Calendar ortodox 6 iulie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Sisoe cel Mare, cel care a primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii și de a scoate duhurile rele. Sfântul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie și a trecut la cele veșnice în anul 429.
Rugăciunea care vindecă bolile și alungă duhurile rele pe care este bine să o rostești pe 6 iulie!
Calendar ortodox 6 iulie 2023
Sărbătoare 6 iulie 2023 . Biserica Ortodoxă prăznuiește anual, la data de 6 iulie, pe cel care a fost ucenicul Sf Antonie cel Mare și anume pe Sfântul Sisoe cel Mare, sfânt care a primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a învia morții.
Sfântul Cuvios Sisoe (†429), urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului.
Citește și: Sf. Ilie 2023: Tradiția de mult uitată. Ce este bine să faci în această zi?
Sărbătoare 6 iulie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare, sărbătorit pe 6 iulie în calendarul creștin
Tropar Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare, glasul 1:
Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.
Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
C ântarea l, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin rugăciunile tale, părinte, înviază-mă pe mine care sunt omorât de patimi, ca unul ce stai acum cu îndrăznire multă înaintea Vieţii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădând poftele trupului, părinte, te-ai luminat cu pofta cea dumnezeiască şi ai părăsit toată negura patimilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primind, părinte, înăuntrul inimii tale raza cea fără materie cu dragoste ai urmat după Cel Ce te-a chemat, Sfinte Sisoe, părintele nostru.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Miluieşte-mă pe mine care sunt învăluit cu viforul tuturor dezmierdărilor, tu, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, Care este Liniştea a toată lumea, Preacurată Fecioară.
C ântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tărie ai supus trupul cugetului, cuvioase, iar sufletul l-ai arătat neplecat robiei patimilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu osteneli înţelepţeşte bine lucrând arătura sufletului tău, cuvioase, ai odrăslit spicul nepătimirii şi al minunilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu nemurire făcătoare de viaţă te-ai îmbrăcat, mărite, urmând lui Hristos; drept aceea, ţi-a dat ţie harul de a învia şi morţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Loc de sfinţenie şi Masă Înţelegătoare, care ai ţinut Pâinea Hristos, Viaţa tuturor, te lăudăm pe tine, Preacurată Fecioară.
Irmosul:
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
C ântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ploaia harului ai izvorât râuri de minuni, care curăţă de spurcăciuni pe cei ce cu credinţă năzuiesc la tine, fericite părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile cele de toată noaptea şi cu stările în picioare de toată ziua curăţindu-ţi sufletul, l-ai făcut pe el locaş Treimii, cuvioase.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Depărtatu-te-ai, fugind în pustie şi ai aşteptat acolo pe Cel Ce te mântuia pe tine de împuţinarea sufletului şi răutate, preafericite părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Munte Netăiat te-a văzut pe tine odinioară Avacum, Preacurată, din care S-a arătat Dumnezeu şi ne-a înnoit pe noi care eram sub păcat.
C ântarea a 5-a.
Irmosul:
Mânecând, strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te locaş Dumnezeirii Celei în Trei Sori şi ai şters chipurile patimilor din sufletul tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Omorându-ţi cugetul trupului tău, purtătorule de Dumnezeu, ai înviat morţii cu ajutorul harului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut pe Soarele harului Cel Neapus, luminează-mă pe mine cel întunecat.
C ântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având înfrânare, rugăciune, dragoste curată, smerire întărită şi iubire adevărată către Hristos, ai scăpat de pierzarea chitului celui viclean.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu ţi-a îndreptat cărările tale cele către El; Cel tare te-a făcut pe tine cu adevărat tare, ca să calci pe capetele şerpilor şi ale scorpiilor, purtătorule de Dumnezeu preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu plecarea ta cea către Dumnezeu, te-ai făcut arătat Dumnezeu; cu dragostea cea deplină către lumină, te-ai arătat şi înger pământesc şi om ceresc, purtătorule de Dumnezeu, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Sursă: creștinortodox.ro. doxologia.ro