Calendar Ortodox 5 octombrie 2023: Sărbătoare cu cruce neagră. Rugăciunea pe care trebuie să o rostim

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 04 oct 2023, 16:00

Sărbătoare cu cruce neagră

Sursa: freepik

Calendar ortodox 5 octombrie 2023. Sărbătoare pe 5 octombrie, atunci când creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfânta Haritina și Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail.

Calendar ortodox 5 octombrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfânta Haritina și Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail. 

Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 5 octombrie!

Citește și: Moșii de toamnă 2023: Pe ce dată pică Sâmbăta Morților în calendarul ortodox?

Calendar ortodox 5 octombrie 2023

Sărbătoare 5 octombrie. Sfânta Haritina a trăit în perioada 284-305, iar încă de la o vârstă fragedă aceasta a rămas orfană, urmând să fie luată de suflet de un om bun şi milostiv pe care-l chema Claudiu. Claudiu a crescut-o pe fată precum fiica lui, iar aceasta a ajuns o persoană blândă, smerită, ascultătoare, tăcută şi înţeleaptă.

S-a aflat că aceasta este creștină, însă Claudiu a încercat tot ce este posibil pentru ca Sfânta Haritina să nu ajungă în mâna ostașilor, însă aceasta l-a asigurat că măcar așa

ajunge jertfa lui Dumnezeu. În fața ostașilor aceasta și-a dezvăluit cu iubire credința față de Dumnezeu, iar din acel moment au început chinurile ce i-au adus decesul.

Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail sunt și ei pomeniți la data de 5 octombrie, iar chemarea Domnului i-au făcut pe cei doi să lase în urmă asă, părinţi, fraţi, rude  pentru a își trăi viața în credință, la Mănăstirea Cozia.

La scurt timp după ce au început traiul la mănăstire, Cuviosul Daniil s-a învrednicit de harul preoţiei, astfel devenind duhovnicul mănăstirii. 

După o perioadă, cei doi au decis să își petreacă restul vieții în pustietate, loc unde Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail au decis să ridice o biserică din lemn care s-a numit Schitul Turnu, unde se spovedeau pustnicii din zonă.

Citește și: Ce sărbătoare este pe 3 octombrie în Calendarul Ortodox? Rugăciune la vreme de necazuri, ispite și grele încercări

Sărbătoare 5 octombrie

Canon de rugăciune către Sfânta Haritina și Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail, sărbătorit pe 5 octombrie în calendarul creștin

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail, de la Mănăstirea Turnu, glas 1

Dascăli ai rugăciunii neîncetate şi ai luptelor duhovniceşti v-aţi arătat, Cuvioşilor Daniil şi Misail, că de iubirea Mântuitorului Hristos, nedespărţiţi fiind, cu apostolească râvnă Preasfintei Treimi aţi slujit cu osârdie, în peşteri nevoindu-vă.

Pentru aceasta, cerem, cu smerenie: Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1

De Dumnezeu încununaţilor nevoitori, care chilii în stâncă pustniceşte şi-au făcut, sihăstrind, din multa dragoste către Domnul şi începători fiind Schitului Turnu, cu evlavie cântări să le aducem toţi, din inimă strigând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Icosul 1

Pe Piatra-Hristos v-aţi întărit, Sfinţilor, ostenindu-vă în nevoinţe pustniceşti ani îndelungaţi.

Pentru aceasta, lucrarea Harului Dumnezeiesc sfinţitor primind în inimile voastre, Lăcaşuri ale Preasfintei Treimi v-aţi făcut şi povăţuitori ai monahilor, întemeind Sihăstria de la Turnu, pe Muntele Coziei. Drept aceea, din inimă, vă cântăm:
Bucuraţi-vă, făclii aprinse în sfeşnicul ceresc!
Bucuraţi-vă, Candele ce luminaţi inimile credincioşilor!
Bucuraţi-vă, Icoane purtătoare ale Chipului lui Hristos!
Bucuraţi-vă, trupuri sfinţite îmbrăcate în nemurire!
Bucuraţi-vă, suflete luminate de Har!
Bucuraţi-vă, văzători cu ochii duhovniceşti!
Bucuraţi-vă, trăitori ai păcii întru Domnul!
Bucuraţi-vă, cei născuţi din nou prin Harul Duhului Sfânt!
Bucuraţi-vă, dragoste şi iertare ce acoperă mulţime de păcate!
Bucuraţi-vă, „preoţie sfântă” şi „seminţie aleasă”!
Bucuraţi-vă, pietre vii în zidirea Bisericii lui Hristos!
Bucuraţi-vă, Biserici însufleţite ale slavei cereşti!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 2-lea

Învăpăiaţi fiind de iubirea lui Hristos, aţi îmbrăţişat nevoinţele pustniceşti, fără a mai privi înapoi, spre ispitele lumii. Pentru aceasta, pe scara virtuţilor aţi suit neîncetat, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Îngeri în trup v-aţi arătat întâi în obştea Mânăstirii Cozia, Sfinţilor Daniil şi Misail, Îngerilor urmând cu ascultarea. Apoi, însetaţi fiind de dorul Dumnezeiesc, aţi putut urca pe stâncile săpate de voi la Turnu, vieţuind în bucuria „rugului aprins” al rugăciunii, pentru care vă lăudăm, grăind:
Bucuraţi-vă, cunoscători ai iubirii lui Hristos!
Bucuraţi-vă, fii ai Credinţei lui Avraam!
Bucuraţi-vă, lumini pentru cei din întunericul necunoştinţei!
Bucuraţi-vă, păzitori ai Cuvintelor lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, cei ce aţi biruit „pofta trupului şi trufia vieţii”!
Bucuraţi-vă, Mărturisitori ai Întrupării Fiului lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, cei ce aţi avut întru voi Duhul adevărului!
Bucuraţi-vă, luptători pentru „Credinţa dată Sfinţilor”!
Bucuraţi-vă, cei ce aţi purtat „Pecetea Dumnezeului Celui viu”!
Bucuraţi-vă, cei ce „v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi”!
Bucuraţi-vă, cei „îmbrăcaţi întru Hristos”!
Bucuraţi-vă, comori de mare preţ ale virtuţilor!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 3-lea

Toţi nevoitorii din împrejurimile Coziei pe tine, Sfinte Părinte Daniil, te aveau ca duhovnic şi aflau, prin rugăciunile şi povăţuirile tale, bucuria înfierii Dumnezeieşti, cântând, împreună cu tine, ATotŢiitorului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

În crăpăturile stâncilor s-au nevoit Sfinţii „de care lumea nu era vrednică” şi au covârşit slăbiciunea trupului cu tăria duhului. Pentru aceasta şi după mutarea lor la cele de sus, cinstitele lor Moaşte izvorăsc râuri de vindecări şi Minuni, iar noi le aducem cântarea:
Bucuraţi-vă, fii ai Împărăţiei veşnice!
Bucuraţi-vă, agonisitori ai strălucirii din Rai!
Bucuraţi-vă, lucrători cu Puterea Duhului Sfânt!
Bucuraţi-vă, alinători ai bolilor sufleteşti!
Bucuraţi-vă, sprijinitori în multe încercări şi nevoi!
Bucuraţi-vă, cei slăviţi prin adevărata smerenie!
Bucuraţi-vă, rugători înflăcăraţi de râvnă sfântă!
Bucuraţi-vă, punţi între cer şi pământ!
Bucuraţi-vă, altare ale jertfei duhovniceşti!
Bucuraţi-vă, pururea slujitori înaintea lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, inimi pline de pacea veşniciei!
Bucuraţi-vă, pătimitori pentru dragostea lui Hristos!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 4-lea

Fericiţi sunteţi voi, Sfinţilor, că, prin plânsul şi pocăinţa voastră, v-aţi curăţit inima şi aţi dobândit nepătimirea, cea mult dorită, depărtându-vă de ispitele lumeşti şi de bogăţia trecătoare, dar dobândind vistieriile darurilor cereşti de la Dumnezeu, Căruia cântaţi: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În „pământul celor blânzi” v-aţi sălăşluit, Cuvioşilor Daniil şi Misail, povăţuind la limanul cel lin mulţimea sihaştrilor din împrejurimile Coziei, pururea rugători pentru Biserică şi neam, ucenici ai voştri smeriţi, care vă lăudau în cântări ca acestea:
Bucuraţi-vă, flori ale smereniei, crescute pe piscuri de munte!
Bucuraţi-vă, cei milostivi şi blânzi faţă de semeni!
Bucuraţi-vă, cei totdeauna „curaţi cu inima”!
Bucuraţi-vă, văzătorilor de Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, „făcătorilor de pace” duhovnicească!
Bucuraţi-vă, „fii ai lui Dumnezeu” după har!
Bucuraţi-vă, cei a căror „răsplată multă este în ceruri”!
Bucuraţi-vă, „sare a pământului şi lumină a lumii”!
Bucuraţi-vă, ţarini adăpate cu lacrimile pocăinţei!
Bucuraţi-vă,cei ce, prin osteneli, aţi urmat Pătimirii lui Hristos!
Bucuraţi-vă, trăitori în lumina Întrupării Cuvântului!
Bucuraţi-vă, cei ce „v-aţi răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele”!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 5-lea

Flămânzind şi însetând după dreptate, aţi biruit cu postirea pofta trupului, iar acum vă adăpaţi din izvorul apei celei vii, curgătoare spre viaţa veşnică şi cântaţi, cu toţi Sfinţii, lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Prin nevoinţe mai presus de fire, prin răbdare, ascultare şi smerenie, aţi primit Harul Dumnezeiesc întru lumina cea necreată, care vă împodobea chipul în vremea rugăciunii, fericirea Raiului gustând-o, pentru care şi după mutarea cu sufletul la ceruri, în haină de nuntă staţi înaintea Mirelui Hristos, mijlocitori fiind pentru cei ce vă laudă cu graiuri ca acestea:
Bucuraţi-vă, vase ale bunei Credinţe!
Bucuraţi-vă, sălaşe ale înţelepciunii şi înţelegerii!
Bucuraţi-vă, pururea priveghetori asupra mişcărilor sufletului!
Bucuraţi-vă, trezvie a minţii spre vederea duhovnicească!
Bucuraţi-vă, trăitori ai temerii de Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, izvoare sfinte „din muntele cel cu umbra deasă”!
Bucuraţi-vă, îmbrăţişări părinteşti pentru „fiii risipitori”!
Bucuraţi-vă, vindecători ai neputinţelor omeneşti!
Bucuraţi-vă, răbdare părintească „până ce Hristos ia chip” în oameni!
Bucuraţi-vă, povăţuire milostivă a celor stăpâniţi de patimi!
Bucuraţi-vă, mâini întinse, cu iubire, spre ajutorarea săracilor!
Bucuraţi-vă, sprijinitori ai celor bolnavi şi lipsiţi!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 6-lea

Firea noastră, cea slăbită prin căderea în păcat, vindecare a aflat întru Hristos, întru Care şi voi v-aţi îmbrăcat la Botez şi a Cărui Pătimire mai mult aţi urmat-o prin ostenelile săvârşite întru pustnicie. Pentru aceasta şi părtaşi v-aţi făcut bucuriei Învierii Domnului şi, ca nişte Biserici ale Dumnezeului Celui viu fiind, slăviţi acum pe Preasfânta Treime, cântând: Aliluia!

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Icosul al 6-lea

Cine poate să cânte, cu vrednicie, viaţa slăviţilor sihaştri? Sau cine poate spune nevoinţa Sfinţilor, pe care, prin Credinţă neclintită şi prin dragoste Dumnezeiască, au putut s-o ducă la bun sfârşit? Ci Tu, din cer, Doamne, revarsă, peste noi, Mila Ta cea bogată, ca să vedem nestricăcioasa slavă a Sfinţilor Tăi nevoitori şi să cântăm:
Bucuraţi-vă, suflete ce urmează Voia lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, trupuri ce ascultă de suflete!
Bucuraţi-vă, cei asemenea cu Îngerii netrupeşti!
Bucuraţi-vă, cei ajunşi la asemănarea cu Dumnezeu întru virtute!
Bucuraţi-vă, limanuri ale păcii duhovniceşti!
Bucuraţi-vă, inimi milostive faţă de cei deznădăjduiţi!
Bucuraţi-vă, braţe părinteşti mereu primitoare!
Bucuraţi-vă, izbăvitori din robia păcatului!
Bucuraţi-vă, iubitori ai tăcerii, uşa vorbirii de taină cu Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, mărturii vii ale sfinţeniei Ortodoxiei!
Bucuraţi-vă, părtaşi ai luminii Taborului!
Bucuraţi-vă, foişoare ale Pogorârii Sfântului Duh!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 7-lea

Aprinşi de dor Dumnezeiesc, asemenea Proorocului Ilie, v-aţi făcut locuitori ai pustiei, mari postitori, rugători fierbinţi, flori ale smereniei şi pomi roditori ai Harului, încă din viaţă, Sfinţilor sihaştri. Deci, chilii de piatră făcând, cu osârdie, „aţi scris pe tăbliţele inimii cuvintele Noului Legământ”, cântând neîncetat Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Spre folosul, cel de obşte, ca nişte iubitori de linişte, aţi dăltuit, cu multă trudă, lăcaş sihăstresc, unde monahii, ca nişte flori ale pustiei, aveau să crească sub ocrotirea voastră. Pe acesta şi acum ocrotiţi-l din cer şi binecuvântaţi pe cei ce acolo se ostenesc, grăind către voi:
Bucuraţi-vă, închinători „în duh şi adevăr”!
Bucuraţi-vă, izvoare de apă vie!
Bucuraţi-vă, suişuri către înălţimile Duhului!
Bucuraţi-vă, făclii în sfeşnic de stâncă!
Bucuraţi-vă, inimi în rugăciune!
Bucuraţi-vă, grăiri slăvitoare de Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, livezi odrăslitoare de roade sufleteşti!
Bucuraţi-vă, flori bine-înmiresmate ale Raiului!
Bucuraţi-vă, cei înstrăinaţi de duhul lumii!
Bucuraţi-vă, cei încredinţaţi lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, Făcători-de-Minuni!
Bucuraţi-vă, stele luminătoare celor din întuneric!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 8-lea

Pentru sihaştrii din Muntele Coziei, pe care îi povăţuiaţi, precum şi pentru toţi fiii duhovniceşti, „vă puneaţi şi sufletul”, Sfinţilor, „pătimind dureri” lăuntrice „ca să-i naşteţi întru Hristos”. Că pe toţi, deopotrivă, îi păzeaţi întru dragostea Lui, cea sfântă, ca să cânte, împreună cu voi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În peşterile munţilor, sihaştrii s-au sfinţit, iar, după mutarea lor la cele de sus, cinstitele lor Moaşte izvorăsc vindecări tuturor celor ce, deşi cuprinşi de durere, rugăciuni şi laude le aduc, zicând:
Bucuraţi-vă, fii, prin Har, ai Tatălui ceresc!
Bucuraţi-vă, împreună-moştenitori cu Hristos!
Bucuraţi-vă, rodiri ale Duhului Sfânt!
Bucuraţi-vă, trăitori ai Iubirii milostive a lui Hristos!
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi pus sufletul pentru ucenici!
Bucuraţi-vă, cei preschimbaţi prin lucrarea Harului!
Bucuraţi-vă, umblători pe „calea, cea strâmtă, ce duce la Viaţă”!
Bucuraţi-vă, „cei sfinţiţi întru Adevăr”!
Bucuraţi-vă, născători de Credinţă în inimi!
Bucuraţi-vă, cei pecetluiţi cu semnul mântuitor al Crucii!
Bucuraţi-vă, împlinitori ai Voii lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, privitori ai slavei celei neînserate!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 9-lea

Cu neclintită blândeţe şi îndelungă-răbdare v-aţi dovedit în încercări, Cuvioşilor sihaştri, iar Crucea, aţi purtat-o, cu dragoste, până la hotarul veşniciei, înviind din mormântul păcatului şi din groapa stricăciunii. Drept aceea, cântaţi lui Hristos Celui înviat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe scara, înălţată până la cer şi descoperită lui Iacob, ca nişte Îngeri aţi urcat, privind adâncul nesfârşit al Luminii celei neapropiate, Cuvioşilor Părinţi. Astfel, ne-aţi învăţat pe toţi a căuta numai cele veşnice şi a vedea făptura în lumina Voii Dumnezeieşti, pentru care vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, vase ale Lucrării Duhului Sfânt!
Bucuraţi-vă, cei plini de dragoste nefăţarnică!
Bucuraţi-vă, cinstitori ai „Părintelui luminilor”!
Bucuraţi-vă, aflători ai Iubirii Fiului lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, sălăşluiri ale Sfântului Duh!
Bucuraţi-vă, neîncetat rugători pentru ţară şi lume!
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi cercetat inima în toată vremea!
Bucuraţi-vă, îndelung-răbdători în osteneli şi boli!
Bucuraţi-vă, împlinitori ai Evangheliei Domnului!
Bucuraţi-vă, Icoane ale fecioriei trupeşti şi sufleteşti!
Bucuraţi-vă, cei neagonisitori de averi şi săraci de bunăvoie!
Bucuraţi-vă, pilde de ascultare după Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 10-lea

Săltaţi şi vă veseliţi, popoarelor, că iată „bărbaţii doririlor” duhovniceşti se arată astăzi la Mânăstirea Turnu, pe Valea Oltului, răspândind, prin Sfintele lor Moaşte şi prin Icoana lor, Harul sfinţitor şi tămăduitor, primit de la Hristos, înaintea Căruia stând acum în ceruri, cântă neincetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vrednici slujitori ai lui Hristos aţi fost, fericiţilor pustnici, că inimile, Altar al jertfei de laudă, vi le-aţi făcut şi, zăvorându-vă în chilii de piatră, neîncetat vă rugaţi lui Dumnezeu „Cel ce a pus pe piatră picioarele voastre şi paşii voştri i-a îndreptat” spre loc de linişte şi nevoinţă, pentru care noi vă cinstim, grăind:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi ajuns la trezvie prin deasa priveghere!
Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit Tainele duhovniceşti prin Credinţă!
Bucuraţi-vă, cei întăriţi în nădejde şi iubire neabătută!
Bucuraţi-vă, călăuzitori ai oamenilor pe calea mântuirii!
Bucuraţi-vă, îndemnători ai păcătoşilor la pocăinţă!
Bucuraţi-vă, cei necruţători cu păcatul!
Bucuraţi-vă, făclii ale Învierii!
Bucuraţi-vă, cei milostivi faţă de toată zidirea!
Bucuraţi-vă, dreptare ale duhovniciei, întru Spovedanie curată!
Bucuraţi-vă, purtătorilor de Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, privitori ai celor ascunse ale inimii!
Bucuraţi-vă, văzători ai celor de departe ca şi cum ar fi aproape!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 11-lea

Cu „ochii aţintiţi la Iisus, Începătorul şi Plinitorul Credinţei” aţi vieţuit, bine-plăcând Domnului prin nevoinţele trupeşti şi sufleteşti, cele omorâtoare de patimi, apoi, prin ostenelile sădirii de virtuţi duhovniceşti, pentru care, pururea însoţiţi de smerenia cea adevărată, pe treptele sfinţeniei aţi suit. Iar acum, plini fiind de Harul Dumnezeiescului Duh, cântaţi Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Nume de Prooroci purtând, Cuvioşilor, virtuţile acelora le-aţi urmat, că, precum a fost izbăvit Daniil din groapa leilor, iar Misail, împreună cu Anania şi Azaria, de văpaia cuptorului a fost ferit în Babilon, aşa şi voi, de primejdia păcatului şi de ameninţările diavoleşti aţi scăpat, prin rugăciunea neîncetată către Hristos, prin smerenia cea ocrotitoare şi prin necontenita ostenire a trupului. Drept aceea, împreună cu dânşii, vă cinstim, zicând:
Bucuraţi-vă, dascăli iscusiţi şi ucenici ascultători!
Bucuraţi-vă, împreună-lucrători ai sporirii duhovniceşti!
Bucuraţi-vă, pomi ai virtuţii sădiţi lângă apele Oltului!
Bucuraţi-vă, roade dulci ale lacrimilor amare!
Bucuraţi-vă, glasuri de mulţumire către Domnul!
Bucuraţi-vă, cei încredinţaţi de Dumnezeiasca purtare de grijă!
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi lăsat călăuziţi de Cel ATotPuternic!
Bucuraţi-vă, miresme ale bunei-cuviinţe!
Bucuraţi-vă, dulceaţă a înfrânării!
Bucuraţi-vă, mângâietori prin cuvânt de blândeţe!
Bucuraţi-vă, Icoane mult-luminoase ale desăvârşirii!
Bucuraţi-vă, spice, însutit roditoare, ale Semănătorului ceresc!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 12-lea

Fericiţi aţi fost, cu adevărat, Cuvioşilor Părinţi, că, după cuvântul Psalmistului, „în Legea Domnului a fost voia voastră şi la Legea Lui aţi cugetat ziua şi noaptea”, ajungând „pomi răsădiţi lângă izvoarele apelor, care rod aţi dat la vreme” şi „toate câte aţi făcut au sporit”, pentru care, lui Dumnezeu, aduceaţi pururea mulţumire, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

„Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuvioşilor Lui”, iar despărţirea voastră de trup „câştig” veşnic vi s-a făcut, precum grăieşte Pavel Apostolul, că, din această „vale a plângerii” către „corturile Drepţilor” v-aţi dus, odihnă bine-meritată dobândind, cu sufletul, în aşteptarea deplinei răsplătiri la sfârşitul veacurilor, pentru care grăim către voi:
Bucuraţi-vă, comori de mult preţ ale Bisericii strămoşeşti!
Bucuraţi-vă, întemeietori de obşte monahală!
Bucuraţi-vă, ctitori de Lăcaşuri Sfinte!
Bucuraţi-vă, duhovnici plini de darul dreptei-socotinţe!
Bucuraţi-vă, învăţători înţelepţi!
Bucuraţi-vă, plide de vieţuire călugărească!
Bucuraţi-vă, îndrumători ai poporului credincios!
Bucuraţi-vă, blânzi mustrători ai celor robiţi de păcate!
Bucuraţi-vă, îndemnători ai celor credincioşi spre fapte de virtute!
Bucuraţi-vă, călăuze neînşelate către ceruri!
Bucuraţi-vă, vindecători ai bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti!
Bucuraţi-vă, rugători pentru mântuirea celor ce vă cinstesc!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Condacul al 13-lea

O, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail, monahi mult nevoitori, povăţuitori duhovniceşti iscusiţi şi pururea mijlocitori pentru cei ce vă cheamă, rugaţi-vă să dobândim sănătate sufletească şi trupească, precum şi sporire în lucrarea Poruncilor Domnului, ca să fim vrednici şi noi de Împărăţia cerurilor, cântând, în veşnicie, Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou

Icosul 1

Pe Piatra-Hristos v-aţi întărit, Sfinţilor, ostenindu-vă în nevoinţe pustniceşti ani îndelungaţi. Pentru aceasta, lucrarea Harului Dumnezeiesc sfinţitor primind în inimile voastre, Lăcaşuri ale Preasfintei Treimi v-aţi făcut şi povăţuitori ai monahilor, întemeind Sihăstria de la Turnu, pe Muntele Coziei. Drept aceea, din inimă, vă cântăm:
Bucuraţi-vă, făclii aprinse în sfeşnicul ceresc!
Bucuraţi-vă, Candele ce luminaţi inimile credincioşilor!
Bucuraţi-vă, Icoane purtătoare ale Chipului lui Hristos!
Bucuraţi-vă, trupuri sfinţite îmbrăcate în nemurire!
Bucuraţi-vă, suflete luminate de Har!
Bucuraţi-vă, văzători cu ochii duhovniceşti!
Bucuraţi-vă, trăitori ai păcii întru Domnul!
Bucuraţi-vă, cei născuţi din nou prin Harul Duhului Sfânt!
Bucuraţi-vă, dragoste şi iertare ce acoperă mulţime de păcate!
Bucuraţi-vă, „preoţie sfântă” şi „seminţie aleasă”!
Bucuraţi-vă, pietre vii în zidirea Bisericii lui Hristos!
Bucuraţi-vă, Biserici însufleţite ale slavei cereşti!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

și

Condacul 1

De Dumnezeu încununaţilor nevoitori, care chilii în stâncă pustniceşte şi-au făcut, sihăstrind, din multa dragoste către Domnul şi începători fiind Schitului Turnu, cu evlavie cântări să le aducem toţi, din inimă strigând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Daniil şi Misail!

Rugăciune

Binecuvântate locuri de închinare ne-aţi lăsat în Muntele Coziei, Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail, că, închinându-ne Moaştelor şi Icoanelor voastre şi intrând, cu evlavie, în peşterile săpate de mâinile voastre sfinte, primim puteri din Harul Dumnezeiesc, pe care le-aţi dobândit de la Hristos Domnul, ca o încununare a iubirii voastre de Dumnezeu, până la jertfirea deplină de sine, prin ascultare, smerenie, răbdare şi iubire de osteneală. Primiţi, aşadar, smerita noastră cântare de laudă şi ne pomeniţi în rugăciunile voastre, prin care mijlociţi înaintea lui Dumnezeu pentru Mânăstirea în care v-aţi nevoit, pentru ţara în care aţi vieţuit şi pentru toată creştinătatea Ortodoxă! Cereţi de la Hristos, Dumnezeu-Omul, să păzească Biserica Sa de orice dezbinare, de năvălirea păgânilor şi de viforul rătăcirilor! Dăruiţi tuturor credincioşilor dreptslăvitori înţelepciune, stăruinţă în apărarea Dreptei Credinţe şi spor în viaţa duhovnicească! Fiţi luminători ai monahilor pe calea cea strâmtă şi aducătoare de mântuire! Ca, astfel, să ne putem împărtăşi  toţi de slava şi bucuria, cea nepieritoare, în Împărăţia cea veşnică, lăudând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor! Amin!