Calendar ortodox 30 noiembrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Andrei. Ziua în care se celebrează Sfântul Andrei, cunoscut ca și Ocrotitorul României și al românilor, este trecută în calendarul creștin ortodox cu o cruce roșie.
Calendar ortodox 30 noiembrie: Sfântul Andrei 2023
Sărbătoare 30 noiembrie. Sfântul Andrei este prăznuit în fiecare an la data de 30 noiembrie în calendarul ortodox .
Sfântul ApostolAndrei s-a născut în Betsaida, iar acesta a fost fiul lui Iona și fratele lui Petru. Andrei și Petru au decis să se alăture mântuitorului Iisus Hristos, astfel cei doi au fost primii Apostoli ai lui Hristos. Sfântul Andrei este cunoscut de către credincioși pentru faptul că acesta a fost „Cel dintâi chemat”, însă înainte de acest moment reprezentativ pentru viața sa, Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.
Perioada sa de ucenicie a fost cea ce l-a făcut pe acesta să înțeleagă cuvântul Domnului în profunzime, urmând astfel să îl însoțească pe Mântuitorul Iisus Hristos îndeaproape, chiar și în momentele în care acesta călătorea pentru a îi învăța și pe alții tainele sale, cum a fost și plecarea acestuia în Ţara Sfântă.
Sfântul Andrei nu s-a lepădat de credința sa pentru Iisus nici în Săptămâna Patimilor, astfel fiind martor la momentul în care acesta a Înviat şi s-a înălțat la cer. Astfel, Sfântul Andrei a decis să ducă mai departe credința Domnului și minunile pe care acesta le-a săvârșit de-a lungul vieții sale, ajungând şi pe teritoriul României, în zona Dobrogei.
Până la sfârșitul vieții sale, Sfântul Andrei a reușit să îl facă pe Dumnezeu să fie primit în inimile oamenilor.
Acesta a fost prins în Grecia și judecat, primind astfel sentința la moarte prin răstignire. Deoarece acesta nu își dorea să fie răstignit pe aceeași cruce pe care a fost Iisus răstignit, acesta a cerut ca forma crucii să fie de „X”, relatează crestinortodox.ro.Ce nu trebuie să facem de Sfântul Andrei
Sărbătoarea Sfântului Andrei este considerată una dintre cele mai importante pentru credincioși, fiind și Ocrotitorul României și al românilor.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Persoanele ce nu se pot abține de la muncă în ziua în care este pomenit Sfântul Andrei se vor îmbolnăvi, însă aceștia pot să aibă și alte consecințe, precum să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta sau să fie bântuiți de strigoi. Oamenii ce își doresc ca în această zi să fie feriți de spiritelor morților trebuie să golească cenușa din sobe și să întoarcă cănile cu gura în jos.
Femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.
Sărbătoare 30 noiembrie
Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 30 noiembrie, la celebrarea Sfântului Andrei
"Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!"