Calendar Ortodox 31 mai 2023: Ce sărbătoare este azi? Rugăciune de ajutor la vreme de  grea încercare, necazuri și nenorociri

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 01 mar 2024, 16:10

Ce sărbătoare este miercuri, 31 mai în calendarul ortodox

Sursa: freepik.com

Calendar Ortodox 31 mai 2023. Sărbătoare pe 31 mai, atunci când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Ermie.

Calendar Ortodox 31 mai 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Apostol Ermie. Numit și Hermas sau Herma, Sf Ermie se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a trăit în vremea împăratului Antonim Piul (138-161). Sfintele sale moaște sunt cunoscute ca fiind tămăduitoare de boli.

Rugăciunea de ajutor la vreme de  grea încercare, necazuri și nenorociri pe care este bine să o rostești pe 31 mai!

Citește și: Sărbătoare 1 iunie 2023: Ce sfânt este celebrat în calendarul ortodox?

Calendar ortodox 31 mai 2023. Sărbătoare

Sărbătoare 31 mai 2023. Sfântul Apostol Ermie, soldat in armata romană, este pomenit în calendarul ortodox pe 31 mai. 

Soldat în armata romană în secolul al II-lea, Sfântul Apostol Ermie a fost judecat și i s-a cerut să renunțe la credința lui în Hristos.

Pentru că a refuzat să se lepede de Dumnezeu, a fost supus la chinuri cumplite, iar apoi a fost aruncat în foc. Prin mila Domnului însă, acesta a rămas nevătămat. În cele din urmă, Sfântului Apostol Ermie i-a fost tăiat capul. Sfântul Ermie a luat mucenicia la 31 martie 166, în timpul domniei împăratului Antonim. 

Creștinii au luat în taină trupul Sfântului Mucenic Ermie și l-au îngropat cu cinste.

Sfintele lui moaște îi vindecă pe bolnavi și se arată grabnic ajutătoare în nenorocirile de tot felul.

Citește și: Lunea Sfantului Duh: Ce semnificație are această sărbătoare?

Sărbătoare 31 mai

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Ermie, sărbătorit pe 31 mai în calendarul ortodox 

Troparul Sfântului Mucenic Ermie, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 8-a

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai stea luminătoare, luminând muceniceşte cu dumnezeiasca lumină a adevărului pe toţi cei care cu credinţă curată te cinstesc pe tine, Sfinte Mucenice Ermie.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu plecarea cea către Dumnezeu, neluând nicicum în seamă toate cele din viaţă, ai intrat întru priveliştile mucenicilor şi surpând pe vrăjmaşul, l-ai biruit, înţelepte mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chipul şi cu sufletul fiind frumos, Ermie, te-ai făcut ostaş Împăratului Celui Ceresc şi pe vrăjmaşii Lui i-ai umilit desăvârşit, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nejertfind idolilor, preafericite, ţi-au scos dinţii tăi, cu care ai sfărâmat fălcile leilor celor gânditori şi te-ai încununat cu neveştejita cunună a biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos, Slava mucenicilor şi Bucuria îngerilor, împreună cu ei roagă-te Fiului tău să Se milostivească şi să mântuiască pe robii tăi.

 

Cântarea a 3-a

  Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cu harul podoabă luminată pătimitorilor de Dumnezeu. Pentru aceea noi, cei din lume, cu dreaptă credinţă te cinstim, înţelepte.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmându-ţi-se fălcile, înţelepte mucenice, laudă cu mulţumită cântai Dumnezeului nostru, Celui Care te întărea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu puterea dumnezeiescului Duh, preaînţelepte, cu bucurie ai umilit pe balaurul cel tare în răutate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu limba te mărturisesc pe tine Locaş Preasfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceea, Preacurată, izbăveşte-ne de tot chinul.

Citește și: Sâmbăta Morților 2023: Ziua în care se fac pomeniri, înainte de Rusalii

Irmosul

Tu eşti întărirea celor care aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele sângiuirilor tale, purtătorule de chinuri, au stins focul mulţimii zeilor, iar credincioşilor s-au arătat rouă, mucenice, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîngrozit ai intrat în cuptorul cel încins, dar cu putere dumnezeiască ai rămas nears, mărite, asemenea cu tinerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stând în mijlocul văpăii trei zile, rourându-te cu harul Treimii, ai rămas nears, mucenice, pururea pomenite Ermie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prealăudată Stăpână, născut-ai mai presus de cuvânt pe Cel Care Se odihneşte pe sfinţi. Pentru aceasta cu laude te cinstim.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Care eşti Lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobindu-ţi-se trupul cu multe chinuri, mucenice pururea pomenite, ai făcut prin har sfărâmarea pierzării idolilor. Pentru aceasta, cu dumnezeiescul har tămăduieşti zdrobirile sufletelor tuturor binecredincioşilor.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu băuturi de otrăvi foarte amare ai rămas nevătămat, fericite, aducând pe dătătorul acelora la credinţa cea adevărată, care s-a schimbat cu a ta luminată facere de minune către slava cea prealuminată a muceniciei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nicicum nu te-ai depărtat de la starea cea mai bună a Celui Care te-a întărit şi te-a sprijinit pe tine, preafericite, mai înainte văzându-ţi toate pornirile cele către Dânsul, după dreptatea cugetului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzutu-te-a prorocul prin Duhul odinioară pe tine Pruncă, Sfeşnic înţelegător, care aveai făclia pe Hristos Domnul, Care cu lumină nespusă ne luminează pe noi toţi, cei care cu credinţă te cinstim pe tine, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având către Dumnezeu toată dorirea deplin, cu bucurie răbdai durerile şi şuviţările dumnezeiescului tău trup, ca şi cum ar pătimi altul, preafericite, văzând mai înainte cununile.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdat-ai cu tărie scoaterea vinelor, Ermie mucenice al lui Hristos, slăbind prin har puterea vrăjmaşului celui cu multă măiestrie şi te-ai arătat pildă a toată bărbăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ascuţindu-te cu focul dragostei lui Hristos, cu adevărat te-ai făcut ca o sabie cu două ascuţişuri, tăind de faţă taberele cele fără de Dumnezeu, ca un viteaz ostaş.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Calendar ortodox mai 2023

1 L Sf. Prooroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie

2 M Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare în Constantinopol;  †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patr. Constantinopolului; Sf. Matrona din Moscova

3 M  †) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

4 J Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

5 V Sf. M. Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

6 S Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar

7 D Arătarea pe cer a semnului Sf. Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat 

Duminica a IV-a după Paști  (a slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte IX, 32-42; Ev. Ioan V, 1-15; glas 3, voscr. 5

8 L †) Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

9 M Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari

10 M Înjumătățirea praznicului Cincizecimii; Sf. Ap. Simon Zilotul  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

11 J Sf. Sfințit Mc. Mochie pr.;Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

12 V  †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

13 S Sf. Mc. Glicheria; Sf. Cuv. Serghie Mărt.

14 D Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, ep. Ciprului;

Duminica a V-a după Paști  (a Samarinencii); Ap. Fapte XI, 19-30; Ev. Ioan IV, 5-42; glas 4, voscr. 7

15 L Sf. Cuv. Pahomie cel Mare;  †) Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitr. Moldovei

16 M Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit;   †) Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

17 M Odovania Înjumătățirii praznicului Cincizecimii; Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

18 J Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin

19 V Sf. Mc. Patrichie, ep. Prusei  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

20 S Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

21 D †) Sf. Împ., întocmai cu ap., Constantin și mama sa, Elena

Duminica a VI-a după Paști  (a orbului din naștere); Ap. Fapte XXVI, 1; 12-20; Fapte XVI, 16-34; Ev. Ioan X, 1-9; Ioan IX, 1-38; glas 5, voscr. 8

22 L Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic

23 M Sf. Ier. Mihail Mărt., ep. Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa

24 M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

25 J (†) Înălțarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor; † A treia aflare a capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului  (Nu se fac nunți)

26 V Sf. Ap. Carp și Alfeu; Sf. Mc. Averchie și Elena  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

27 S  Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie și Terapont, ep. Sardei; Sf. Mărt. Ioan Rusul

28 D Sf. Ier. Eutihiei, ep. Melitinei și Nichita, ep. Calcedonului

Duminica a VII-a după Paști  (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte XX, 16-18; 28-36; Ev. Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 10

29 L Sf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfințit Mc. Olivian

30 M Sf. Cuv. Isaachie Mărt. și Varlaam

31 M Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți) 

Sursă: pravila.ro; doxologia.ro

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.