Calendar ortodox 30 martie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, cunoscut și sub numele de "Sfântul Ioan Sinaitul". Ioan Scărarul este un important Părinte duhovnicesc al Răsăritului, care a lăsat posterității o importantă lucrare de spiritualitate cunoscută sub numele de Scara dumnezeiescului urcuș sau Scara Raiului.
Rugăciunea care vindecă trupul și sufletul se rostește joi, 30 martie 2023.
Citește și: Calendar ortodox aprilie 2023: Cele mai importante sărbători. Pe ce dată pică Floriile și Paștele?
Calendar ortodox 30 martie 2023. Sărbătoare
Calendar ortodox 30 martie 2023. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este sărbătorit joi, 30 martie 2023 în calendarul creștin.
Sf Ioan a intrat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate științele acelei vremi, fapt care ar indica proveniența sa dintr-o familie înstărită.
Aleasa sa pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar viețuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul.
Scara dumnezeiescului urcuș este alcătuită din 30 de Trepte (capitole) și se află și în volumul IX din Filocalia românească.
Datorită vieții sale curate, pe care a trăit-o în post, în rugăciune și în priveghere, Sfântul Ioan Scărarul a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.
Calendar ortodox 30 martie. Rugăciune
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, sărbătorit joi, 30 martie în calendarul creștin.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
C ântarea 1, glasul 1
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dispreţuind cele din lumea de jos, ai dobândit cele de sus, Înţelepte Părinte Ioan. Pentru aceasta, ne înveţi pe noi că fuga de lume este plăcută lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strădania ta ai pus capăt foamei tinerei şi pe stăpânul patimilor l-ai legat cu lanţurile nevoinţelor tale, fericite şi cu darul nepătimirii ai fost încununat de Hristos Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuget întocmai cu îngerii ai dobândit, cugetătorule de Dumnezeu, smulgându-te pe tine din lumea cea pământească şi stricăcioasă, preafericite. Pentru aceasta, petreci în locaşurile nematerialnice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cuvânt îndelungat scriind ucenicilor tăi, Fericite Ioan preaînţelepte, cu învăţăturile tale îi ridici din viaţa cea pământească la viaţa cea fericită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu gură dreptcredincioasă şi cu învăţături dumnezeieşti, Biserica propovăduieşte naşterea ta, Fecioară, mireasă dumnezeiască şi se închină semnelor Trupului Fiului tău.
C ântarea a 3-a
Irmosul:
Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndepărtând din adâncul sufletului tău toată răutatea mâniei, ai aflat netulburarea ca pe o plăcută tămâie. Pentru aceasta, minunate, cere pentru noi de la Mântuitorul dezlegare de păcate.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul dragostei lui Hristos arzând gândul cel aducător aminte de rău, fericite, ai strălucit în chip credincios, cu razele iubirii frăţeşti şi ai arătat tuturor cale uşoară către mântuire, gândul cel neaducător aminte de rău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primit-ai din cer harul pustniciei celei lucrătoare, fericite. Pentru aceasta, astupi gurile celor clevetitori cu învăţăturile tale cele înţelepte, prin care ne povăţuim spre cărarea virtuţilor; pe care să ne învrednicim a o dobândi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Proorocul cel de demult a grăit despre tine că vei naşte în feciorie, pe Cel fără de ani sub ani şi mai presus de minte şi de cuvânt pe Unul din Treime, pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care, Preacurată, fă-L Milostiv nouă, celor ce te lăudăm pe tine.
Irmosul:
Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.
C ântarea a 4-a
Irmosul:
Cu duhul văzând de mai înainte Întruparea Cuvântului, Proorocul Avacum a propovăduit, strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrânând cu postul pornirile limbii, ţi-ai petrecut în linişte viaţa ta, înţelepte. Şi ca pe o mireasmă a focului gustând harul Celui Preaînalt, ai fugit de multa vorbire ca de o negură a păcatului, slujind fără de prihană lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din destul îndulcindu-ţi sufletul cu adevărul, ai fugit de împărtăşirea cea amară a minciunii. Pentru aceasta, prin nevoinţă dumnezeiască robind vicleşugurile demonilor, te-ai arătat, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Părinte Ioan, povăţuitor fără de greşeală al călugărilor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strâmtorându-te cu putere, prin stăruinţa nevoinţei, ai pus capăt trândăviei lenevirii, înţelepte. Şi cu suliţa osârdiei, omorând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu să ne dăruiască nouă tuturor, curăţire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fericit este neamul care s-a învrednicit să cinstească cu credinţă naşterea ta, Prealăudată Curată, arătând prin dreapta credinţă, prin învăţături şi prin fapte Întruparea Fiului tău.
C ântarea a 5-a
Irmosul:
Noaptea şi negura păcatului m-au cuprins pe mine, Mântuitorule. Pentru aceasta, ca un Milostiv, fă să-mi răsară mie, Doamne, dimineaţa pocăinţei, mai înainte de a mă ajunge sfârşitul cel nearătat al vieţii mele, Hristoase Dumnezeule.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin desfătarea înfrânării îmbogăţindu-ţi mintea, nu ai plecat buzele tale către mâncările plăcerii. Pentru aceasta, ai sugrumat patimile prin flămânzire şi pe demoni i-ai ruşinat. Căci cel ce îşi struneşte gâtlejul, omoară poftele.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai iubitor de curăţie şi urâtor de dezmierdare şi cu lumina mărturisirii celei credincioase ai fugit de întunecimea patimilor. Căci cel ce voieşte să-şi curăţească trupul şi gândul se arată cu căldură biruitor asupra celor ascunse ale întunericului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mintea, cu sufletul şi cu trupul slujind Preasfintei Treimi, ai îndepărtat, cu adevărat, închinăciunea idolilor, iubitorule de sărăcie, cu milostivirea şi cu lipsa celor trebuitoare şi te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dumnezeu mai mult decât iubitor de arginţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lepădând pe pământ povara cea materialnică, cu dreaptă credinţă ai zburat, cu aripile sărăciei tale, la cele nematerialnice. Pentru aceasta, stând cu credinţă în chip nematerialnic înaintea lui Hristos, împreună cu îngerii, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioan, cere curăţire pentru sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Calendar ortodox martie 2023
1 M Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina (Canonul cel Mare, partea a III-a) (Post. Nu se fac nunți)
2 J Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie (Canonul cel Mare, partea a IV-a) (Post. Nu se fac nunți)
3 V Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana ( Sâmbăta Sf. Teodor Tiron- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
5 D Sf. Mc. Conon din Isauria și Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
6 L Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci (Post. Nu se fac nunți)
7 M Sf. Sfințiți Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie, ep. din Herson; Sf. Sfințit Mc. Efrem, ep. Tomisului (Post. Nu se fac nunți)
8 M Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei (Post. Nu se fac nunți)
9 J † Sf. 40 de Mc. din Sevastia (Pomenirea morților- Moșii de primăvară ) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 V Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei (Post. Nu se fac nunți)
11 S Sf. Ier. Sofronie, patr. Ierusalimului (Sâmbăta a II-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 D Sf. Cuv. Teofan Mărt. Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
13 L Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului
(Post. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Cuv. Benedict de Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru, pr. din Pidna (Post. Nu se fac nunți)
15 M Sf. Mc. Agapie și Plisie, Timolau (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos (Post. Nu se fac nunți)
17 V Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Chiril, arhiep. Ierusalimului (Sâmbăta a III-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
19 D Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian diac. (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 L Sf. Cuv. Mc. uciși în M. Sf. Sava cel Sfințit (Post. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Cuv. Serapion; (Post. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Sfințit Mc. Vasile, pr. din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împ. Traian (Post. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 ucenici ai lui (Post. Nu se fac nunți)
24 V Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, ep. Seleuciei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 S (†) Buna Vestire (Blagoveștenia) (Sâmbăta a IV-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 D Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Mc. Montanus, pr. și soția sa, Maxima; Sf. 26 de Mc. din Goția (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 L Sf. Mc. Matrona din Tesalonic; Sf. Mc. Filit și Lidia, soția sa, cu cei 4 fii ai lor (Post. Nu se fac nunți)
28 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. Pelechitului; Sf. Cuv. Ștefan, făcătorul de minuni (Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Sfințiți Mc. Marcu, ep. Aretuselor și Chiril diac.; Sf. Mc. Iona și Varahisie (Denia Canonului cel Mare) (Post. Nu se fac nunți)
30 J Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Cuv. Euvula, mama Sf. Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
31 V Sf. Sfințit Mc. Ipatie, ep. Gangrei; Sf. Mc. Veniamin, diac. (Denia Acatistului Bunei Vestiri) (Post. Nu se fac nunți)
Sursă: orthodoxwiki.ro; pravila.ro; doxologia.ro