Calendar ortodox 6 martie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea, adevărați eroi ai lui Hristos, care au pierdut încercarea de a-și salva patria, dar care nu au pierdut lupta pentru sufletele lor.
Rugăciunea care alungă toată primejdia și necazul se rostește luni, 6 martie 2023.
Citește și: Când sunt Mucenicii 2023 și ce semnificație are sărbătoarea numită Cei 40 de Mucenici?
Calendar ortodox 6 martie 2023. Sărbătoarea zilei de azi
Calendar ortodox 6 martie 2023. Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea sunt sărbătoriți în calendarul ortodox în fiecare an la data de 6 martie.
Aceşti sfinţi mucenici au fost căpitani în armata împăratului Teofil al Bizanţului (829-842) care originar din oraşul Amoreea (Frigia). Atunci când agarenii au năvălit asupra oraşului Amoreea, împăratul Teofil l-a apărat cu toată vitejia. Acest oraş nu ar fi fost cucerit dacă grecul Vatidis nu ar fi fost un trădător.
Răzbunarea agarenilor a fost cruntă, având în vedere că anterior împăratul Teofil cucerise oraşul Sozopetra unde se născuse Amirmumn, conducătorul agarenilor.
În cele din urmă sfinţii 42 de mucenici au slăvit pe Dumnezeu prin moarte martirică, fiind trecuţi prin sabie. Trupurile lor au fost aruncate într-un râu, însă după un timp creştinii le-au găsit scoase de valuri la mal şi le-au îngropat cu cinstea cuvenită.
Calendar ortodox 6 martie 2023. Canon de rugăciune
Canon de rugăciune către Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea
C ântarea 1, glasul al 6-lea
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-vă, măriţilor, ca nişte stele luminoase în înălţimea Bisericii lui Hristos, luminaţi sufletele credincioşilor, îndepărtând întunericul rătăcirii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu hotărâre plină de vitejie v-aţi luat la luptă cu vrăjmaşul, mucenicilor şi l-aţi înfrânt pe el. Şi murind, aţi aflat laolaltă viaţă nesfârşită, preafericiţilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Străluciţi fiind de frumuseţea luptei voastre celei pline de lumină şi tari, v-aţi adus lui Hristos, Celui înjunghiat cu trupul şi aţi fost număraţi laolaltă cu cetele cele muceniceşti, mucenicilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prealăudaţilor patruzeci şi doi de mucenici ai Domnului, surpând mulţimea cea nenumărată a nelegiuiţilor, v-aţi învrednicit în ceruri de multe bunătăţi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preasfântă Fecioară, tu Dumnezeiască podoabă a mucenicilor, care ai născut pe Hristos, Podoaba tuturor frumuseţilor, pe Acela roagă-L să înfrumuseţeze sufletul meu.
C ântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stând de faţă în mijlocul locului de chinuri, cu glas mare ai propovăduit vitejeşte că pentru noi Cuvântul S-a Întrupat ca Mântuitor, Preamărite Teodor, cel cu cugetul plin de răbdare.
Stih: Sfinte Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu credinţă pătimind, te-ai lepădat înţelepţeşte de trup şi plecându-te însuţi sabiei care te tăia, te-ai jertfit ca un miel, Sfinte Mucenice Constantin, mucenicule vrednic de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prieten credincios al lui Dumnezeu te-a arătat pe tine vremea luptelor, tuturor, Preaalesule Teofil, smulgându-ţi cugetul de la prietenia cea vătămătoare cu trupul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Adunarea sfinţilor patruzeci şi doi de pătimitori te-a propovăduit în chip vădit cu adevărat Maica lui Dumnezeu, Celui Preaînalt, pe tine, care îi întăreai cu mijlocirile tale.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
C ântarea a 4-a
Irmosul:
Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cântă cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Puterea Dumnezeiescului Duh, mucenicilor, toată puterea cea neputincioasă a vrăjmaşului aţi surpat-o, fiind ucişi şi aţi moştenit viaţa cea veşnică.
Stih: Sfinte Mucenice Calist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-şi preabine sufletul vitejeşte, Sfântul Calist, cu gândurile cele Dumnezeieşti bucurându-se, a mers să fie tăiat de sabie şi a moştenit cele cereşti.
Stih: Sfinte Mucenice Vasois, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Temeiurile cele înţelegătoare ale minţii tale frumos le-ai aşezat pe piatra cunoştinţei şi ai împiedicat pe vrăjmaşii tăi, bărbăteşte alungându-i, Preafericite Vasois.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Vărsându-vă sângele, cu strălucire v-aţi dat totodată şi duhurile Celui ce şi-a vărsat Sângele Său pe Cruce pentru noi, prin bogăţia bunătăţii, prealăudaţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeieştii mucenici cunoscându-te Maică Curată, Fecioară şi lăudând slava cea dintru tine, au moştenit darurile cele nemuritoare întru înălţime.
C ântarea a 5-a
Irmosul:
Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, luminează-le, mă rog Ţie, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce ne chemi din negura greşelilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făclii de Taină v-aţi arătat, luminând sufletele credincioşilor cu lumina dreptei credinţe şi risipind întunericul necunoştinţei, pătimitorilor ai Domnului preafericiţi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De gurile cele căscate ale leilor celor înţelegători scăpând nevătămaţi, mucenici ai Domnului, preadulce mâncare a Stăpânului tuturor v-aţi făcut, învrednicindu-vă de Desfătarea Cea Nestricăcioasă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rugăciune pentru noi aduceţi lui Dumnezeu, patruzeci şi doi de mucenici, ca să ne izbăvim de toată osânda şi de nenumăratele necazuri care vin asupra noastră.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Calendar ortodox martie 2023
1 M Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina (Canonul cel Mare, partea a III-a) (Post. Nu se fac nunți)
2 J Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie (Canonul cel Mare, partea a IV-a) (Post. Nu se fac nunți)
3 V Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana ( Sâmbăta Sf. Teodor Tiron- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
5 D Sf. Mc. Conon din Isauria și Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
6 L Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci (Post. Nu se fac nunți)
7 M Sf. Sfințiți Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie, ep. din Herson; Sf. Sfințit Mc. Efrem, ep. Tomisului (Post. Nu se fac nunți)
8 M Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei (Post. Nu se fac nunți)
9 J † Sf. 40 de Mc. din Sevastia (Pomenirea morților- Moșii de primăvară) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 V Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei (Post. Nu se fac nunți)
11 S Sf. Ier. Sofronie, patr. Ierusalimului (Sâmbăta a II-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 D Sf. Cuv. Teofan Mărt. Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
13 L Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului (Post. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Cuv. Benedict de Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru, pr. din Pidna (Post. Nu se fac nunți)
15 M Sf. Mc. Agapie și Plisie, Timolau (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos (Post. Nu se fac nunți)
17 V Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Chiril, arhiep. Ierusalimului (Sâmbăta a III-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
19 D Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian diac. (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 L Sf. Cuv. Mc. uciși în M. Sf. Sava cel Sfințit (Post. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Cuv. Serapion; (Post. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Sfințit Mc. Vasile, pr. din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împ. Traian (Post. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 ucenici ai lui (Post. Nu se fac nunți)
24 V Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, ep. Seleuciei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 S (†) Buna Vestire (Blagoveștenia) (Sâmbăta a IV-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 D Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Mc. Montanus, pr. și soția sa, Maxima; Sf. 26 de Mc. din Goția (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 L Sf. Mc. Matrona din Tesalonic; Sf. Mc. Filit și Lidia, soția sa, cu cei 4 fii ai lor (Post. Nu se fac nunți)
28 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. Pelechitului; Sf. Cuv. Ștefan, făcătorul de minuni (Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Sfințiți Mc. Marcu, ep. Aretuselor și Chiril diac.; Sf. Mc. Iona și Varahisie (Denia Canonului cel Mare) (Post. Nu se fac nunți)
30 J Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Cuv. Euvula, mama Sf. Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
31 V Sf. Sfințit Mc. Ipatie, ep. Gangrei; Sf. Mc. Veniamin, diac. (Denia Acatistului Bunei Vestiri) (Post. Nu se fac nunți)
Sursă: pravila.ro; basilica.ro; doxologia.ro