citeste si: Rugaciunea MIRACOL care alungă blestemele! Trebuie să o spui chiar ACUM!

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Troparul Sfantului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul 2
Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic esti de neinduplecat; indrazneala ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roaga pe Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul 4
Cel Ce Te-ai Inaltat.
Dumnezeu Cuvantul Tatalui Unul-Nascut, Cel Ce a venit la noi in zilele cele de apoi, Sfinte Apostole Iacob, Dumnezeiescule, pe tine intai te-a aratat pastor si invatator ierusalimitenilor si ispravnic credincios Tainelor celor duhovnicesti. Pentru aceasta, toti pe tine te cinstim, Apostole.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Cuvios Ignatie, patriarhul Constantinopolului;
- Sfantului Cuvios Macarie Romanul;
- Sfantului Cuvios Nichifor;
- Sfantului Cuvios Petronie si a doi sfinti tineri.

sursa: crestinortodox.ro

Citeste si: Postul Craciunului 2019. Cand incepe postul si in ce zile este dezlegare la peste

Citeste si: Rugăciunea de sâmbătă pentru împlinirea dorințelor

Citeste si: Rugăciunea zilei de joi. Iartă păcatele și te eliberează de povara sufletească