Există persoane care spun că sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. Și după cum postim în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel trebuie să ținem post și în această zi.
Pe lângă posturile de lungă durată, există și posturi de o zi, precum miercurea, ziua în care Mântuitorul a fost vândut, vinerea, ziua în care a fost răstignit, pe 14 septembrie- Înălțarea Sfintei Cruci, în amintirea Patimilor Mântuitorului, pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, în amintirea postului pe care îl țineau în vechime cei care urmau să fie botezați în ziua prăznuirii
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificație eshatologică, la fel ca și Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Față ni se arată chipul pe care îl va avea omul împreunat cu Hristos- chip de slavă, prin Adormirea Maicii Domnului se arată că cel care L-a purtat pe Hristos se mută de la stricăciune la nestricăciune, în vreme ce prin această sărbătoare ni se arată că toți cei care au ascultat de pocăința vestită de Sfântul Ioan
Ce tradiții se respectă pe 29 august?
Pe data de 29 august, când prăznuim Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, exista credința în popor cum că nu trebuie să se taie nimic cu cuțitul cutitul, totul se rupea cu mâna. În popor, se vorbea și de începerea unui post, numit "de la cruce până la cruce", un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.
Citeste si: CALENDAR ORTODOX 2021! Sarbatoare mare pe 27 AUGUST. Ce mare sfânt este praznuit de romani
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tot în popor, era cunoscută și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă. Pepenele, de exemplu, nu era mâncat în această zi.
Din acest motiv, Sfinții Părinți au hotărât ca cele trei sărbători să fie prăznuite în luna august, ultima lună din anul bisericesc, ca semn că acest chip al lumii va trece, că cer nou și pământ nou vor fi.
Citeste si: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Se spune sau nu „La mulți ani!” pe 29 august?
Aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, deci, nu trebuie respectate neapărat.