Biserica ortodoxa o cinsteste astazi, 25 noiembrie, pe Sfanta Mare Mucenita Ecaterina, care a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea în timpul împăratului roman Maxentius. Si tot astazi este praznuit si Sfântul Mare Mucenic Mercurie si se cinsteste si Odovania Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului. Aflandu-ne in Postul Craciunului, crestinii au astazi dezlegare la ulei si vin.
Cine a fost Sfanta Ecaterina
Sfânta Muceniță Ecaterina s-a nascut in orașul Alexandria din Egipt, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Aceasta era fiică a guvernatorului cetății si astfel, a avut acces la cultura vremii, studiind cu mare interes operele literare și filosofice ale Antichității, stiințele și arta retoricii. Astfel, pe lângă frumusețea fizică deosebită, Sfânta Ecaterina, primise de la Dumnezeu și multă intelepciune si a devenit prin educație si perseverenta, o adevărată erudită a vremii.
Aceasta aspira la o altă viață, decat cea pe care o doreau pentru ea părinții si a refuzat în chip înțelept toate propunerile de căsătorie, cerând ca viitorul mire să o depășească în noblețe, bogăție, frumusețe și înțelepciune. La un moment dat, o viziune a Maicii Domnului și a Pruncului Iisus a convins-o să devină creștină si nu s-a mai lepadat niciodata de Hristos.
Sfânta Muceniță Ecaterina a mărturisit public credința și a desființat pe scena publică credința și cultul zeilor.
După multe patimiri si suferințe pe care le-a răbdat pentru credinta crestina in Hristos, săvârșind minuni spre întărirea credinței tuturor creștinilor aflați în la grele încercări, Sfânta Ecaterina a primit o moarte martirică, tăindu-i-se capul. Se spune in traditia crestina ca in loc de sânge, din trupul neprihănit al Muceniței a izvorât lapte. Sfintele sale Moaște au fost luate de îngeri și duse pe muntele Sinai, acolo unde se afla si astazi, străjuite de zidurile celei mai vechi mănăstiri ortodoxe conservate integral: Mănăstirea Rugului Aprins sau a Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai, ctitorita de Impăratului Iustinian I, care datează din anul 527. Exista un fragment din Sfintele Moaste si in Bucuresti, la Biserica Colțea.
Rugăciune către Sfânta Munceniță Ecaterina
Sfanta Ecaterina este grabnic ajutatoare a femeilor nemaritate care isi doresc sa isi gaseasca sufletul pereche. Traditia crestina spune că femeile nemăritate, dar și cele care au probleme în relația de cuplu trebuie să postească în această zi și să rostească această rugăciune, astazi, 25 noiembrie, iar problemele lor se vor rezolva imediat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
"O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti.
Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc', ,,veşminte albe' spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie' pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.
Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.
Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.
Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii Cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii Cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile Cuvântului, Biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni.
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile Raiului.
Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin."
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ecaterina
Sfânta Ecaterina este sarbatorita în mod special de către femeile care poartă numele Sfintei, dar și derivate precum: Cătălina; Catrina; Catinca; Caterina; Cati; Catina; Catița; Tincuța. Insa exista si nume atribuite barbatilor derivate de la Sfanta Ecaterina, precum Cătălin.
Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie
Sfantul Mare Mucenic Mercurie a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se provenea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod.
Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a fost asezat in randul marilor Sfinti mucenici.
Citeste si: Calendar ortodox: Randuieli Bisericesti 2020